Teatru, Carte, Film. Asta înseamnă pentru mine să am o zi reuşită. E atât de simplu. Îmi hrăneşte sufletul, îmi încântă privirile, îmi stârneşte imaginaţia, mă bucură pur şi simplu. Iar când aflu de un eveniment care le adună pe toate la un loc, cum este Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi (FITPTI), sunt incredibil de fericită. Începând de astăzi, 6 octombrie 2016, vom avea parte de un maraton de şapte zile în care ne vom delecta cu spectacole de teatru în sală şi în aer liber, ateliere, expoziţii, lansări de carte, spectacole-lectură şi filme documentare. Până pe 12 octombrie 2016, Iaşi-ul devine un oraş cultural internaţional în sărbătoare care îi primeşte cu braţele deschise pe toţi cei care se simt şi vor să rămână tineri. Peste 30 de companii de teatru şi peste 400 de artişti din România şi alte 16 ţări (Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Centrafricană, Spania, Ucraina) vor fi prezenţi în Iaşi să ne aducă bucurie şi să ne încânte simţurile în cele peste 40 de reprezentaţii pe care le-au pregătit pentru noi.

Festivalul este organizat de Teatrul Luceafărul din Iaşi, se află deja la ediţia a IX-a şi de-a lungul anilor şi-a câştigat o reputaţie solidă, fiind acreditat în 2015 de către Asociaţia Europeană a Festivalurilor cu sediul la Bruxelles ca Festival European. Tema ediţiei din 2016 este Neliniştile Prezentului, iar poveştile din spectacolele atent selecţionate de organizatori sunt parcă o oglindă a realităţilor actuale, a neliniştilor cu care ne confruntăm zi de zi: un tânăr deschide focul în fosta sa şcoală şi răneşte mai multe persoane după care se sinucide, o familie în care păcatele şi secretele se spală prin violenţă şi izolare, un cuplu care încearcă să găsească argumente pentru a aduce pe lume un copil, o bolnavă de Alzheimer, un băiat autist şi multe altele… Programul complet îl găsiţi pe site-ul Festivalului sau pe pagina de Facebook, iar biletele se pot achiziona online de pe site-ul bilet.ro sau direct de la casieria Teatrului Luceafărul din Iaşi.

Dacă nu puteţi participa în toate zilele festivalului, mai aveţi timp să vă rezervaţi un loc cel puţin la evenimentele din acest weekend, care se anunţă extrem de  interesante. Mi-a atras atenţia spectacolul-lectură de vineri, 7 octombrie 2016, Peştii dorm? de Jens Raschke, în care o fetiţă de zece ani încearcă să înţeleagă şi să accepte, cu inocenţa specifică vârstei, moartea fratelui ei mai mic. Prin întrebări la care nici adulţii nu reuşesc să găsească răspuns, ea tratează subiectul delicat al morţii. Piesa poate fi un util punct de pornire şi o sursă de inspiraţie pentru o inerentă discuţie între părinte şi copil despre acest trist adevăr. Iar dacă nu puteţi ajunge la această piesă tocmai la Iaşi, vă spun cu mare bucurie că va fi şi o reprezentaţie la Bucureşti pe 11 noiembrie, la Centrul de Teatru Educaţional Replika.

Sâmbătă avem întâlnire cu Cormac McCarthy, în The Sunset Limited, într-un apartament în care doi bărbaţi, unul alb, celălalt negru, unul profesor, celălalt delicvent, au o conversaţie intensă despre credinţă sau ne-credinţă, despre ce este important sau nu în viaţă. Interpretările lui Tommy Lee Jones şi Samuel L. Jackson din ecranizarea din 2011 au fost magistrale, astfel că standardul pentru actorii din piesa de teatru pusă în scenă de Unteatru Bucureşti, sâmbătă, 8 octombrie 2016, va fi unul foarte ridicat. Cormac McCarthy este un scriitor american foarte cunoscut pentru romanele, scenariile de film şi piesele sale de teatru, fiind şi laureat al mai multor premii de literatură de peste ocean. Pentru romanul The Road a primit premiul Pulitzer, iar romanul său din 2005 No Country for Old Men a fost ecranizat în 2007, câştigând 4 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film.

 omul-de-zapada

Nu doar adulţii se pot „distra” la acest festival, ci şi copiii, dimineţile fiindu-le rezervate cu spectacole pe măsura lor. Astfel că duminică, 9 octombrie, Teatrul Ţăndărică din Bucureşti va pune în scenă Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, o piesă pentru copii scrisă de îndrăgitul dramaturg Matei Vişniec despre prietenie, tristeţe, bucurie, speranţă.

tandarica_omul_zapada_f-688x260

Având un text dramatic şi emoţionant, este mai mult decât o simplă poveste despre un om de zăpadă care, o dată cu aproprierea primăverii începe să se topească şi caută soarele pentru a-l ruga să existe în continuare, ci este o poveste cu tâlc, despre dăruire şi iubire. Matei Vişniec este cel mai jucat dramaturg român contemporan, operele fiindu-i traduse în peste 20 de limbi, iar piesele sale fiind montate în teatre importante din Europa, precum Paris, Cracovia, Milano, Stockholm, Londra, Istanbul şi Berlin. Cu un palmares impresionant de poezii, romane şi piese de teatru, Vişniec este laureat a nenumărate premii şi distincţii româneşti şi franceze. Sinceră să fiu, eu m-aş duce să văd această piesă şi numai de dragul titlului, care mie personal mi se pare minunat.

intamplare-ciudata_spectacol

Dacă cele trei reprezentaţii despre care am vorbit, nu v-au convins, atunci poate spectacolul de marţi, 11 octombrie, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii vă va face să mergeţi la Iaşi.

o-intamplare-ciudata_carte

Aştept cu interes prestaţia actorilor Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti ştiind cartea, scrisă de Mark Haddon şi apărută în 2005. Este minunată. Este povestea unui băiat de 15 ani care suferă de autism, înţelege matematica şi ştiinţa, dar nu înţelege oamenii şi care porneşte într-o aventură când îl găseşte pe Wellington, câinele vecinului său, mort pe o peluză din apropriere. El merge pe urmele asasinului şi, ca un adevărat Sherlock Holmes, îl şi descoperă, dar pe parcursul itinerariului află şi alte întâmplări ciudate prin care au trecut părinţii şi vecinii lui. Apărut în Anglia, romanul lui Haddon a devenit un bestseller în majoritatea ţărilor în care a fost publicat şi a fost recompensat cu 17 premii literare, printre care Whitbread Award şi Los Angeles Times Book Prize.

show_piersic-jr-4-688x269

Festivalul se va încheia miercuri, 12 octombrie, cu un Freak Show. Este vorba de un regal marca Florin Piersic Jr. în cadrul căruia actorul interpretează treisprezece personaje, transformându-se dintr-un personaj într-altul într-o succesiune halucinantă, timp de două ore, fără pauză. El va fi pe rând miliardar de carton, muncitor pe şantier, bancher, pensionar, profesor şi multe altele pe care vă las să le descoperiţi singuri.

Ce spuneţi, v-aţi făcut bagajele?