Îmi place să fiu spectator de teatru. Ba nu, iubesc, chiar ador să fiu spectator de teatru. Anii studenţiei mi i-am petrecut la cozile de bilete de la Naţional şi Bulandra, Teatrul Mic şi Foarte Mic, la Comedie, Odean, Nottara… Ţin minte că, dacă nu mai prindeam bilete, stăteam la intrare înainte de începerea spectacolului să găsim pe cineva care îşi vinde biletul. Sau poate se îndura doamna să ne lase să intrăm… Ce bucurie pe capu’ nostru dacă intram…În sală, stăteam şi pe trepte dacă nu găseam nici un loc liber, nu aveam nevoie de un scaun confortabil ca să urmărim piesa. Am văzut tot ce se putea vedea, toate piesele le luam la rând. I-am prins pe Beligan, Dinică, Moraru, i-am admirat pe Rebengiuc, Valeria Seciu, Tamara Buciuceanu, Cezara Dafinescu şi mulţi, mulţi alţii…. Nici acum nu mă plâng. Îi avem pe Marius Manole, Lia Bugnar, Dorina Chiriac…AVEM! Şi astăzi merg la teatru şi văd cu multă bucurie că sălile sunt pline de spectatori, deci e bine! Păi ce meserie mai frumoasă există decât cea de spectator de teatru? Poate doar cititorul împătimit se mai încadrează în această categorie…Multă muncă, dar ce să faci? Ne sacrificăm…

De exemplu, următoarea perioadă va fi una foarte încărcată pentru spectatorul de teatru, e recomandat să se pregătească sufleteşte pentru a munci pe brânci! Între 21- 30 octombrie 2016 se întâmplă în Bucureşti Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2016, aflat la a 26-a ediţie. Festivalul este un produs UNITER, ARCUB şi  Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti şi este finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, iar partener este Institutul Cultural Român. Un deliciu, asta se anunţă a fi acest festival: 10 zile cu peste 70 de reprezentaţii printre care spectacole de teatru bineînţeles, lansări de carte, teatru radiofonic (ce amintiri frumoase îmi stârneşte!!!), spectacole de dans, expoziţii, licitaţie de obiecte de artă, proiecţii cinematografice şi multe alte surprize.

Programul complet îl găsiţi chiar la acest link, iar bilete puteţi achiziţiona online de pe site-ul mystage.ro, însă ar fi bine să vă grăbiţi pentru că multe bilete s-au epuizat deja. Eu am mai găsit locuri libere la Teatrul de Comedie la spectacolul La Pulce, o adaptare scenică de Horaţiu Mălăele după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau. Spectacolul se joacă la Comedie din 2015 însă nu am reuşit să ajung. Şi sincer mi-e tare dor să râd la o comedie spumoasă, la un spectacol de vodevil, energizant, cu acţiune încurcată, cu personaje pestriţe, de carnaval. Şi vreau s-o revăd pe Emilia Popescu, o actriţă excelentă şi un om foarte frumos.

la-pulce

La pulce

O alegere excelentă ar putea fi şi Trei nopţi cu Madox, după un text de Matei Vişniec, cel omniprezent la festivalurile de teatru sau carte, dramaturgul român cel mai jucat în acest moment în ţară. Trei nopţi cu Madox este despre o lume în care nu se întâmplă niciodată nimic, dar în care toţi locuitorii sunt foarte ocupaţi, despre o lume în care timpul se scurge încet, foarte încet, într-un ritm monoton, plictisitor, o lume în care oamenii au uitat „de istovitoarea, dar plăcuta fugă după viaţă şi de neaşteptatele ei farse, au uitat gustul dulce al viselor, bucuria iubirii şi aroma dorinţei… De fapt, au uitat să trăiască.” În această lume apare Madox, cel care face un popas de trei nopţi în oraş şi în vieţile oamenilor şi le schimbă viaţa. Spectacolul este pus în scenă de regizorul Mihai Lungeanu, la Teatrul Nottara.

Trei nopți cu Madox

Trei nopți cu Madox

Sau poate vă place….Kafka. Hipersensibilul tânăr evreu, complexat şi traumatizat de dominantul, puternicul şi pragmaticul său tată, dezvoltă o bolnăvicioasă frică faţă de ceilalţi, devine ipohondru, depresiv, singur. Dar ce forţă incredibilă au scrierile sale! În lumea lui grotescă, fiecare personaj, fiecare gest, fiecare imagine are un substrat puternic. Aţi citit Scrisoarea tatălui, celebra scrisoare adresată tatălui tiranic în care Kafka îl acuză că l-a mutilat sufleteşte prin caracterul său poruncitor, rece, dominant? Este sfâşietoare! Iar eu personal cred că ar fi o lectură bună de citit pentru toţi părinţii care vor să înţeleagă cum percep copiii şi ce efecte devastatoare pot avea asupra lor impunerea dictatorială a unor reguli absurde. Nevoile lor sunt simple şi se cheamă nevoia de iubire, nevoia de a fi prezent în viaţa copilului tău. Chiar dacă opera lui Kafka nu este o lectură uşoară, este plină de înţelesuri, te provoacă la introspecţie şi la înţelegerea realităţii pe care noi o trăim. La FNT 2016, veţi avea ocazia să urmăriţi o piesă de teatru care are la bază fragmente din faimosul roman Procesul al lui Kafka şi din patru cele mai cunoscute povestiri ale sale: Metamorfoza, O dare de seamă pentru o Academie, Verdictul şi Colonia penitenciară. În regia lui Dragoş Galgoţiu, piesa Kafka. 5 vise se va juca la Teatrul Odeon şi se anunţă foarte interesantă.

Kafka.5 vise

Kafka. 5 vise

Sunt doar câteva din minunatele spectacole excelent selectate de organizatori! Mergeţi la dans, la lansările de carte, la expoziţii, fiţi prezent la acest festival fantastic! Eu personal aş vrea să nu se sfârşească niciodată…