Am o atracție pentru Orient, pentru acea lume pe care noi, europenii, o vedem plină de mister, pasiune și farmec. Dar în mod special îmi place Turcia, în întreaga-i splendoare. De aceea, fac tot posibilul să cunosc acel loc, să mă apropii sufletește de el, iar pentru asta mă ajută serialele, muzica și, cel mai mult, cărțile. Literatura turcă e de-a dreptul fascinantă, a evoluat de-a lungul secolelor, uneori independent, alteori în strânsă legătură cu cea universală. Autorii turci sunt extrem de talentați, mărturie stau numeroasele premii internaționale obținute, însă ceea ce-i de admirat, la mare parte din ei, e patriotismul și naționalismul de care dau dovadă.

Cunoscătorii ar spune că e de la sine înțeles, ținând cont de istoria Turciei moderne și de multe alte aspecte. Cei care au avut ocazia de a intra în contact cu niște turci, cu siguranță au observat că sunt naționaliști și patrioți. Uneori totul e dus la extrem, însă în rest e de apreciat. În cărțile scriitorilor turci e imposibil să nu remarci asta, căci pentru personaje totul se învârte în jurul țării lor, a locului lor de baștină. Un alt lucru pe care nu putem să nu-l apreciem e sinceritatea scriitorilor turci. Aceștia își oferă o imensă libertate de exprimare și nu ezită să scoată în evidență părțile bune, în tandem cu cele mai puțin bune.

Orhan Pamuk nu face excepție de la regulă. Ba chiar am putea spune că este un reprezentant de seamă al candorii. Dar pe cât de multă libertate de exprimare își oferă în fața colii albe de hârtie, pe atât și-o îngrădește când vine vorba de realism. Are grijă ca cele scrise de el să nu devină povești fantastice, să nu depășească barierele realului. Tot ceea ce așterne el are un farmec aparte, încât nu poți să nu te atașezi de povești, de personaje, de scriitura sa. De un an l-am descoperit, am citit rând pe rând mai multe din cărțile sale, ajungând într-un timp scurt să se numere printre autorii mei favoriți, ale cărui cărți stau la loc de cinste la mine în bibliotecă.

Ce este timpul? Un accident. Ce este viața? Un timp! Ce este accidentul? O viață, o nouă viață!

Ultima oară m-am delectat cu Viața cea nouă, carte ce m-a pus pe gânduri încă de când am privit-o pentru prima oară. Titlul spune foarte multe, concentrează una din esențele tari pamukiene. După ce am terminat lectura, m-am bucurat că am înțeles ceea ce autorul încearcă din răsputeri să ne transmită: că viața cea nouă e lucrul pe care cu toții îl dorim, pe care cu toții vrem să punem mâna. De-a lungul vieții suntem puși adesea în situații mai mult sau mai puțin plăcute, suntem martori ale unor evenimente ce ne marchează, ce rămân veșnic într-un cotlon ascuns al minții noastre. Atunci ne dorim cu toții schimbarea, ne considerăm în stare de orice pentru a începe o nouă viață, pentru a o lua de la capăt, doar-doar sufletul nostru și-ar găsi liniștea.

Personajul principal este tânărul student Osman, cel care descoperă o carte încântătoare, Viața cea nouă, o carte ce-i dezvăluie taine, în care se regăsește pe sine însuși, în care crede că a găsit cheia mult râvnită. Cheia ce va descuia ușa spre o viață nouă.

Așa am priceput că vorbele trebuie să fi fost ceva cu desăvârșire diferit de lucrurile pe care le exprimau ele. Pentru că simțisem, dintru început, că acea carte fusese scrisă anume pentru mine. De aceea, în vreme ce citeam, fiecare vorbă, fiecare cuvânt își înfăptuia lucrarea asupra sufletului meu. Nu, nu pentru că ar fi fost cuvinte ieșite din comun, pentru că ar fi fost cuvinte pline de strălucire, ci pentru că eram copleșit de sentimentul că ea, cartea, glăsuia despre mine. Nu izbuteam deloc să-mi dau seama cum ajunsesem să fiu stăpânit de un asemenea sentiment. Iar dacă am izbutit, poate că am uitat; pentru că mă trudeam să-mi aflu calea printre ucigași, accidente, morți și semne pierdute.

Osman face cunoștință cu Canan și cu Mehmet, cei care  l-au împins în mrejele cărții cu pricina. Asemenea lui, au descoperit în acele rânduri adevărul negrăit, elixirul vieții de care aveau mare nevoie. Cu toții sunt părtașii acestei binecuvântări, sunt visători, distanți, de nerecunoscut. Nimic altceva nu-i interesează. Mehmet și Canan dispar fără urmă, însă Osman se hotărăște s-o găsească pe cea în apropierea căreia inima îi bate mai tare.

Astfel începe itinerariul său prin Anatolia. O găsește pe Canan, alături de care continuă să călătorească. Petrec împreună momente memorabile, zile și nopți stând umăr la umăr în autobuze și autocare care curmă vieți în accidente. Ajung la casa natală a lui Mehmet, unde sunt găzduiți și unde se văd pentru ultima oară. Protagonistul nostru își va continua peregrinarea, observând contrastul dintre tradițional, autentic, autohton și modern, occidental, comercial. Acea fărâmă rămasă din ceea ce a fost odată e pe cale să dispară la rândul său. Viața cea nouă a  început, pune stăpânire pe amintiri, cucerește minți și suflete. Nimic nu mai e ce-a fost. La fel și viața lui Osman care se schimbă pentru totdeauna, dar care reușește să meargă mai departe, să-și întemeieze o familie, nu fără a se gândi la lucrurile învăluite în negura trecutului, la cartea scrisă de unchiul său, la delicioasele caramele Viața cea nouă…

Nu se împotrivea cărților scrise cu condeiul, care erau parte din mâna ce ținea condeiul, care dădeau satisfacție minții ce punea mâna în mișcare și care exprimau tristețea, curiozitatea, dragostea sufletului ce lumina mintea. Cărțile cărora li se împotrivea Doctorul Narin erau cărțile care-și pierduseră strălucirea, realitatea, adevărul, dar care lăsau impresia că sunt strălucitoare, reale, adevărate. Cărțile în care se afirma că vom afla magia și tihna paradisului între zidurile acestei lumi mărginite, cărțile pe care le tipăreau mereu pentru a ne face să uităm de poezia și delicatețea propriei noastre vieți.

Vă invit să descoperiți aceste frumoase rânduri, în care scriitorul a așternut o părticică din propriul suflet, din propria-i existență și filosofie de viață. Veți fi încântați să priviți dincolo de povestea care prinde viață din condeiul fermecat al lui Orhan Pamuk. Veți putea fi alături de Osman, îi veți împărtăși gândurile, veți simți ceea ce simte și el. Și poate vă veți afla și voi viața cea nouă la care visați cu ardoare…

Orhan Pamuk

Orhan Pamuk

Orhan Pamuk (n.1952) este cel mai cunoscut și, totodată, cel mai controversat scriitor turc contemporan, asumat de întreaga Europă ca una din cele mai valoroase și originale voci ale ultimilor ani. Născut la Istanbul, Pamuk a urmat studii de arhitectură la Universitatea Tehnică din orașul natal, abandonate ulterior; în 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistică al aceleiași universități. Din 1974 s-a consacrat aproape în întregime scrisului, după ce, o vreme, cochetase cu pictura. Opera sa, elogiată cu entuziasm de critici și tradusă în peste 40 de limbi, cuprinde romane și un volum de memorii dedicat Istanbulului. Recunoașterea internațională s-a concretizat și într-o pleiadă de premii prestigioase.

Un roman halucinant și straniu… ce navighează de la șaradele intelectualiste borgesiene către lirismul mirific al lui Gabriel Garcia Marquez.-Wall Street Journal

viata-cea-noua_1_fullsize

Titlu original: Yeni Hayat
Traducere din limba turcă și note: Luminița Munteanu
Editura: Curtea Veche
Anul apariției: 2006
Număr pagini: 324

 

Viaţa cea nouă de Orhan Pamuk poate fi cumpărată de pe TârgulCărţii.ro

LECTURĂ PLĂCUTĂ!