Copii aruncând zaruri de Bartolome Esteban Murillo (1618-1682)

Henry Ward Beecher spunea: „Copiii sunt mâinile cu care atingem cerul”, subliniind legătura subtilă, dar atât de strânsă a divinității cu lumea pământeană, prin intermediul micilor ființe de o puritate pe care adulții par să o fi pierdut.  Pentru că fiecare sosire pe lume a unei noi ființe este  considerată un miracol, de cele mai multe ori, în literatura universală, copilul e simbolul binelui, al speranței, al iubirii și al continuității.

Fără îndoială, fie că este o personalitate din domeniul literaturii sau din alt domeniu, fiecare om este privilegiat cu o perioadă numită copilărie. Deși par figuri semețe, uneori chiar sobre, și marii scriitori au beneficiat de un început al vieții uneori plin de voioșie, alteori abundent în descoperiri și năzbâtii. Din păcate nu toți marii scriitori au avut copilării fără griji. Iată câteva rânduri din copilăria unor renumiți iubitori ai scrisului:

Alexandre DumasAlexandre Dumas, considerat cel mai mare scriitor francez din toate timpurile, fiul unui general mulatru din vremea lui Napoleon, s-a născut în anul 1802. Tatăl său, respins de către societatea în care trăia datorită vehemenței cu care își susținea crezurile politice, moare în anul 1806, lăsând familia într-o sărăcie lucie. Împreună cu sora sa, Alexandre este crescut cu mare greutate la Villers-Cotterets, un orășel aflat în partea de nord a Parisului. Din cauza lipsei de bani, Alexandre nu are parte de educația de care se bucură alți copii de vârsta sa.  Chiar și după ce imperiul a fost distrus, Alexandre, aflat la vârsta dificilă a adolescenței, reușește să obțină o proastă reputație din partea noului regim politic, motiv pentru care renunță la ideea de studii și își ia o slujbă. Mai târziu, întâmplarea face să îl cunoască pe Charles Nodier care îl introduce în fascinanta lume a marilor scriitori romantici. De aici și până la celebritate, n-a mai fost decât o filă… una presărată cu dificultăți, cu cenzuri, cu dezamăgiri, dar și cu curajul de a continua și de a-și urma visul.

Edgar Alan PoeEdgar Allan Poe, renumit pentru povestirile sale fantastice, a trăit între 1809-1849. Întreaga sa existență a fost catalogată de către cei din jur drept bizară, iar moartea sa, la vârsta de numai 40 de ani, este și ea una învăluită în mister. Se spune despre Poe că ar fi avut un comportament deviant, anormal, încă din vremea copilăriei. Este fiul actriţei Elizabeth Arnold Hopkins Poe şi al actorului David Poe. Rămas fără mamă, după ce aceasta este răpusă de necruțătoarea tuberculoză, copilul Poe este părăsit și de tată. Singur pe lume, Poe devine fiul adoptiv al unui negustor scoţian, John Allan. Acesta ține foarte mult la educație și îi asigură copilului cele mai bune circumstanțe în care Poe să devină un om de valoare. Este trimis la şcoală, mai întâi în Irving, Scoţia, apoi la Chelsea şi Stoke Newington. Allan nu a fost un copil cu care să se relaționeze și să se comunice ușor, însă odată plecat la universitate, viciile cu care face cunoștință (alcool, tutun etc) îl îndepărtează și mai mult de familia adoptivă.

Anton ChekhovAnton Pavlovici Cehov, unul dintre cei mai mari scriitori de scurte povestiri, dramaturg, prozator și medic, s-a născut la data de 17 ianuarie 1860, la Taganrog, în Rusia. Este al treilea dintr-o familie de sase copii, iar pasiunea pentru arta povestirii o moștenește de la mama sa, cunoscută de către cei din jur pentru talentul cu care îi fascina povestind. Pentru că a investit banii în construirea unei case, tatăl lui Cehov pierde afacerea cu haine și întreaga lor existență este dată peste cap de acest incident. Sărăcia l-a împins încă de mic copil să muncească. Mai târziu, după ce a vândut ce mai rămăsese din averea familiei, Cehov investește banii în studii și devine atât un medic iscusit, cât și un povestitor de seamă. Întrebat despre copilăria sa, Cehov a mărturisit că el nu a avut copilărie.

Marcel ProustDacă mulți dintre marii scriitori au avut o copilărie dominată de restricții și de sărăcie, Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust sau mai simplu, Marcel Proust s-a născut într-o familie de burghezi foarte bogați, pe 10 iulie 1871, în localitatea Auteuil. Celebru pentru iscusința sa ca doctor, epidemiolog și profesor la Facultatea de Medicină, tatăl lui Marcel Proust a studiat îndelung necruțătoarea boală a holerei care secera populația din Europa și din Asia. În acest sens, acesta a elaborat sute de articole medicale, zeci de tratate de medicină,  devenind un adevărat erou pentru fiul său. În timp ce tatăl său era dedicat medicinei, mama sa, Jeanne Clémence Weil, era o femeie cu un foarte dezvoltat simț al umorului, căreia îi plăcea să citească, să învețe limbi străine. Deși cadrul familiar era unul propice unei copilării fericite, Proust nu s-a bucurat pe deplin de această perioadă, din cauza astmului de care suferea. Ca adult, se spune despre Proust că nu a lucrat niciodată, deși fusese îndemnat de tatăl său să se angajeze la o bibliotecă.

Franz KafkaFranz Kafka, scriitor evreu de limbă germană, s-a născut la data de 3 iulie 1883, la Praga, care pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-ungar. Pentru că familia sa are o traiectorie ascendentă din punct de vedere social, domiciliul acestora este adesea schimbat. Fiind singurul băiat al familiei, Franz Kafka are privilegiul de a beneficia de o cameră numai a sa, deși aceasta nu are parte de prea multă căldură. Dincolo de beneficiile faptului că este singurul băiat al familiei, așteptările din partea părinților sunt pe măsură. La vârsta de 13 ani, Kafka își încheie educația religioasă, eveniment marcat de un ritual care poartă denumirea de Bar Mitzvah. Cu ocazia acestui moment important din viața sa, este obligat să memoreze un cântec în limba ebraică, pentru a-l intona apoi în fața audienței. Deși din punct material nu i-a lipsit nimic, întreaga copilărie i-a fost marcată de figura aproape tiranică a tatălui, care dintr-un simplu vânzător, a avut ocazia să urce pe scara socială, devenind un negustor cu afaceri profitabile. Acesta și-a schimbat comportamentul față de unicul băiat al familiei, astfel, că nu pierdea nici o ocazie să facă ironii pe seama firii sensibile a lui Kafka. Nu e de mirare că operele sale abundă în personaje cu caracter obscur, tirani, oameni nu țin cont de ceilalți. Iată ce spune Kafka, într-o scrisoare adresată tatălui său:

Mi se pare că lumea e împărțită în trei părți. Într-una din părți am trăit ca un sclav, supus unor legi gândite special pentru mine și pe care, din motive necunoscute n-am putut să le respect niciodată cu strictețe. A doua lume a fost depărtată de a mea, era cea în care trăiai tu, absorbit de afacerile tale, preocupat să dai ordine și furios dacă ceilalți nu le îndeplineau. A treia lume era cea unde toți duceau o viață fericită, în care datul și primitul ordinelor nu aveau nicio importanță.

Mai târziu, Kafka îi reproșează tatălui său că, dincolo de cele materiale, în calitate de copil a avut nevoie de afecțiune, iar tatăl nu a fost niciodată acolo, să-l asculte, să-l mângâie… să-l facă să se simtă copil.


Cu perioade bune sau mai puțin bune, copilăria este, așa cum spunea Blaga, „inima tuturor vârstelor”, ea conturează vieți, creionează caractere sau marchează existențe… așa cum s-a întâmplat și în cazul marilor scriitori de mai sus.