Truman Capote s-a născut pe 30 septembrie 1924, la New Orleans. Mama sa, o femeie uşuratică în vârstă de 17 ani, divorțează după patru ani de tatăl său, care era avocat. „Călătoreşte”  alături de mama sa în lungi peregrinări prin numeroase hoteluri precare şi învaţă singur să scrie şi să citească din dorinţa de a deveni scriitor. După ceva timp, ajunge pe mâna mătuşilor sale din sud într-un orăşel din Alabama, unde îşi va trăi copilăria înconjurat de natură, folosindu-şi o parte din amintiri în micro-romanul Harfa de iarbă. După ce a fost înscris la câteva şcoli private, părinţii ajung să-l suspecteze de retardare şi îl supun unui examen psihiatric, în urma căruia primeşte, în mod suprinzător, calificativul de „geniu”. La vârsta de 17 ani abandonează școala şi îşi găseşte o slujbă măruntă la ziarul The New Yorker, unde se va afirma cu timpul.

Având câteva nuanţe autobiografice, micro-romanul Harfa de iarbă surprinde viaţa unui adolescent, care încearcă, aparent, să se izoleze împreună cu cele două mătuşi idilice ale sale într-o căsuţă ce seamănă cu o plută de frunze între crengile a doi salcâmi. Motivul plecării, al izolării, apare după ce surorile Dolly şi Verena au un conflict ce camuflează o problemă identitară, în care Dolly joacă rolul unui personaj mistic prin prepararea unui leac împotriva hidropiziei. Acest leac declanşează plecarea ei: Verena vrea să-i comercializeze leacul pe care Dolly îl primise ca dar din partea unor ţigănci.

Povestirile ce alcătuiesc volumul de faţă şovăiesc între viaţă şi vis, între singurătate şi fericire, confruntându-se continuu cu lipsa unei lucidităţii pe care societatea ajunge s-o impună prin normele sale, ce reuşesc să neutralizeze orice identitate aparte. Toate personajele sale sunt în căutarea iubirii şi sunt dispuse să înveţe, pas cu pas.

Poate că nu există pentru nici unul dintre noi un loc unde să trăim. Ştim însă că el există undeva şi, dacă l-am găsi şi-am trăi acolo măcar o clipă, ne-am putea socoti fericiţi. Locul vostru ar putea fi aici, spuse el tremurând de frig, ca şi cum nişte aripi larg deschise ne-ar fi învăluit într-o umbră rece. (pag. 50)

Cartea poate fi achiziționată de pe Târgul Cărţii.