Memoriile unei supraviețuitoare este al șaselea roman al scriitoarei de origine iraniană, Doris Lessing. Pe numele său real, Doris May Tayler, autoarea s-a născut la 22 octombrie 1919, părinții săi fiind britanici. Romanul de debut, Iarba cântă, a apărut în 1949,  evocând un crâmpei din copilăria sa, din perioada în care familia s-a mutat în actualul Zimbabwe.

lessing_nobelprize

Sursă: nobelprize.org

Odată cu publicarea volumelor din ciclul Copiii violenței, în perioada 1951 – 1959, apoi a Carnetul[ui] auriu, apărut în 1962, Doris Lessing este privită ca o feministă convinsă, etichetă de care încearcă mereu să se dezică, în favoarea echilibrului. Cariera sa cunoaște o traiectorie ascendentă, astfel întreaga activitate literară îi este recunoscută și răsplătită prin acordarea a numeroase premii literare. Dintre toate, cel mai important este Premiul Nobel pentru literatură în 2007, fiind a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat acest premiu şi având, la vremea respectivă, 88 de ani.

Apărut în 1974, volumul Memoriile unei supraviețuitoare este o distopie nuanțată pe alocuri cu elemente științifico-fantastice. Acțiunea se petrece într-un viitor nedefinit, când viața nu mai seamănă cu nimic din ce era înainte. Nu există comunicații, iar hrana se împuținează vizibil. Peste tot domnește haosul, oamenii se retrag în zone izolate, în timp ce străzile sunt cucerite de către copii care umblă în grupuri, asemenea unor haite de lupi, devenind un pericol, în ciuda vârstei lor fragede.

Memoriile unei supraviețuitoare este o profundă meditație despre devotament și loialitate, despre dragoste și alte valori, în contextul eternelor schimbări ale societății, schimbări care seamănă uneori cu adevărate dezastre.

Scrisă la persoana I-a, din perspectiva unei femei trecute bine de prima tinerețe, cartea are inițial izul unei autobiografii, al unei povești tradiționale care pleacă de la elemente simple, reale și ajunge la dimensiuni fantastice, într-un crescendo perpetuu al acțiunii. Cuvintele naratoarei devin, în timpul lecturii, o voce a unei femei care observă cu neputință dezastrele multiple la care este supusă societatea, în timp ce în sufletul său are loc un declin.

În contextul acestor frământări, un tânăr necunoscut îi încredințează o fetiță, Emily, spunându-i doar atât: „Ăsta e copilul”, apoi „Nu, nu e nici o greșeală. Sunteți responsabilă pentru ea”. Sosirea copilei declanșează un perpetuu proces de pendulare între două realități: lumea prezentă, gata să se prăbușească sub povara haosului și lumea interioară, plină de mistere, a femeii care povestește. Naratoarea este învăluită într-o aură de enigme. Nu aflăm despre ea decât că înainte de ceea ce ea însăși numește „dezastru”, avea o viață liniștită, locuind într-un oraș mare și elegant. După instalarea haosului, orașul a devenit un loc periculos.

Emily, micuța lăsată în grija femeii, este un personaj care întruchipează speranța, ideea de continuitate a vieții chiar și după cele mai crude calamități.  În contradicție cu sălbăticia care pusese stăpânire pe oraș, Emily e întruchiparea purității, a cumințeniei, a gingășiei, a bunătății. Ea are și un animal de companie, pe Hugo, o ciudată combinație dintre câine și pisică. Deși pare la început un personaj lipsit de prea multă însemnătate în contextul firului epic principal, Hugo devine un adevărat pilon al cărții. De o debordantă inteligență, acest animal învață să-și exprime emoțiile, reușind să comunice cu Emily, toate acestea având ca scop protejarea fetiței de eventualele pericole externe. Astfel, Hugo devine imaginea devotamentului absolut, al depășirii condiției pentru binele prietenei sale. Spre deosebire de oameni, care par să fi uitat care sunt valorile care păstrează armonia în lume, Hugo dă o adevărată lecție de viață.

Mai târziu, Emily, atrasă de ideea de libertate a străzii, se îndrăgostește de liderul unei bande, Gerald. Haosul străzii se transmite și în viața lui Emily, pentru care nimic nu mai e cum era înainte. Uneori doarme zile în șir, alteori exagerează cu mâncarea, presiunea evenimentelor din stradă își pune amprenta asupra psihicului său. Astfel, Emily este, de mai multe ori, în pragul unor crize, a unor situații din care nu știe cum să se elibereze.

Eram îngrijorată, desigur, de posibilitatea ca Emily să rămână însărcinată; însă convențiile asocierii noastre făceau imposibile întrebările și, în orice caz, bănuiam că ceea ce consideram eu o povară imposibilă, care o putea trage în jos și distruge, ar fi fost întâmpinată de ea cu: Ei bine, ce dacă? Și alții au făcut copii şi s-au descurcat, nu-i așa? De asemenea, eram îngrijorată că atașamentul ei față de această nouă familie va deveni atât de puternic încât ea va pleca pur și simplu de lângă noi, de lângă mine și de lângă Hugo.

Deși cartea poate fi analizată din diverse perspective, mesajul care se deduce este acela că absolut tot ceea ce se întâmplă în lume, indiferent de cât de grav poate să pară,  poate fi trecut cu brio dacă există iubire.

Totuși, pentru personajele din carte este destul de greu de păstrat acest crez, în condițiile în care în repetate rânduri există situații în care li se aduce aminte de cât de  vulnerabili pot să fie. Toate aceste valori – adevărate comori – pe care Emily împreună cu Hugo și naratoarea le păstrează, sunt puse în pericol de către bandele de copii orfani care distrug și ultimele elemente de tehnologie, anihilând astfel și sentimentul speranței celor care au mai rămas în oraș.

Pe lângă tema iubirii și a devotamentului, noțiunea de normă, de adaptabilitate la norme este și ea una din temele acestei cărți. Naratoarea nuanțează faptul că lipsa de educație face din comportamentul unui copil, o adevărată dezlănțuire a celor mai sălbatice impulsuri.

Printre aceste aspecte ale crudei realități, își face loc și descrierea de concret și trecerea în fantastic. Ceea ce i se întâmplă naratoarei nu este altceva decât neacceptarea faptului că nu se poate adapta la noua realitate cu tot haosul instalat. Ea evadează mereu într-o lume în care poate jongla cu timpul și cu spațiul.

Se deschise peretele. În spatele lui era un cer albastru intens, un albastru de o claritate și răceală tăioase, un albastru care nu exista niciodată în natură.

Cartea nu e numai despre atașarea de lumea materială, cu tot confortul tehnologic pe care aceasta îl presupune, ci și despre eventuala renunțare bruscă la toate acestea, despre adaptarea la un nivel inferior, despre regresie după ce s-a gustat din fructul dulce al progresului.

Atmosfera este mereu una apăsătoare, se simte mereu izul iminent al pericolului, al izbucnirii conflictelor, dar și căutarea perpetuă a modalităților de adaptare și de supraviețuire.

Memoriile unei supraviețuitoare este o poveste complexă, o călătorie inedită în gândurile unei femei care se confruntă cu o bruscă ruptură de realitate, o meditație profundă asupra coordonatelor acestei existențe și a valorilor umane.

Memoriile unei supravie_uitoare de Doris Lessing

Titlu original: The Memoirs of a Survivor
Editura: Polirom
Anul: 2010
Nr. pagini: 280 de pagini
Traducere: Mihaela Negrilă

Memoriile unei supravieţuitoare poate fi achiziţionată de pe Târgul Cărţii.

sursă prima fotografie: Ai Hoshino, www.unsplash.com