Cu toate ca e de prisos sa ne mai minunam de felul in care intelepciunea antica ramane la fel de

actuala si de aplicabila in zilele noastre, e placut, pana la urma, sa descoperi din cand in cand ca

ideile cu adevarat valoroase sunt vehiculate, intr-un fel sau in altul, de mii de ani. Asta daca eviti sa

devii deprimat de faptul ca par a fi avut un impact destul de mic in dezvoltarea generala a omului.

E posibil ca si pentru cei mai avizi de lectura si de cunoastere parcurgerea unei carti de filozofie

antica sa se dovedeasca ca necesita un efort de concentrare special, dar cu toate ca sunt greu

de citit, cartile astea chiar merita, pentru ca e posibil sa contina printre cele mai crescute rate de

compresie a ideilor bune intr-un material scris.

 

Tendinta de a ignora cartile mai putin accesibile este cu adevarat pacatoasa in cazul anticilor

si asta este reflectat de felul in care ideile filozofilor din antichitate au tendinta de a tot fi

reformulate in diferite maniere, pe parcursul istoriei. Cei care chiar le dau atentie, ajung sa

converteasca ideile acestora, atasand continuturi noi, in miscari ce produc aproape invariabil

valoare adaugata. O buna exemplificare este terapia cognitiv-comportamentala, in particular, si

practicile terapeutice in general, care imprumuta intr-o masura serioasa viziunea stoicilor.

Acceptiunea pe care o avem astazi cand vorbim de stoicism in vorbirea comuna (tarie, fermitate

in fata vicisitudinilor vietii) limiteaza plaja de intelesuri ale termenului la o parte dintre idealurile

doctrinei, fara a ne aminti de practicile recomandate pentru a le atinge. Doctrina principala a

stoicilor era ca in lipsa controlului real asupra exteriorului, singurul mod de adaptare benefica

este adaptarea perceptiilor si convingerilor. Stoicii pretuiau cumpatarea mai presus de orice

si considerau ca singurul om cu adevarat liber este inteleptul care a depasit viciile si pasiunile.

Insa nu intelegeau cumpatarea asa cum avem tendinta sa o intelegem astazi, ca reprimare, ci

ca o consecinta naturala a adoptarii perceptiilor si judecatilor corecte. Considerau ca emotiile

puternice, de orice fel, deriva din perceptii si judecati eronate, si ca eliberarea de false impresii

conduce invariabil spre eliminarea comportamentelor nocive pentru sine.

 

Terapia cognitiv-comportamentala este una dintre cele mai populare curente de psihoterapie

moderne, tehnicile acesteia dovedindu-se a fi printre cele mai eficiente in tratarea unor serii

de tulburari psihice, precum anxietatea sau abuzurile alimentare si de substante. Tehnicile

terapeutice ale terapiei cognitiv-comportamentale pornesc de la principiul ca eliminarea

comportamentelor nedorite este cel mai eficient obtinuta in urma intelegerii mecanismelor de

gandire ce le favorizeaza. Fondatorii scolii, influentati puternic de stoicism, pornesc de la maxime

stoice precum „Oamenii sunt afectati nu de evenimente, ci de opiniile lor asupra evenimentelor”

pentru a dezvolta un proces terapeutic in cadrul caruia reconfigurarea convingerilor conduce

teoretic la reconfigurarea sentimentelor si comportamentelor. Metoda are mai putine aplicatii

reale in psihopatologie, unde convingerile sunt relativ greu de destructurat, dar ajuta milioane de

oameni in fiecare an sa isi depaseasca diverse obisnuinte emotionale nocive.

 

Dincolo de practicile terapeutice, scrierile stoicilor romani precum Marcus Aurelius si Seneca,

au o influenta asupra istoriei moderne prin influentele pe care le au asupra oamenilor care o

modeleaza, de la Washington si Jefferson la lideri contemporani precum Bill Clinton sau fostul

premier chinez Wen Jiabao. Intr-o lume acaparata de ideologii si filozofii New Age, e cat se poate

de imbucurator sa vezi ca ideile bune ale antichitatii inca persista.