Abonare la newsletter
Email: contact [at] jurnaldecarte [dot] ro

crima

  • Noir Literature Festival

    Crimă şi suspans la Noir Literature Festival, India 2017

Crimă şi suspans la Noir Literature Festival, India 2017

Am crescut cu Hercule Poirot şi poveştile Agathei Christie, am încercat să descifrez puzzle-urile crimelor din romanele faimoasei scriitoare britanice, citeam cu nesaţ paginile cărţilor sale şi făceam pronosticuri despre cine credeam că este criminalul…. Sherlock Holmes a lui Arthur Conan Doyle este un alt personaj care mi-a captat interesul şi cu ajutorul căruia mi-am testat abilităţile de detectiv particular.

Ce vreau să subliniez este faptul că misterul, crima și suspansul au trezit tot timpul interesul cititorilor şi genul acesta de literatură este foarte îndrăgit în întreaga lume. Descoperind apetitul pasionaţilor de lectură pentru aşa numitul „roman poliţist”, India reuneşte la  Delhi, în perioada 27-29 Ianuarie 2017 un eveniment dedicat criminalisticii şi autorilor care scriu acest gen de literatură. Este vorba despre Noir Literature Festival, aflat anul acesta la ediţia a treia, primele două bucurându-se de un succes enorm.

Organizatorii promit trei zile de suspans şi emoţii criminale, cu scenarii de crimă şi profile psihologice, alături de scriitori consacraţi ai genului din întreaga lume, jurnalişti, foşti poliţişti criminalişti, avocaţi în drept penal şi mulţi alţii. Aceştia vor fi prezenţi la discuţiile ce vor avea loc la festival, pentru a împărtăşi din experienţa lor, pentru a schimba idei şi pentru a învăţa unii de la alţii. Subiecte ca Psihologia crimei, Crimele fantastice şi unde să le găseşti, Gustul crimei vor fi la ordinea zilei şi, cu siguranţă, vor capta atenţia tuturor participanţilor.

Lista scriitorilor invitaţi la festival conţine, pe lângă scriitorii de ficţiune cei mai bine vânduţi din India (Ashwin Sanghi, Surender Mohan Pathak), autori recunoscuţi din Norvegia (Hans Olav Lahlum), Italia (Giampaolo Simi) sau Australia (Jock Serong). Va fi extrem de interesant de aflat cum iau naştere personajele, de unde îşi iau inspiraţia scriitorii, cât este de [...]

  • imgrep

    CenaKlub Tiuk! (nr.70) prezintă

CenaKlub Tiuk! (nr.70) prezintă

Vă place ficţiunea? Vă plac romanele cu lumi fantastice în care oamenii sunt ne-oameni, în care apar personaje stranii care se trag din mătrăgună şi în care se construiesc scenarii apocaliptice? Dacă da, atunci o să vă placă Flavius Ardelean. Vă plac poveştile tulburătoare în care superstiţiile şi miturile sunt nelipsite, ba chiar imposibil de evitat? Dacă da, atunci o să vă placă Flavius Ardelean. Vă plac poveştile în care îşi fac loc organizaţii clandestine, cu manuscrise secrete, urmăriri, crime şi sex ? Dacă da, atunci o să vă placă Flavius Ardelean. Vă plac poveştile în care sunt imagini macabre, lume distrusă, îngeri prăbuşiţi şi monstruleţi din abundenţă? Dacă da, atunci cu siguranţă o să vă placă Flavius Ardelean.

Născut în Braşov, Flavius Ardelean este un scriitor tânăr, cu o imaginaţie foarte bogată. Este traducător şi manager cultural specializat în industria de carte. Este autorul a şase cărţi publicate la editura Herg Benet, a lucrat în domeniul editorial în Romania (Art, Nemira, Elefant, Cartepedia) şi Marea Britanie (Kudos Innovations) şi a tradus romane din germană şi engleză pentru editurile Millennium Books şi Paladin. Din septembrie 2016 este membru afiliat al asociaţiei internaţionale Horror Writers Association. Pentru două din romanele sale a primit premiul Tiuk! (revistă culturală română), a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun debut european în cadrul Festival du Premier Roman din Chambery, Franţa şi la premiul Tânărul Prozator al Anului în cadrul Galei Tânărului Scriitor 2016. Scrie romane horror, este artist plastic şi locuieşte în Toscana (cum să nu ai inspiraţie într-un loc atât de minunat? Doar că nu prea se potriveşte peisajul Toscanei cu lumea apocaliptică descrisă în cărţi….)

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre scriitor, despre inspiraţie, despre romanele [...]

  • img-rep

    Vacanța lui Maigret

Vacanța lui Maigret

Deși vacanța s-a cam terminat pentru majoritatea din noi, nu înseamnă că nu putem continua să ne gândim la ea! Și cum altfel să ne gândim, dacă nu cu o carte? Și nu cu orice carte, ci cu Vacanța lui Maigret de Georges Simenon, unde acțiunea se petrece în stațiunea turistică Sables d’Olonne. Plajă, mare, soare. Tot ce nu avem acum.
Vacanța îndrăgitului comisar Maigret la Sables d’Olonne este afectată de o criză acută de apendicită a soției acestuia. Pentru a evita complicațiile, este operată de urgență într-un spital din stațiune. Vizitându-și soția la spital, comisarului i se strecoară în buzunar un bilețel misterios: „Fie-vă milă, cereți s-o vedeți pe bolnava de la 15.”
Cine să-i fi strecurat bilețelul? Să fi fost una din măicuțele îngrijitoare? Dar de ce i-ar fi strecurat bilețelul și nu i-ar fi spus față în față? Să se fi temut măicuța să vorbească, la mjloc fiind ceva periculos? Sau pur și simplu cineva se ține de farse? Maigret e nehotărât, îl roade curiozitatea, dar i se pare deplasat să viziteze o persoană necunoscută doar pentru că așa scria pe un bilet anonim.
Timpul trece, Maigret nu se hotărăște și în cele din urmă, „bolnava de la 15” moare. Așa îi află și identitatea: o tânără ce suferise un accident de mașină, cumnata unui doctor celebru din orășel, pe nume Bellamy. Circumstanțele accidentului sunt cel puțin ciudate: se pare că fata mergea la un concert însoțită de cumnatul său, când pe drum, portiera mașinii s-a deschis și ea a căzut din mers. Chiar dacă se află în concediu, Maigret își urmează instinctele și începe să cerceteze cazul, cu ajutorul comisarului Mansuy. Poliția a cercetat în prealabil cazul și nu a găsit nimic suspect și cu toate [...]

De |septembrie 12th, 2016|Articole|2 Comments|
  • Pericol la End House de Agatha Christie

    Pericolul pândește

Pericolul pândește

 

Cărţile Agathei Christie au fost traduse în aproape o sută de limbi, publicate în două miliarde de exemplare, ajungând să fie cea mai cunoscută şi vândută scriitoare din toate timpurile. Agatha a început să scrie prima povestire la îndemnul mamei ei, într-o zi mohorâtă de iarnă, ca să scape de plictiseală. Au urmat ani de încercări şi ezitări până a ajuns să se bucure de recunoaştere, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, nimic nu a mai stat în calea succesului. Fire modestă şi timidă, ea a continuat an după an să publice romane, piese de teatru sau povestiri, încântându-şi cititorii. Imaginaţia sa debordantă a fost, fără îndoială, catalizatorul.

Puteam născoci intrigi în neştire. Niciodată nu mi s-a întâmplat să rămân în pană de idei şi să mă cuprindă disperarea că nu mai ştiu ce să scriu. Sigur, la fiecare nouă carte de care mă apucăm trebuia să trec, inevitabil, prin perioada aceea cumplită de trei sau patru săptămâni de „încălzire”. Este o perioadă agonizantă, vă spun cu mâna pe inimă. Să stai într-o cameră şi să rozi capetele creioanelor, să te uiţi neputincioasă la maşina de scris, să măsori încăperea în lung şi-n lat sau să te trânteşti pe canapea, cu un nod în gât…- Agatha Christie

Detectivul care i-a adus faima internațională – Hercule Poirot – a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria literaturii. Şi-a făcut debutul în 1920, în Misterioasa afacere de la Styles şi a avut o carieră de peste cincizeci de ani. Poirot a prins „viaţă” ca belgian, cu mustăcioara lui, cu micile celule cenuşii, vanitatea sa exagerată, intelectuală şi vestimentară deopotrivă, şi cu mania sa pentru ordine:

Fără îndoială, am şi eu micile mele capricii. Cea mai mică neregulă [...]

  • maigret si femeia nebuna banner

    Maigret și motivele ascunse

Maigret și motivele ascunse

Maigret și femeia nebună
de Georges Simenon
 

Traducere din limba franceză: Nicolae Constantinescu
Titlu original: La folle de Maigret
Editura: Polirom
Număr pagini: 216
Disponibilă la: Târgul Cărții

Georges Simenon (1903-1989), scriitor belgian prolific, a publicat 192 romane, 158 povestiri şi numeroase articole şi rapoarte. Este cunoscut pentru seria de 75 de romane şi 28 de povestiri care-l au ca personaj principal pe comisarul Jules Maigret. S-au turnat multe filme cu comisarul în diferite ţări cu diferiţi actori (SUA, Franţa, Italia, Japonia, Rusia, Anglia), dar pentru mine cea mai emblematică a rămas interpretarea actorului Jean Gabin în trei mari pelicule în anii 1953-1963.

După ce am văzut filmele turnate cu Jean Gabin în rolul principal, de fiecare dată când citeam una dintre cărţile lui Georges Simenon îl vizualizam pe tăcutul, dar inteligentul detectiv, care-şi aprindea calm trabucul în timp ce dădea replicile cu un uşor umor.
Pe coperta cărţii Maigret şi femeia nebună, al 44 –lea volum din seria Maigret, scrie așa:

Poliţia nu ar rezolva prea multe cazuri dacă i-ar lua în serios pe toţi cei care vin să depună plîngere. Iat-o, de pildă pe Leontine de Carame, o doamnă în vârstă care pretinde că este urmărită şi că obiectele din casa ei au început să se mişte singure…[…] Dacă în apartament nu s-au găsit bani, sertarele doamnei de Carame ascund în schimb destule secrete…

Leontine de Carame, o bătrânică „mititică, ce purta o pălărie albă, mănuşi albe şi o rochie gri” se plimbă de câteva zile prin faţa chesturii Quai des Orfevres, până să-şi ia inima în dinţi şi să întrebe de comisarul Maigret. O primeşte un aprod şi ea îi dă o fişă pentru comisar în care, pe lângă adresă, specifică „Doresc să-i fac comisarului [...]