Am o atracție pentru Orient, pentru acea lume pe care noi, europenii, o vedem plină de mister, pasiune și farmec. Dar în mod special îmi place Turcia, în întreaga-i splendoare. De aceea, fac tot posibilul să cunosc acel loc, să mă apropii sufletește de el, iar pentru asta mă ajută serialele, muzica și, cel mai mult, cărțile. Literatura turcă e de-a dreptul fascinantă, a evoluat de-a lungul secolelor, uneori independent, alteori în strânsă legătură cu cea universală. Autorii turci sunt extrem de talentați, mărturie stau numeroasele premii internaționale obținute, însă ceea ce-i de admirat, la mare parte din ei, e patriotismul și naționalismul de care dau dovadă.
Cunoscătorii ar spune că e de la sine înțeles, ținând cont de istoria Turciei moderne și de multe alte aspecte. Cei care au avut ocazia de a intra în contact cu niște turci, cu siguranță au observat că sunt naționaliști și patrioți. Uneori totul e dus la extrem, însă în rest e de apreciat. În cărțile scriitorilor turci e imposibil să nu remarci asta, căci pentru personaje totul se învârte în jurul țării lor, a locului lor de baștină. Un alt lucru pe care nu putem să nu-l apreciem e sinceritatea scriitorilor turci. Aceștia își oferă o imensă libertate de exprimare și nu ezită să scoată în evidență părțile bune, în tandem cu cele mai puțin bune.
Orhan Pamuk nu face excepție de la regulă. Ba chiar am putea spune că este un reprezentant de seamă al candorii. Dar pe cât de multă libertate de exprimare își oferă în fața colii albe de hârtie, pe atât și-o îngrădește când vine vorba de realism. Are grijă ca cele scrise de el să nu devină povești fantastice, să nu [...]