Bobby Pendragon, un băiat de paisprezece ani, duce o viaţă obişnuită în Stony Brook, Connecticut S.U.A. Are o familie iubitoare, un cămin călduros, chiar şi un câine drag, Marley. Însă, Bobby va înţelege în curând că realitatea nu este aşa cum credea, că este cu totul deosebit, în mâinile sale aflându-se soarta lumii. Rugat de unchiul său, Press Tilton, să îl ajute într-o misiune de-a sa, cei doi ajung într-o gară abandonată, de unde vor călători împreună într-o altă dimensiune.

[…] Dintr-odată, pereţii zgrunţuroşi păreau făcuţi din cristal sau diamant. Lumina peste tot, de parcă ar fi provenit din interiorul pereţilor.
Este o privelişte cu adevărat uluitoare. Atât de uluitoare, încât, încât nu m-am putut opri să mă minunez şi să mă întreb ce erau toate astea. Apoi s-a auzit muzică. Nu era vreo melodie pe care s-o poţi recunoaşte; erau doar nişte sunete blânde şi dulcege, amestecate. Erau aproape hipnotice. Sunetele combinate se auzeau tot mai tare şi mai tare, de parcă totul era din ce în ce mai aproape.
O mână uriaşă, invizibilă mă apucase şi mă trăgea înăuntru.

Proiectat prin timp şi spaţiu, misiunea sa este de a apăra Halla (practic, Universul format din 10 ținuturi) de demonul Saint Dane, care vrea să distrugă Halla pentru a o reconstrui după propriul plac. Cum? Influențând locuitorii fiecărui ținut să ia decizii nefaste pentru viitorul lor, la fiecare eveniment de răscruce din istoria acestora.
Prima aventură a lui Bobby îl poartă în ținutul Denduron și nu începe tocmai bine. Unchiul său este luat prizonier, iar el este ajutat de Călătoarea Osa și fiica ei, Loor, personaje străine și ciudate. Nici Denduron nu e prea primitor: lumea Denduron este împărțită între poporul Milago, popor sclav care lucrează în minele de [...]