Alan Sillitoe a fost un scriitor important britanic din perioada postbelică, un reprezentant al generaţiei tinerilor furioşi, care s-a născut într-o familie de muncitori. Renunţând la şcoală şi muncind într-o fabrică pentru o perioadă, reuşeşte să ajungă în 1945, la vârsta de 14 ani, controlor de trafic aerian în cadrul Forţelor de Aviaţie britanice, urmând ca după aceea, să se îmbolnăvească de tuberculoză şi să fie pensionat pe caz de boală încă de la vârsta de 21 de ani.

Alan Sillitoe a murit de cancer la vârsta de 82 de ani, ajungând să fie renumit după nuvela Sîmbătă seara, duminică dimineaţa (Saturday Night and Sunday Morning – 1958), în care abordează o tematică socială despre atmosfera de după Primul Război Mondial îmbibată-n alcool, şi colecţia scurtă de nuvele Singurătatea alergătorului de cursă lungă (1959), care ajunge să fie ecranizată în 1962, în regia lui Tony Richardson. Alături de această nuvelă volumul conţine alte opt povestiri.

„Alergătorul” este un rebel, care ajunge să fie închis într-un centru de corecţie din cauza unei spargeri. Aici i se oferă ocazia de a lua parte la un concurs de cros pe distanţe lungi în care să-şi ispăşească greşelile şi să fie un „om cinstit”. Petrecându-şi cu orele dimineţile în frig şi alergând, se gândeşte la lumea din jurul său, inconştientă şi lipsită de sens, în care Allan Sillitoe îşi schiţează propria viaţă: o viaţă în care tatăl său fusese un analfabet ce nu reuşea să aibă un loc de muncă mai mult de o lună, mutându-se constant în toate cocinile posibile şi imposibile, iar, la un moment dat, propria-i mamă ajunge să se prostitueze pentru a-şi întreţine copii. Alergătorul, artistul, este preocupat de gânduri, purtându-şi propriul război şi propria cruce, într-o singurătate care nu-şi găseşte libertatea de exprimare sub nici un chip.

Războaiele statului nu sunt războaiele mele; nu au nimic de-a face cu mine, pentru că nu o să-mi pese niciodată altceva decât de războiul meu. (pag.17)

Cartea poate fi achiziționată de pe Târgul Cărții.