Există cărți pe care le citești cu mirare, cu nostalgie, file care te determină să pășești într-o lume străină prin locație, dar atât de comună prin emoții. Sunt lumi ascunse în pagini de cărți, idei care te fac să te consideri bogat pentru că ți le-ai însușit… cu alte cuvinte, niciodată nu poți să spui că ai citit suficient de mult, încât să nu te mai uimească nimic. O astfel de carte, care transmite o emoție deosebită, este A trăi pentru a-ți povesti viața, de Gabriel Garcia Marquez. Cartea, prima din trilogia memoriilor scriitorului, este una impresionantă prin stilul pe care acesta îl folosește pentru a ajunge cu replicile sale, direct în inima cititorului. „Viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti”, ne mărturisește autorul înainte de a ne derula povestea vieții sale.
După ce elemente din viața autorului au fost adesea relevate prin numeroasele relatări, reportaje și interviuri ale presei, iată că publicarea memoriilor oferă o viziune mai amplă, mult mai detaliată decât a lăsat autorul să se vadă până atunci. El însuși mărturisește: „Omul are trei vieți: viața publică, viața particulară și viața secretă, cea pe care o povestim adesea noi, scriitorii. Toată viața mea este încifrată în romanele mele”. După aceste cuvinte, nu ne mai rămâne decât să luăm filă cu filă și să descoperim povestea vieții lui Garcia Marquez, cu toate evenimentele și trăirile sale, cu toate etapele și cu tot bagajul de realizări și emoții.

Gabriel Garcia Marquez s-a născut la 6 martie 1927, în Aracataca, Columbia și a părăsit această lume pe 17 aprilie 2014, la Ciudad de México. În anul 1982, scriitorul columbian a fost [...]