Pentru ca este in continuare foarte prolific, Stephen King nu poate fi inca incadrat in pantheonul marilor scriitori din istoria Literaturii Universale. Pentru unii pretentiosi nici nu are ce sa caute acolo, o viziune usor elitista, inca perpetuata in unele cercuri plasand genurile Science Fiction si Horror in sfera literaturii de consum. King insusi isi dezminte pretentiile literare inalte:

Ma rusinez mereu cand se aduce vorba despre asta mi-e teama ca oamenii vor spune despre mine „Ce face barbarul asta, nu stie ca nu are voie sa intre in palat ?”

Desi clasamentele de genul „cei mai importanti autori ai secolului…” sunt in general exercitii naive, in definitiv irelevante, putem sa bagam mana in foc ca Stephen King va aparea in numeroase astefel de liste in deceniile ce urmeaza. Unul dintre motivele recunoasterii de care va beneficia va fi cu siguranta „Misery”.

kingCa orice capodopera literara, Misery functioneaza pe o serie de planuri: este o proveste despre lupta pentru supravietuire a victimei unei criminale in serie si despre cum aceasta suporta mutilari si torturi cat timp este tinuta ostatica, este o explorare satirica a relatiei dintre scriitori si fanii acestora si conform spsuelor autorului este o foarte reprezentativa analogie pentru problemele cu abuzul de substante prin care acesta trecea la momentul scrierii romanului.

La nivel biografic, Annie Wilkes asistenta diabolica ce il sechestreaza pe scriitorul Paul Sheldon dupa ce il saveaza pe acesta de la inec este bazata partial pe Genene Jones o asistenta medicala din statul Texas care obisnuia sa injecteze bebelusi cu doze letale de medicamente numai pentru a pune in scena interventii „eroice” din partea acesteia atunci cand acestia incepeau sa se simta rau. King a folosit povestea lui Jones ca background pentru Annie Wilkes pentru a sublinia componenta histrionica a psihozei ce ii afecteaza personajul si pentru a aduce o nota de realism in povestea unui criminal in serie de sex feminin.

Pe masura ce relatia dintre Paul si Annie evolueaza si acesta isi dezvaluie obsesia pentru seria de romane publicate de scriitor, King pare sa isi indrepte atentia catre propria casuta postala, pentru surse de inspiratie. Autorul dezvaluie ca tema centrala a romanului a izvoarat in urma reactiei pe care fanii lui King au avut-o la publicarea romanului „Ochii Dragonului” pe care cititorii sai fideli l-au criticat spunand ca este o carte pentru copii pentru ca apartinea genului fantasy si continea foate putine elemente ale genului Horror care il consacrase pe autor. In carte lucrurile stau invers, Annie este incapabila sa se impace cu decizia lui Paul Sheldon de a renunta la romanele comerciale si superficiale in favoarea abordarii unor teme literare mai complexe si mai potrivite pentru publicul adult. Este probabil cea mai indrazneata declaratie din partea unui scriitor care isi indeamna fanii sa se maturizeze si sa renunte la asteptarea ca autorul lor preferat sa le ofere numai produsele cu care i-a obisnuit.

In interviuri ulterioare King marturiseste ca dupa scrierea romaului a realizat ca personajul lui Annie Wilkes devenise mai mult decat portretul satiric fanului obsedat si imatur. El spune ca asistenta psihopata din Misery reprezinta pentru el personificarea problemelor cu abuzul de droguri prin care trecea in acea perioada. Probabil ca asta face din roman o poveste atat de consistenta in intelesuri, faptul ca este intr-o anumita masura o carte despre evolutia creativitatii pe fondul unei prezente constante care afecteaza munca si viata unui autor, care il obliga sa mearga pe cai deja batatorite si confortabile si care ajunge sa fie atat de putermica incat se insinueaza intoteauna in procesul creativ.

Misery este un foarte bun exemplu despre cum atunci cand un autor isi exploreaza cele mai intense trairi emotionale si procese psihologice le poate folosi pentru a face dintr-o povestire buna o capodopera.