Abonare la newsletter
Email: contact [at] jurnaldecarte [dot] ro

harry potter

  • Ellen Terry in rolul Lady Macbeth de John Singer Sargent
    Ellen Terry în rolul Lady Macbeth de John Singer Sargent 1889 Sursă foto: tate.org.uk

    Malefic la feminin: relele din cărți pe care le iubim

Malefic la feminin: relele din cărți pe care le iubim

Ellen Terry în rolul Lady Macbeth de John Singer Sargent 1889; Sursă foto: tate.org.uk
Ce farmec ar mai avea literatura fără „reaua din poveste”? Fără personajele negative feminine, care dau sare și piper acțiunii? V-am pregătit un festin, o selecție a celor mai bine construite personaje negative feminine din literatură. Femei diabolice, dar pe care nu le putem urî în totalitate; le iubim și le urâm în același timp. Pentru că ele sunt farmecul poveștii, fără de care acțiunea ar fi mai săracă. Ele alungă plictisul și monotonia. Pentru că e plictisitor când sunt toate bune și frumoase, nu-i așa? Fără personajele negative, care să pună bețe-n roate, povestea n-ar mai merita a fi spusă, personajele nu s-ar mai dezvolta.
Personajele de față sunt prezentate într-o ordine pur aleatorie, pentru că sunt atât de diferite, în funcție de context, de motivație și alți factori, încât o ierarhizare ar fi imposibilă.

Vera Donovan din Dolores Clairborne de Stephen King
Unul dintre personajele mele favorite din toate timpurile! Un geniu al răului, o femeie rănită și puternică. Aparența de femeie rea, rece, dură ca o stâncă, neînduplecată este doar o pojghiță construită pentru a-și ascunde fragilitatea. Își terorizează angajata, pe Dolores, însă la momentul confidențelor, devin cele mai bune prietene, unite în suferință.
Nu are nicio problemă în a-și ucide soțul cu sânge rece și cu același sânge rece, s-o sfătuiască pe Dolores să procedeze la fel. Doar circumstanțele o cereau, era cea mai bună soluție! Pur și simplu o iubesc pe scorpia de Vera Donovan. Nu, nu vă speriați! Nu-i urmez şi exemplul!

 
Lucienne din Diabolicele de Boileau-Narcejac.
Tot o femeie cu personalitate puternică, partea tare din relație. Își convinge amantul s-o ucidă împreună pe soția acestuia și astfel [...]

  • Harry-Potter-and-the-Cursed-Child-artwork

    Ce s-a întâmplat cu băiatul care a supraviețuit?

Ce s-a întâmplat cu băiatul care a supraviețuit?

Uneori, amenințarea vine din locuri nebănuite.

Cu mare bucurie anunț că mai sunt doar 5 zile până la lansarea celui de-al 8-lea volum marca Harry Potter – Harry Potter and the Cursed Child (trad.: Harry Potter și copilul blestemat) – și mai sunt doar 4 zile până la premierea oficială a acestei piese de teatru (căci este o piesă de teatru, de data asta!) pe scena West End-ului londonez. Nu știu de voi, dar parcă retrăiesc vremurile când așteptam cu sufletul la gură apariția unui nou volum, vremurile când se crea o adevărată isterie atunci când apărea o nouă operă Harry Potter…

Cum acțiunea din noua carte HP are loc la 19 ani după evenimentele încheiate în cartea a 7-a, carte apărută acum 9 ani de zile (aproape un deceniu!), mi se pare cel mai potrivit moment să facem o recapitulare, să punem în revistă tot ce s-a întâmplat până acum și să vă întreb: vouă care carte din cele șapte v-a plăcut cel mai mult? Eu, ei bine… nu pot răspunde imediat la această întrebare. Cum de fiecare carte mă leagă o poveste, o perioadă din viață, nu pot răspunde decât argumentat, ordonându-le în ordinea preferințelor. Mărturisesc că mi-a fost teribil de greu să realizez acest clasament, făcând modificări până în ultima clipă! Este inutil să spun cât de mult mi-au plăcut toate volumele seriei. Dar să începem:
1. Harry Potter și prințul semipur
Cartea a șasea este preferata mea dintre toate, cea din care citeam un capitol pe zi (nu mai mult), pentru a nu ajunge repede la final. Acum pare ciudat, pentru că toate volumele sunt pe piață, dar poate unii dintre voi țin minte cât de entuziasmați eram când apărea o nouă carte [...]