Cum vă alegeţi voi cărţile pe care urmeză să le citiţi? Are vreo importanţă dacă respectiva carte sau autor a câştigat vreun premiu? Este şi acesta un criteriu de alegere? Eu personal nu mă gândesc la aşa ceva atunci când selectez o carte. Cu toate acestea însă, dacă respectiva carte a fost nominalizată sau chiar a câştigat ceva, subconştientul meu începe să lucreze şi imediat apare ideea că „trebuie să fie bună de ceva dacă a câştigat acel premiu” (asta mai ales dacă este un premiu recunoscut). Ştim foarte bine că toate premiile sunt acordate în mod subiectiv, (doar şi juriul acela e format din oameni), ştim că poate mai sunt şi alte raţiuni şi interese care intră în mişcare, ştim că există diverşi sponsori care trebuie mulţumiţi şi alte asemenea, însă adevărul este că la sfârşitul zilei, premiul nu-ştiu-care a mai vândut o carte…
Mi-ar plăcea să cunosc mai multe din culisele acordării acestor premii şi despre picanteriile din spatele cortinei, însă mai bine să ne concentrăm atenţia pe cărţile din competiţii şi să ne bucurăm de ele. Chiar dacă se stârnesc controverse în fiecare an în jurul acestor premii (vezi spre exemplu Premiul Nobel pentru literatură de anul acesta în care Bob Dylan a fost laureatul), premiul rămâne premiu şi aduce un plus de popularitate autorului şi cărţii premiate. Acesta este şi cazul Man Booker Prize, un premiu literar prestigios, acordat anual pentru cel mai bun roman de ficţiune scris în limba engleză şi publicat în Marea Britanie. Premiul este acordat la iniţiativa Booker Prize Foundation, o organizaţie de caritate formată din lorzi, baronese, critici de carte, vice-presedinţi de universităţi şi alte asemenea personalităţi, şi este sponsorizat de Man Group, o companie [...]