În acest weekend, în capitală, studenţii l-au omagiat pe Eugen Ionescu prin spectacolele de teatru puse în scenă în cadrul Festivalului Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului. În 25-26 noiembrie 2016 s-au jucat piese de teatru “absurde” de către studenţii din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Cluj-Napoca după opera ale celebrului dramaturg, dar şi piese de Matei Vişniec, Tudor Muşatescu şi alţii. Având motto-ul „în Acest mileniu plin de absurZi…noi suntem cei dintâi!”, studenţii pasionaţi de teatru au vrut să demonstreze prin acest eveniment cultural faptul că mişcarea de amatori nu înseamnă amatorism. Iar pentru că festivalul a ajuns în 2016 la ediţia a XXII-a, este o confirmare a profesionalismului şi a talentului lor. Ca în fiecare an, Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului se desfăşoară în luna noiembrie, data nefiind aleasă în mod aleatoriu, 26 noiembrie fiind chiar data naşterii scriitorului.

Eugen Ionescu, cunoscut mai degrabă ca Eugène Ionesco, s-a născut în 1909 la Slatina, dintr-o mamă cu origini franceze şi tată român. Copilăria şi-a petrecut-o la Paris, alături de mama sa, iar adolescenţa şi prima tinereţe la Bucureşti, alături de tatăl său şi mama vitregă. Rupt din „paradisul copilăriei” petrecut în Franţa alături de mama sa, tânărul Ionescu se adaptează foarte greu în România, perioada petrecută aici fiind considerată de scriitor, după spusele fiicei sale, ca fiind „perioada sa de exil, un purgatoriu la care a fost supus fără voinţa lui”. În România începe să scrie poezii în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, dar şi critică literară, provocând un adevărat scandal în lumea literară de atunci cu volumul de eseuri critice „Nu!” în care atacă scriitorii români din acea vreme şi are o atitudine profund denigratoare la adresa culturii române.

Reîntors [...]