Copii aruncând zaruri de Bartolome Esteban Murillo (1618-1682)
Henry Ward Beecher spunea: „Copiii sunt mâinile cu care atingem cerul”, subliniind legătura subtilă, dar atât de strânsă a divinității cu lumea pământeană, prin intermediul micilor ființe de o puritate pe care adulții par să o fi pierdut.  Pentru că fiecare sosire pe lume a unei noi ființe este  considerată un miracol, de cele mai multe ori, în literatura universală, copilul e simbolul binelui, al speranței, al iubirii și al continuității.
Fără îndoială, fie că este o personalitate din domeniul literaturii sau din alt domeniu, fiecare om este privilegiat cu o perioadă numită copilărie. Deși par figuri semețe, uneori chiar sobre, și marii scriitori au beneficiat de un început al vieții uneori plin de voioșie, alteori abundent în descoperiri și năzbâtii. Din păcate nu toți marii scriitori au avut copilării fără griji. Iată câteva rânduri din copilăria unor renumiți iubitori ai scrisului:
Alexandre Dumas, considerat cel mai mare scriitor francez din toate timpurile, fiul unui general mulatru din vremea lui Napoleon, s-a născut în anul 1802. Tatăl său, respins de către societatea în care trăia datorită vehemenței cu care își susținea crezurile politice, moare în anul 1806, lăsând familia într-o sărăcie lucie. Împreună cu sora sa, Alexandre este crescut cu mare greutate la Villers-Cotterets, un orășel aflat în partea de nord a Parisului. Din cauza lipsei de bani, Alexandre nu are parte de educația de care se bucură alți copii de vârsta sa.  Chiar și după ce imperiul a fost distrus, Alexandre, aflat la vârsta dificilă a adolescenței, reușește să obțină o proastă reputație din partea noului regim politic, motiv pentru care renunță la ideea de studii și își ia o slujbă. Mai târziu, întâmplarea face [...]