pictură: Belmiro de Almeida – Cearta

Personajele negative par să aibă un fel de magnet care te atrage în lumea lor întunecată de sentimente antagonice, patimi demonice, vicii distrugătoare şi acţiuni contradictorii. Aproape involuntar, laşi răul să te corupă şi începi să empatizezi cu el, să-l înţelegi şi să-l accepţi. Poate că este adevărată teoria conform căreia fiinţa umană este duală, făcută deopotrivă din lumină şi întuneric, două feţe ale aceleiaşi monede care nu pot fi separate prin nicio procedură. Literatura, atât cea clasică cât şi cea modernă, pare să demonstreze acest lucru prin creionarea unor personaje negative care fascinează, ademenesc şi pervertesc fondul uman într-o manieră de-a dreptul seducătoare. Iată câteva personaje negative masculine care atrag şi incită prin lucifericul din ele, provocând la cedare în faţa celor mai tulburi pasiuni.


  1. Heathcliff – La răscruce de vânturi de Emily Bronte

Personaj antagonic care se autodistruge târând după sine vieţile celorlalţi şi înger al răzbunării care-şi duce la bun-sfârşit obiectivul de a-i strivi pe cei care i-au provocat durere, Heathcliff este protagonistul negativ pe care nu îl poţi judeca. Dincolo de planurile sale diabolice de răzbunare şi de triumful monstruos pe care îl obţine cu un preţ prea mare, autoarea îi creionează atât de bine durerea trăită, încât furia ţi se îndreaptă instant către o divinitate nedreaptă şi ajungi să îi ţii partea laturii demonice a personajului.

Heathcliff este cu siguranţă genul antieroului atrăgător, iar satanicul care pune stăpânire pe sufletul lui, combinat cu inteligenţa de care dă dovadă, sentimentele puternice de care e capabil şi cinismul provocator îl transformă într-un personaj magnetic. 

– Numai Dumnezeu are dreptul să-i pedepsească pe cei răi: noi trebuie să învăţăm să iertăm.
– Nu. Dumnezeu n-ar avea nici pe departe satisfacţia pe care-aş avea-o eu.

La răscruce de vânturi de Emily Bronte

  1. Willwolf – Oameni, îngeri şi demoni de Lina Moacă

Stăpânul demonilor de sub pământ, o făptură ce aparţine întunericului şi căruia îi curge răul prin vene, expresia diavolului necruţător … devine nu doar sexy în finalul romanului ci şi incredibil de tentant. Atunci când autoarea îl pune sub lupă şi îi dă dreptul la replică, principiile lui Willwolf nu mai par atât de întunecate, iar focul lui te incită să-l atingi cu riscul de a te arde într-un mod hidos şi dureros. Faptul că dă dovadă de o oarecare vulnerabilitate în faţa unei muritoare este o altă caracteristică ce te provoacă să înaintezi şi să descoperi pe riscul propriu ce se ascunde în spatele măştii unui demon distrugător.

Willwolf este mai mult decât răul în stare pură şi pasiune diavolească. Are un accent pronunţat de mister care stârneşte o curiozitate morbidă. 

Îmi spune că graniţa trasată demult, la începuturi, nu poate fi trecută de el. Chiar dacă îi umplu mintea şi-l hrănesc în cele mai gingaşe simţăminte, un demon rămâne pentru totdeauna un demon, nu se va putea preschimba niciodată într-un înger.

Oameni, ingeri si demoni de Lina Moaca

  1. Maven Calore – Regina roşie  de Victoria Aveyard

Al doilea fiu al regelui Tiberias, condamnat să trăiască în umbra puterii şi gloriei fratelui său mai mare, Maven se lasă manipulat de planurile perfide ale mamei sale şi îşi alimentează permanent dorinţa mocnită de răzbunare care într-un final izbucneşte demonic.

Personaj negativ care se foloseşte de inteligenţă pentru a-şi atinge scopurile mârşave, prinţul Maven ispiteşte nu doar prin aspectul său exterior ci şi prin faptul că nu-l poţi citi. Răutatea lui este incredibilă şi totuşi ceva te face să continui să îi cauţi punctul sensibil, deşi toată acţiunea din jur urlă că nu există aşa ceva la acest personaj rece şi calculat. Respinge prin tot ceea ce face din momentul în care îşi dezvăluie adevăratele intenţii dar, în acelaşi timp, seduce prin promisiunea tăcută că în spatele zidului ai putea da peste un suflet uman. Şi nu poţi decât să cedezi tentaţiei şi să mergi mai departe pentru a te convinge.

Cândva, Maven mi-a spus că fratele său detestă să piardă. Acum îmi dau seama că cel care juca pentru a câştiga a fost dintotdeauna Maven. Fiecare respiraţie, fiecare cuvânt erau folosite pentru această victorie afurisită. 

Regina rosie de Victoria Aveyard


De ce ne atrage cruzimea personajelor negative rămâne încă un mister. Să fie de vină acea parte întunecată pe care o posedăm şi care îşi doreşte să iasă la lumină? Sau poate o invidie mocnită faţă de cei care nu se supun idealului societăţii alegând să facă ceea ce este interzis? Oricum ar fi, să mergem pe premisa că fără negativ nu ar exista nici pozitiv pentru a ne putea bucura în continuare de personajele care seduc şi fascinează.