Abonare la newsletter
Email: contact [at] jurnaldecarte [dot] ro

eveniment

  • Noir Literature Festival

    Crimă şi suspans la Noir Literature Festival, India 2017

Crimă şi suspans la Noir Literature Festival, India 2017

Am crescut cu Hercule Poirot şi poveştile Agathei Christie, am încercat să descifrez puzzle-urile crimelor din romanele faimoasei scriitoare britanice, citeam cu nesaţ paginile cărţilor sale şi făceam pronosticuri despre cine credeam că este criminalul…. Sherlock Holmes a lui Arthur Conan Doyle este un alt personaj care mi-a captat interesul şi cu ajutorul căruia mi-am testat abilităţile de detectiv particular.

Ce vreau să subliniez este faptul că misterul, crima și suspansul au trezit tot timpul interesul cititorilor şi genul acesta de literatură este foarte îndrăgit în întreaga lume. Descoperind apetitul pasionaţilor de lectură pentru aşa numitul „roman poliţist”, India reuneşte la  Delhi, în perioada 27-29 Ianuarie 2017 un eveniment dedicat criminalisticii şi autorilor care scriu acest gen de literatură. Este vorba despre Noir Literature Festival, aflat anul acesta la ediţia a treia, primele două bucurându-se de un succes enorm.

Organizatorii promit trei zile de suspans şi emoţii criminale, cu scenarii de crimă şi profile psihologice, alături de scriitori consacraţi ai genului din întreaga lume, jurnalişti, foşti poliţişti criminalişti, avocaţi în drept penal şi mulţi alţii. Aceştia vor fi prezenţi la discuţiile ce vor avea loc la festival, pentru a împărtăşi din experienţa lor, pentru a schimba idei şi pentru a învăţa unii de la alţii. Subiecte ca Psihologia crimei, Crimele fantastice şi unde să le găseşti, Gustul crimei vor fi la ordinea zilei şi, cu siguranţă, vor capta atenţia tuturor participanţilor.

Lista scriitorilor invitaţi la festival conţine, pe lângă scriitorii de ficţiune cei mai bine vânduţi din India (Ashwin Sanghi, Surender Mohan Pathak), autori recunoscuţi din Norvegia (Hans Olav Lahlum), Italia (Giampaolo Simi) sau Australia (Jock Serong). Va fi extrem de interesant de aflat cum iau naştere personajele, de unde îşi iau inspiraţia scriitorii, cât este de [...]

  • Jaipur afis

    Cinci zile de sărbătoare la ZEE Jaipur Literature Festival

Cinci zile de sărbătoare la ZEE Jaipur Literature Festival

ZEE Jaipur Literature Festival (JLF) se mândreşte a fi cel mai mare spectacol literar cu acces liber al lumii. Desfăşurat în fiecare an în luna ianuarie, începând cu 2006, Festivalul sărbătoreşte scriitorii din întreaga lume şi a găzduit, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai apreciate şi iubite nume din literatura universală, de la câştigători ai premiului Nobel, Man Booker Prize şi alte distincţii de prestigiu, la Dalai Lama şi personalităţi precum Oprah Winfrey, politicieni, istorici, umanişti, oameni de afaceri şi alţii. Cele mai luminate minţi, cei mai de seamă scriitori, cei mai titraţi jurnalişti, cei mai iubiţi muzicieni, toţi sunt prezenţi an de an la festivalul al cărui scop este echitatea şi democraţia. Accesul liber la aceşti gânditori şi scriitori este o declaraţie puternică într-o ţară în care accesul la astfel de persoane rămâne privilegiul doar câtorva. Jaipur Festival oferă o oportunitate pentru publicul din Rajasthan (regiunea în India unde are loc festivalul) de a învăţa, de a schimba idei, de a visa şi de a se îmbogăţi spiritual.

Organizat de Teamwork Arts (o companie indiană specializată în organizarea de evenimente culturale în toată lumea) împreună cu doi scriitori renumiţi în India, Namita Gokhale şi William Dalrymple, ZEE Jaipur Literature Festival este un eveniment care atrage publicul tânăr mai mult decât orice alt festival literar din lume. Este un festival viu, unde se râde mult şi se trăieşte intens. Revista britanică Time Out spunea că Jaipur Literature Festival este Woodstock-ul literaturii mondiale şi că Târgul de Carte de la Frankfurt şi Man Booker Prize sunt ca şi cum l-ai urmări pe Papa dormind, în comparaţie cu atmosfera de la acest festival.   

Ediţia din anul acesta se desfăşoară începe azi, 19 ianuarie, durează 5 zile până [...]

  • afis ziua culturii

    Ziua Culturii Naţionale sărbătorită în toate colţurile lumii

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită în toate colţurile lumii

15 ianuarie este ziua când îl sărbătorim pe cel mai mare poet pe care l-a avut România vreodată, Mihai Eminescu. Pe 15 ianuarie sărbătorim însă şi Ziua Culturii Naţionale, prilej de a omagia şi alte valori ale culturii româneşti. Cu această ocazie se vor desfăşura în mai multe centre culturale ale lumii, o serie de activităţi cultural-artistice care să ne reamintească importanţa artelor şi a culturii pentru păstrarea identităţii naţionale.
Între 11 – 17 ianuarie 2017, Institutul Cultural Român organizează o serie de evenimente în SUA, Canada, Tel Aviv şi Lisabona, oferind românilor din întreaga lume posibilitatea de a-şi exprima adeziunea la valorile culturii şi civilizaţiei naţionale. Primul eveniment va avea loc în 11 ianuarie 2017, ora 19:00, la sediul ICR din New York, sala Auditorium. Acolo va fi organizată o expoziţie de carte, cu volume din fondul bibliotecii ICR New York (Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, George Coşbuc,Tudor  Arghezi, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Ion Minulescu, Octavian Goga, George Bacovia, Ion Pillat, Gellu Naum, Saşa Pană, Ilarie Voronca, Nicolae Labiş, Miron Radu Paraschivescu, Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Grigore Vieru etc). Va urma un recital de poezie din versurile unor poeţi români renumiţi, susţinut de actorul american de origine română, Ioan Ardelean şi un recital extraordinar de muzică cu compoziţiile lui George Enescu şi Dinu Lipatti, susţinut de celebrul Matei Varga, pianist român stabilit la New York.
Joi, 12 ianuarie, ICR Tel Aviv în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, organizează o seară literară dedicată operei lui Mihai Eminescu. Sub titlul Mihai Eminescu, natura umană a poetului de geniu sunt programate discuţii despre viaţa şi opera marelui poet şi vor avea loc lansări de carte
Sâmbătă, 14 ianuarie, ICR din [...]

  • galle festival

    Fairway Galle Literary Festival, o adevărată sărbătoare

Fairway Galle Literary Festival, o adevărată sărbătoare

2017 se anunţă un an plin de evenimente literare care vor încânta iubitorii de carte din întreaga lume. Şi iată că începe tocmai bine, cu un festival fermecător undeva în Oceanul Indian, într-una din insulele cele mai încântătoare din lume, Sri Lanka. Fairway Galle Literary Festival, care se desfăşoară între 11-15 ianuarie 2017, este cel mai aşteptat festival literar din Asia de Sud-Est unde autorii şi cititorii sărbătoresc împreună literatura şi arta.
Într-o atmosferă intimă şi boemă, în timpul zilei Fairway Galle Literary Festival oferă ateliere de scriere, discuţii şi dezbateri tematice, lecturi de poezie, dar şi cursuri de gătit, ateliere de teatru şi prânzuri literare, iar pe timpul nopţii sunt pregătite spectacole de jazz, degustări de vinuri, proiecţii de artă şi expoziţii fotografice. Toate aceste evenimente au loc în clădiri istorice, hoteluri şi proprietăţi particulare, ceea ce face ca acest festival să fie o experienţă culturală captivantă.
Festivalul a fost fondat în 2007 de către Geoffrey Dobbs, un australian stabilit în Sri Lanka, şi de atunci succesul acestui festival a crescut pe măsură ce au trecut anii. În 2011 evenimentul a fost considerat de către celebrul magazin Harpers Bazaar UK ca fiind Festivalul nr.1 din lume. Plasat într-un decor de vis, în Fortul Olandez Galle, un sit istoric încadrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, într-o atmosferă primitoare, cu oameni frumoşi, iubitori ai artei, festivalul nu poate fi decât unic şi memorabil.
De-a lungul existenţei sale, scriitori consacraţi i-au trecut pragul, precum Arthur C. Clarke (scriitor SF, inventator şi autor al scenariului pentru celebrul film Odiseea spaţială 2001), Kiran Desai (câştigător al Man Booker Prize), Orhan Pamuk, Romesh Gunesekera (finalist al Man Booker Prize), Sir Mark Tully (fost redactor şef la BBC New Delhi şi [...]

  • belle-epoque-2

    Lansare carte cu parfum de Belle Epoque

Lansare carte cu parfum de Belle Epoque

Belle Époque este denumirea perioadei celor aproximativ treizeci de ani care au precedat izbucnirii Primului Război Mondial (1914). A fost o perioadă de pace, prosperitate, cu multe descoperiri tehnico-ştiinţifice şi cu multe capodopere în arte frumoase. A fost o perioadă de înflorire culturală şi artistică, o perioadă în care se trăia frumos, cu bun gust şi mult rafinament. Parisul era cel care dădea tonul, însă treptat acea atmosferă optimistă, acel „joie de vivre” se instalează şi în celălalte ţări ale Europei, printre care şi România. Aici, „la belle epoque” se întinde pe perioada glorioasă a domniei lui Carol I, o perioadă în care România a cunoscut realizări remarcabile atât din punct de vedere economic, cât şi politic.
Bucureştiul acelor vremuri este un oraş modern, cu profunde transformări. Se introduce iluminatul public, străzile sunt pavate cu asfalt, sunt construite băi populare. Elita Bucureştiului este formată din oameni bogaţi, care-şi trimiteau copiii la studii în străinătăţuri, călătoreau frecvent, se îmbrăcau după ultima modă de la Paris şi vorbeau limba franceză. Lecturile, spectacolele, balurile erau activităţile preferate de burghezimea de la acea vreme. Doamnele erau elegante, cu mănuşi fine şi pălării generoase, iar domnii erau prezentabili, cu bastonul şi mustaţa la purtător, și transmiteau sobrietate şi respect prin ţinuta lor.
Această minunată epocă este rememorată în cartea Bucureştii Belle Epoque a lui Radu Oltean, care a fost lansată ieri, 19 decembrie 2016, la Palatul Cercului Militar Naţional. Radu Oltean este un pasionat de istorie, cu multe cercetări publicate în acest domeniu, autor al proiectului Art-Historia, preocupat în principal de istoria Bucureştiului, de clădirile specifice dintr-o epocă sau alta.

Volumul de faţă nu este un simplu album de fotografii din această perioadă memorabilă. Pozele din orașul de odinioară sunt însoţite şi [...]

  • shaar-afis

    Festivalul Internaţional de Poezie Shaar (SIPF)

Festivalul Internaţional de Poezie Shaar (SIPF)

Între 15-17 decembrie 2016 are loc, în Israel, Festivalul Internaţional de Poezie Shaar (SIPF), cel mai important eveniment de profil din această ţară. Organizat de către Helicon- Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Poeziei, în colaborare cu Ministerul Israelian de Externe, SIPF este un eveniment complex, care găzduieşte poeţi consacraţi israelieni şi internaţionali, dar şi tinere talente ale poeziei. Recitaluri de poezie, discuţii despre poezia internaţională, întâlniri profesionale cu editori de reviste literare, toate aceste activităţi au scopul de a apropia publicul de această minunată formă de artă, dar şi de a implica participanţii la un dialog deschis şi fructuos.

Sha’ar este denumirea în limba arabă a cuvântului ”poezie” şi în limba ebraică a cuvântului “poartă”. În acest context, scopul declarat al Festivalului este de a deschide, prin poezie, o poartă între schimburile interlingvistice şi interculturale, printr-o serie de activităţi în limba arabă şi ebraică şi prin colaborări interdisciplinare între poezie şi alte domenii artistice ca dansul, muzica, arta video, arte vizuale şi teatru.

Tema festivalului din acest an este Imigraţia, astfel că organizatorii au pregătit o serie de activităţi cu acest subiect extrem de actual. Sunt invitaţi la dialog poeţi imigranţi care sunt încurajaţi să împărtăşească publicului din experienţa lor personală, să vorbească despre durerea de a te afla între două lumi, două culturi diferite, despre dorul de casă, dar şi despre refugiaţi şi alte subiecte sensibile.

La ediţia din acest an a festivalului, România este reprezentată de poeta Svetlana Cârstean, care a fost invitată să participe la iniţiativa Institutului Cultural Român de la Tel Aviv. Alături de poeta din România, susţin recitaluri de poezie şi participă la mese rotunde poeţi internaţionali precum Chris Abani (Nigeria, SUA), Efe Duyan (Turcia), Miroslav Kirin (Croaţia) şi Josep M. Rodríguez (Spania). [...]

  • bangalore-fest

    Festivalul de Literatură din Bangalore

Festivalul de Literatură din Bangalore

Bangalore, sau Bengaluru, este unul dintre cele mai mari şi mai importante oraşe din India. Timp de mulţi ani la rând, Bangalore era cunoscut drept cel mai verde, mai liberal şi mai avansat în gândire oraş al Indiei, având o tradiţie veche ca important centru cultural. În ultimii ani, oraşul a cunoscut o dezvoltare puternică  în ceea ce priveşte industria high-tech şi IT a Indiei, iar acum este considerat ca fiind „Silicon Valley a Indiei” şi una din zonele urbane cu cea mai mare creştere din lume. Oraş cosmopolit, Bangalore se mândreşte cu spiritul său creativ, cu artişti inspiraţi şi cu o bogată diversitate culturală şi literară.

În acest context se desfăşoară, în fiecare an începând cu 2012, Festivalul de literatură din Bangalore (BirLitFest), devenit între timp cel mai mare eveniment literar şi cultural al Indiei care promovează lectura, arta conversaţiei şi a scrierii, în special în rândul populaţiei tinere. Cele patru ediţii anterioare ale BirLitFest, în care au fost prezenţi peste 500 de autori din India şi străinătate, au cunoscut un real succes, ceea ce i-a determinat pe cei trei fondatori ai Festivalului (scriitorii indieni Vikram Sampath şi Shinie Antony şi investitorul Srikrishna Ramamoorthy) să continue tradiţia anuală şi să aibă speranţe de a-l transforma într-un eveniment internaţional. Scopul acestui Festival, conform spuselor fondatorilor, este de a crea un spaţiu propice pentru promovarea ideilor inovatoare şi a dezbaterilor constructive despre literatură şi viaţă, în general. Astfel că, în ediţia a 5-a din anul acesta, care se desfăşoară între 17-18 decembrie 2016, vor fi diverse activităţi, de la ateliere de scriere, jurnalism de investigaţie, la discuţii şi dezbateri pe diverse teme, lectură, poezie, dar şi performanţă actoricească, stand-up comedy şi muzică. Sunt doar câteva din surprizele [...]

De |decembrie 15th, 2016|Evenimente, Targuri|1 Comment|
  • lansare

    Lansare audiobook Micul Prinț

Lansare audiobook Micul Prinț

 

„Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii”

Cred că este cel mai cunoscut citat al unei cărţi şi pe bună dreptate! Micul prinţ, căci despre această carte este vorba, este una dintre cele mai bine vândute cărţi din întrega lume. Tradusă în peste 250 de limbi, cu peste 140 de milioane de exemplare vândute pe tot mapamondul, Micul prinţ este o poveste despre iubire, prietenie, sinceritate, imaginaţie şi copilărie. Deghizată într-o carte pentru copii, ea se adresează totodată adulţilor, conţinând adevărate lecţii de viaţă de care ar trebui să luăm aminte.
Scrisă în 1943 de scriitorul şi aviatorul Antoine de Saint-Exupery, mesajul trist transmis prin această poveste este că noi, adulţii, uităm de multe ori de copilul din interiorul nostru, uităm să privim lumea şi mediul înconjurător cu ochii, de fapt, cu inima unui copil („Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”). Pe măsură ce ne „maturizăm”, ne pierdem, sau mai degrabă ne inhibăm, ne înfrânăm sensibilitatea, puritatea, imaginaţia, spiritul ludic, atribute existente în orice copil.
E bine să ne reamintim din când în când de aceste calităţi care zac uitate în noi, iar acum, în prag de sărbători, este un moment extrem de bun. Ar trebui să recitim cartea sau, cel puţin, să o ascultăm, pentru că Editura Humanitas lansează astăzi, 15 decembrie 2016, audiobook-ul Micul Prinţ, în lectura minunatei Oana Pellea. Vocea vibrantă, sensibilă a actriţei este perfectă pentru a ne transporta pentru puţin timp în lumea micului prinţ, în mijlocul deşertului, pe alte planete sau asteroizi. Ca să intraţi puţin în atmosferă, urmăriţi un fragment de lectură din studio la acest link.
Evenimentul se va desfăşura începând cu ora [...]

  • filb-afis

    Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti

Astăzi este ultima zi a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB 2016). Aflat la ediţia a IX-a, FILB este un eveniment dedicat literaturii ce a debutat în toamna anului 2008 la iniţiativa a trei iubitori de lectură, cronicul literar Bogdan-Alexandru Stănescu, managerul cultural Oana Boca Stănescu şi scriitorul Vasile Ernu, iar de atunci se desfăşoară în fiecare an la Muzeul Ţăranului Român/Clubul Ţăranului. Timp de trei zile au loc întâlniri, ce includ dezbateri publice, dezbateri între scriitori români şi străini invitaţi în festival şi dialog cu cititorii.

Ieri, joi, 8 decembrie 2016 participanţii au avut parte de lecturi publice printre care amintim cea a Irinei Teodorescu din volumul de povestiri Dincolo de ferestre şi romanul Blestemul tîlharului mustăcios, cel din urmă fiind distins cu Premiul Andre Dubreuil pentru roman de debut şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Franceză. Născută în Bucureşti, Irina Teodorescu trăieşte în Paris şi se bucură de o recunoaştere a criticilor literari francezi, care o consideră o voce cu totul originală.
Tot din seria de lecturi, Veronica D. Niculescu a citit din romanul Spre văi de jad şi sălbăticie şi Lavnia Branişte din romanul Interior zero. Seara s-a încheiat cu o dezbatere pe tema „Despre «scriitura feminină»: există o scriitură feminină sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară şi pentru jurnalismul cultural?”, la care amfitrioană a fost Mihaela Dedeoglu, cu un dialog extrem de interesant cu publicul prezent la festival.

Astăzi, în ultima zi, avem parte de un invitat special, scriitorul german Jan Koneffke care va citi fragmente din ultimul său roman Ein Sonntagskind (tr.: un copil de duminică). Koneffke este cunoscut în România pentru romanul O iubire la Tibru şi mai nou pentru Cele şapte vieţi ale lui Felix K, [...]

  • new-york-afis

    Festivalul de Literatură Europeană de la New York

Festivalul de Literatură Europeană de la New York

Festivalul de Literatură Europeană de la New York (NLE Festival) este o sărbătoare anuală care celebrează literatura şi scriitorii de pe continentul european. Aflat deja la a XIII-a ediţie, NLE Festival aduce faţă în faţă, pentru discuţii şi lecturi, unele dintre cele mai importante voci literare din Europa şi renumiţi scriitori şi critici literari din America. Fondat în 2003 şi organizat de Institutul Naţional al Uniunii Europene pentru Cultură (EUNIC) şi institute culturale europene din New York, NLE Festival a devenit rapid unul din evenimentele de top din New York, atrăgând cei mai premiaţi, bine vânduţi, dar şi noi autori din mai multe ţări europene. Timp de patru zile, în perioada 7-10 decembrie 2016, vor avea loc, în diverse locaţii din Manhattan, sesiuni de lectură, mese rotunde, discuţii cu cititorii şi lansări de carte.
Scriitorul Matei Vişniec, cunoscutul dramaturg român ale cărui piese de teatru sunt cunoscute în mai toate ţările europene, dar şi în America, va fi prezent, alături de alţi scriitori europeni recunoscuţi, la diverse evenimente care vor avea loc pe parcursul celor patru zile de festival. Mâine, 7 decembrie 2016, Vişniec va discuta despre cât de greu/uşor este să fii dramaturg şi despre cum este să scrii piese de teatru. Evenimentul se numeşte Page to Stage şi îi are ca invitaţi, alături de Vişniec, pe Elena Alexieva din Bulgaria, Stefan Hertmans din Belgia şi Marti Sales din Spania, care vor vorbi şi despre experienţa pe care o au ei, în calitate de dramaturgi, cu actorii, regizorii şi toţi cei implicaţi în realizarea unei piese de teatru.
Inventing Realities este un alt eveniment interesant la care Vişniec va participa, de data aceasta joi, 8 decembrie 2016. Alături de doi jurnalişti deveniţi scriitori, Susana Moreira [...]