Ca adepti ai Iluminismului, reprezentantii Scolii Ardelene intelegeau ca propagarea unei idei nu depinde in primul rand de profunzimea sau oportunitatea sa istorica, cat de gradul de accesibilitate al acesteia, care ii permite sa contamineze un public numeros, modeland astfel atitudini spre a fi potentate la momentul istoric oportun. Fiecare dintre reprezentantii Scolii Ardelene si-a adus contributia intr-un fel, prin scrieri literare, istorice, lingvistice sau religioase, iar, vazuta in context istoric, activitatea grupului de intelectuali transilvaneni cade in liniile principiului „intregul este mai mult decat suma partilor”.

De aceea, nu se poate vorbi de un cuantum al contributiei, Scoala Ardeleana fiind, pe fond, un grup nestatutar cu afiliatii lejere ai caror membrii se cunoscusera cu prilejul studiilor la Viena.  Fiecare si-a urmat parcursul profesional ulterior, venind in contact numai cand era nevoie de colaborare pentru producerea unor documente importante precum Supplex Libbelus Vallachorum.

Ion Budai-Deleanu a fost, probabil, cel mai putin fatis apartenent al miscarii, alegand sa isi protejeze functia de judecator la Liov, contribuind mai discret, dar cu o doza substantiala de subversivitate. Lucrarile sale de lingvistica si istorie se inscriu in tonul latinist al miscarii, contribuind la argumentele duse in favoarea ancestralitatii romane ale poporului roman. Insa in afara de aceste contributii facute, in general, in colaborare cu ceilalti, Budai –Deleanu a reusit sa lase poporului roman o mostenire si mai de pret, epopeea Tiganiada- primul poem epic scris in limba romana.

Tiganiada este o opera aparte in literatura romaneasca, caracterul ei alegoric si, cum spuneam, oarecum subversiv conferindu-i  un dublu rol. Pe de-o parte, de a amuza, nota comica fiind asumata inca din prefata si de a experimenta cu o limba romana libera, neinchistata de rigori ortografice, ce lasa loc pentru joaca cu cuvintele, prin inflexiuni exotice sau constructii onomatopeice. Celalalt rol, conferit de caracterul satiric al poemului, este de a face comentarii sociale cu privire la statutul romanilor si la lacunele acestora de organizare si cultura comunitara. In Tiganiada, satra tiganeasca are o valenta duplicitara, reprezentand alternativ fie poporul nomad, fie pe romani, mai ales in relatiile lor cu autoritatea. Prin natura lor, tiganii sunt antagonistii perfecti pentru a constitui un vehicul ce poarta mesajul anti-establishment al autorului, cu precadere in ceea ce priveste critica adusa clerului si sistemului feudal.

Prefata volumului adresata lui Mitru Petrea (anagrama pentru Petru Maior) schiteaza, in mare, intentiile lui Budai-Deleanu, folosirea tiganilor ca alegorie pentru romani fiind evidenta atunci cand, adresandu-i-se lui „Mitru Petrea” ii elogiaza activitatea politica din Transilvania:

”Am înţãles eu aici, cã  şi tu ai scris ceva foarte bun pentru ţigani şi scriind adevãrul, ai atins pe voievodul cum sã cade; care decându-i, n-au suferit neamul sãu şi n-au fãcut nice un bine, ci numai au strâns pãrale ca sã îmbuibeze pre boieri”. Despre alcatuierea poemului el mentionaeaza: „m-am îndemnat a face o cercare: de s-ar putea face ş-în limba noastrã, adecã cea romãneascã (cãci a noastrã,cea ţigãneascã, nu sã poate scrie şi puţini o înţãleg) cèva asemene ş-am izvodit aceastã poveste, pe care, dupã limba învãţatã, am numit poemation (adicã micã alcãtuire poeticeascã),întru care am mestecat întru adins lucruri de şagã, ca mai lesne sã sã înţãleagã şi sã placã.”

Tiganiada este incadrata in prezent ca prima mare opera literara in limba romana din istoria literaturii romanesti, dar lucrurile nu au stat mereu asa, ea fiind aproape ignorata pana in secolul XX, cand a fost republicata, lunadu-si locul cuvenit in colectia scrierilor canonice romanesti.