La sfarsitul secolului al XVIII-lea, un grup informal de intelectuali ardeleni denumit de posteritate Scoala Ardeleana, a intreprins initative culturale si politice pentru intarirea identitatii nationale a romanilor din Transilvania. Cei patru: Gheorghe Sincai, Ion Budai-Deleanu, Samuil Micu si Petru Maior au contribuit fiecare cu scrieri politice, literare, istorice si religioase la patrimoniul cultural al romanilor.

Povestea implicarii lui Samuil Micu in activitatile Scolii Ardelene incepe probabil cu unchiul acestuia, Episcopul Inocentie Micu-Klein unul dintre primii conducatori ai bisericii greco-catolice din Transilvania de dupa Unirea acesteia cu Vaticanul. Pe parcursul vietii acestuia, Episcopul s-a folosit de influenta politica conferita de apartenenta la Biserica Catolica pentru a promova drepturile romanilor din Transilvania. Aceste initiative politice au determinat trimiterea in exil fortat a Episcopului de catre Imparateasa Maria Tereza.

Un an mai tarziu se nastea Samuil Micu, fiul unui var al lui Inocentie Micu-Klein, mai tarziu acesta isi incepe studiile teologice la dorinta unchiului sau aflat in continuare departe de tara, la Roma. Perioada de instruire si inceputul carierei lui Klein este petrecuta intre Blaj si Viena. In capitala imperiala ocupa rolul de vicerector al seminarului Sancta Barbara. Biserica si seminarul acesteia joaca un rol deosebit de important in istoria Scolii Ardelene gazduind intre 1773 si 1783 pe fiecare dintre membrii de frunte ai miscarii. Este posibil ca legatruile ce au condus mai tarziu la redactarea Supplex Libelis Valchorum, documentul reprezentativ al scolii, sa se fi cladit si intarit la Viena, in jurul Seminarului Sancta Barbara. Conform unei teorii recente, pe iconostasul bisericii Sfanta Barbara din Viena, pictat de Efremie Micu, var al monahului transilvanean, infatisarea apostolilor este modelata dupa figurile luptatorilor pentru drepturile romanilor din Transilvania.

Nu avem prea multe detalii despre cum s-au intalnit membrii Scolii Ardelene, ce relatii existau intre acestia si daca aveau sau nu un fel de organizare interna. Ceea ce stim este ca in special dupa 1780 fiecare dintre ei a inceput sa scrie lucrari ce in cazul in care ar fi fost publicate la timp ar fi reprezentat premiere ale literaturii romane precum: prima epopee, prima lucrare comperhensiva de istorie, primul dictionar si multe altele.

carte-de-rugaciuni1Micu a fost printre cei mai prolifici si multidisciplinari dintre autorii Scolii Ardelene acesta publicand lucrari de filologie, istorie si lingvistica destinate promovarii curentului latinist ce revendica originea poporului roman din colonistii imperiului roman din Transilvania. Printre altele Micu a publicat o carte de rugaciuni, prima scrisa in limba romana cu caractere latine prefigurand abandonarea alfabetului chirilic in tara noastra si a inceput elaborarea Lexiconului de la Buda primul dictionar cvadrilingv al limbii romane.

Cea mai importanta lucrare a lui Micu ramane insa Biblia de la Blaj, considerata o piatra de temelie a limbii romane literare. Nu este prima traducere in limba romana a Bibliei acest titlu fiind revendicat de Biblia de la Bucuresti din 1688. Samuil Micu a fost pesemne motivat sa creeze o noua traducere a Bibliei fiind nemultumit de limbajul greoi si pe alocuri incoerent al Bibliei de la Bucuresti.

“Deci ca stilul şi aşezarea graiului întru aceeaşi Biblie să nu fie osibit, puindu-se unele dintru ace tălmăcire, altele dintru a altuia, s-au socotit că toată Biblia de unul cu asemenea stil şi aşezare a graiului să se tălmăcească. Deci având eu îndeletnicire m-am îndemnat să mă apuc de atâta lucru şi să îndrăptez graiul Bibliei ceii mai dinainte româneşti tipărite”.

Dupa cum mentioneaza si in prefata traducerea a fost facuta integral de catre Micu acesta nefiind un fan al eforturilor literare colective, ce considera ca afecteaza integritatea stilistica a textului. Efortul este cu atat mai important cu cat este facut intr-o perioada in care limba romana asa cum o cunoastem astazi era in curs de formare, regulile gramaticale si ortografice nefiind inca scrise. De altfel, criticii literari crediteaza Biblia de la Blaj cu o influenta majora in procesul de asezare si oficializare a limbii romane, influenta benefica, tinand cont ca traducatorul cartii era considerat de contemporani unul dintre cei mai buni cunoscatori ai limbii romane:

„numai doi români cunosc ştiind scrie bine româneşte: pe Samuil Clain şi pe episcopul de Argeş” – Gheorghe Sincai.

Dupa publicarea Bibliei de la Blaj Samuil Micu si-a continuat activitatea elaborand trei versiuni ale unei lucrari sumare de istorie a romanillor adaptate ca limbaj in functie de gradul de instruire al citiorilor. Inainte sa moara in 1806 a inceput lucrul la Lexiconul de la Buda, finalizat si publicat abia in 1825.