maigret si femeia nebuna

Maigret și femeia nebună
de Georges Simenon

 

Traducere din limba franceză: Nicolae Constantinescu
Titlu original: La folle de Maigret
Editura: Polirom
Număr pagini: 216
Disponibilă la: Târgul Cărții


Archivbild des Schriftstellers Georges Simenon aus dem Jahre 1981. Simenon, Schoepfer des "Kommissar Maigret", wird am Sonntag (13.2.) achtzig Jahre alt. (AP-Photo) 1981

Georges Simenon

Georges Simenon (1903-1989), scriitor belgian prolific, a publicat 192 romane, 158 povestiri şi numeroase articole şi rapoarte. Este cunoscut pentru seria de 75 de romane şi 28 de povestiri care-l au ca personaj principal pe comisarul Jules Maigret. S-au turnat multe filme cu comisarul în diferite ţări cu diferiţi actori (SUA, Franţa, Italia, Japonia, Rusia, Anglia), dar pentru mine cea mai emblematică a rămas interpretarea actorului Jean Gabin în trei mari pelicule în anii 1953-1963.

jean gabin as maigret_mica

După ce am văzut filmele turnate cu Jean Gabin în rolul principal, de fiecare dată când citeam una dintre cărţile lui Georges Simenon îl vizualizam pe tăcutul, dar inteligentul detectiv, care-şi aprindea calm trabucul în timp ce dădea replicile cu un uşor umor.

Pe coperta cărţii Maigret şi femeia nebună, al 44 –lea volum din seria Maigret, scrie așa:

Poliţia nu ar rezolva prea multe cazuri dacă i-ar lua în serios pe toţi cei care vin să depună plîngere. Iat-o, de pildă pe Leontine de Carame, o doamnă în vârstă care pretinde că este urmărită şi că obiectele din casa ei au început să se mişte singure…[…] Dacă în apartament nu s-au găsit bani, sertarele doamnei de Carame ascund în schimb destule secrete…

leontineLeontine de Carame, o bătrânică „mititică, ce purta o pălărie albă, mănuşi albe şi o rochie gri” se plimbă de câteva zile prin faţa chesturii Quai des Orfevres, până să-şi ia inima în dinţi şi să întrebe de comisarul Maigret. O primeşte un aprod şi ea îi dă o fişă pentru comisar în care, pe lângă adresă, specifică „Doresc să-i fac comisarului Maigret o comunicare de cea mai mare importanţă. E o chestiune de viaţă şi de moarte”. Scrisul tremurat şi sublinierile îl fac pe comisar să se întrebe dacă bătrâna e în toate minţile, dar pentru că aprodul susţine că este foarte calmă şi liniştită, îi cere detectivului Lapointe să se ocupe de ea. La început ezitând, bătrâna se hotărăşte să-şi spună păsul tânărului detectiv.

Locuiește de 42 de ani în acelaşi apartament, deasupra unei prăvălii cu păsări, a fost căsătorită de 2 ori, dar de 12 ani locuiește singură, vizitată din când în când de nepoata ei şi de băiatul acesteia. La 86 de ani se descurcă singură cu toate treburile menajului. Spune că în ultimele două săptămâni unele lucruri din casă îşi schimbaseră locul, lucru nesemnificativ poate pentru unii, dar vizibil pentru ea care are aceeaşi rânduială în casă de 42 de ani şi, mai ales singură fiind fără animale de companie, nu ar fi avut cine să le deranjeze decât un intrus. Curios este că nu a văzut alte urme şi mai ales că nu-şi dă seama ce ar putea căuta cineva, ea având doar lucruri cu valoare sentimentală.

Programul ei este invariabil acelaşi:

[…] cumpărături, puţină gospodărie, iar după-amiaza şi-o petrecea pe o bancă în grădina Tuileries, privind oamenii. A încercat chiar să revină în apartament prin surprindere fără a găsi pe cineva. Totuşi, alteori, unele obiecte au fost mişcate. Cineva are ceva cu mine, nu ştiu de ce, pentru că n-am făcut niciodată rău nimănui. Poate sînt mai mulţi.

Maigret îl trimite pe Lapointe să vorbească cu vecinii şi cu portăreasa, care are numai cuvinte de laudă despre bătrână. Când Maigret pleacă de la comisariat, bătrânica îl aşteaptă spunându-i că-l cunoaşte din articolele din ziar şi este convinsă că doar el ar putea elucida misterul:

Principalul e să ştiţi că nu sînt nebună. Ştiu cum îi privesc tinerii pe oamenii în vîrstă, iar eu sînt o femeie foarte în vîrstă.[…]Sînt o maniacă a ordinii. La mine în casă, fiecare obiect are locul lui precis de mai bine de patruzeci de ani.

Maigret îi promite că va veni în vizită. Dar a doua zi, surpriză!, bătrânică e găsită moartă, legistul spune că a fost ucisă-sufocată cu o pernă, ceea ce duce la începerea cercetărilor.

Bătrânica fusese căsătorită cu domnul de Carame, care ocupa un post bun la primărie, apoi la 10 ani de la moartea lui s-a recăsătorit cu Antoine, şef de raion la Bazarul Primăriei. Antoine îşi amenajase un mic atelier, unde meşterea tot felul de mici invenţii. Duminicile mergeau cu maşina la ţară, erau nişte oameni liniştiţi şi tăcuţi. Agenţii şi comisarul verifică toată casa, dar în afară de două carnete de economii nu găsesc nimic de valoare. Bătrânica avea o singură nepoată, fiica surorii ei, Angele Louette, o tipă masivă, bărbătoasă, maseuză de meserie, care avea un fiu de 25 de ani chitarist. Locuia singură într-un apartament mic, îşi vizita rar mătuşa pe care o considera o zgârcită, aşteptând mai degrabă moştenirea. Fiul ei, Emille, cânta într-o formaţie şi-şi spunea Billy.

În toate camerele, în toate mobilele (închise cu chei pe care le purta cu ea) erau numai poze, scrisori, amintiri şi 2 carnete de economii. În bucătărie Maigret vede nişte ustensile făcute de Antoine, căruia îi plăcuse să modifice diferite lucruri să le facă mai utile (de exemplu un aparat de curăţat cartofi). Doar în sertarul noptierei găseşte urmele unei arme, un pistol pe care cu toate cercetările amănunţite nu-l găsesc.

Poliţiştii o cercetează pe nepoată, pe fiul acesteia care vine singur la poliţie şi declară că din când în când îşi vizita mătuşa care îi dădea câte 100 de franci şi îl servea invariabil cu prăjiturele. În cursul cercetărilor dau de un delicvent Marele Marcel, bun prieten cu nepoata. Abia urmărirea şi cercetarea amănunţită a relaţiilor acestuia va duce la aflarea adevărului şi a motivului crimei. Ca în toate cărţile lui Georges Simenon deznodământul este surprinzător, motivul crimei dificil de găsit, aşa că dacă vreţi să aflaţi cine, cum, de ce, citiţi cartea.

Caracteristic autorului este şi modul în care vorbeşte despre viaţa poliţiştilor, pe care ni-i prezintă ca pe nişte oameni cu preocupări normale în timpul liber. Comisarul J. Maigret, un tip destul de în vârstă, greoi, posac uneori, fumător de pipă, este tenace şi perseverent în căutarea indiciilor şi a faptelor, calm, ponderat, dar cu o minte analitică şi o mare capacitate de deducţie, ceea ce şi determină elucidarea cazului.

Seria cărţilor cu comisarul Maigret este o serie care merită citită şi savurată. Descoperiţi-l pe comisarul Maigret şi cazurile lui!

Maigret și femeia nebună de Georges Simenon poate fi achiziționată pe www.targulcartii.ro