… ajungem în Transilvania, unde avem multe mese festive, cărţi, scriitori, aer liber, călătorie… Chiar e posibil să le avem pe toate în același loc? Eu una m-am bucurat foarte tare să aflu de Festivalul de Carte Transilvănean ce are loc între 8-11 septembrie, în inima Ardealului, în localitatea Richiş din judeţul Sibiu. Richiş este unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase sate din ţinuturile săseşti ale Transilvaniei. Cu o biserică fortificată veche de peste 500 de ani, cu un peisaj medieval, dealuri verzi şi terase cu vii, păduri de stejari şi fag, zona unde se desfăşoară festivalul este una foarte pitorească.

Festivalul este la a doua ediţie, după cea din 2013 care a avut un succes extraordinar. Ediţia din acest an aduce împreună autori români şi străini care au fost inspiraţi de-a lungul timpului de peisajele, oamenii şi istoria acestei minunate zone. Timp de 4 zile, într-un decor unic şi o atmosferă boemă, scriitori români, englezi, maghiari şi evrei, dar şi  poeţi şi muzicieni recunoscuţi la nivel internaţional vor interacţiona şi vor discuta despre opera lor, despre istoria acestor zone, vor participa la proiecţii de film şi concerte.

Atât autorii cât şi publicul se vor reuni la mese festive cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale transilvănene şi se vor putea caza în Richiş şi în satele vecine, Biertan şi Copşa Mare. Organizatorii vor pune la dispoziţie microbuze pentru transportul de la unitatea de cazare la festival. Festivalul se desfăşoară în limba engleză, însă toate prezentările vor fi traduse în română. Programul festivalului, autorii prezenţi la festival şi rezervările de bilete se pot face de pe site-ul festivalului.

Dacă vă plac cărţile şi Transilvania, dar nu vă încumetaţi totuşi până la Richiş, vă recomandăm să faceţi o vizită [...]