Cand te intorci in tara dupa o excursie intr-o tara europeana, minunandu-te de autobahn-ul nemtesc sau de TGV-ul frantuzesc, sau, in general, de nivelul de dezvoltare al tarilor din europa de vest, te apuca inevitabil o lehamite fata de faptul ca la noi toate par a merge pe dos si poate te gandesti ca e ceva de facut in privinta asta. Stai linistit, asa se simtea si Dinicu Golescu acum aproape 200 de ani.
Mostenitor al unei averi impresionante, consolidate in mare parte de tatal sau, Banul Radu Golescu, un boier deosebit de abil in ceea ce priveste profitarea de pe urma functiilor detinute, Constantin (Dinicu pentru prieteni si posteritate) Golescu si-a dedicat mare parte din viata consolidarii sistemului educational din Tara Romaneasca si sustinerii proiectului national de la inceputul secolului al XIX-lea (jucand un rol cheie in eforturile lui Ion Heliade Radulescu de a publica Curierul Romanesc). Convins de importanta educatiei, fiind el insusi instruit la cea mai prestigioasa scoala romaneasca din era, Golescu a decis sa isi trimita fiii la una dintre scolile de top din Europa. Insa, cum nu avea net sa caute un top, a trebuit sa plece intr-un tur al continentului pentru vedea cu ochii sai oferta educationala europeana din secolul al XIX-lea. Turul l-a purtat prin Austria, Ungaria, Germania, Elvetia si Italia si s-a soldat cu trimiterea odraslelor la pensionul Rodolphe Töpffer din Geneva. Investita in educatia fiilor s-a dovedit a fi o miscare inteleapta, Stefan si Nicolae Golescu, fiind, mai tarziu, lideri ai Revolutiei Pasoptiste, fondatori ai Partidului National Liberal, si, in general, actori cheie ai eveninentelor politice din Principatele Unite.
Pe langa doi politicieni moderni, calatoria lui Dinicu Golescu a oferit istoriei nationale si o premiera literara: Primul jurnal de calatorie in limba romana. In prefata, boierul motiveaza tiparirea impresiilor din calatoriile sale prin frustrarea cauzata de lipsa din literatura romaneasca a jurnalelor de calatorie, asa cum vazuse in bibliotecile occidentale. De fapt, atitudinea intregului volum poate fi sumarizata printr-o intrebare de soiul “De ce la astia se poate si la noi nu ?”. In prima faza, suna ca o mostra de defetism si complex de inferioritate romanesc, dar Golescu se salveaza de astfel de capcane actionand. Constientizeaza ca slaba dezvoltare a educatiei e un impediment major al evolutiei sociale, asa ca se apuca sa construiasca scoli, vede ca nu avem nici macar un jurnal de calatorie, se apuca sa scrie el unul, chiar daca nu are prea mare incredere in propriile calitati intelectuale.
Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, contine, ca majoritatea jurnalelor de calatorie, impresii despre peisaje naturale, arhitectura sau portul oamenilor insa nu de-aia e interesant de citit in zilele noastre. Daca poti sa treci peste limbajul greu de descifrat dupa 200 de ani de evolutie a limbii, vei descoperi o carte ce abunda in insight-uri economice si politice absolut remarcabile, pentru nivelul de dezvoltare accesibil romanilor de atunci.
Mare pagubă este la o ţară de a-şi scoate tot materialul nefabricarisit, vânzându-l în alte ţări cu un prost preţ şi apoi să-l cumpere iarăşi cu preţ de 30 de ori mai mult
Mare pagubă este când o ţară în veci cumpără toate lucrurile duprin alte ţări şi acelea nu cumpără nici un lucru fabricarisit dintr-aceasta-cum este în ticăloasă patria noastră, care are în lung două hotare, unul spre meazăzi şi altul despre meazănoapte şi pe amândouă în veci se exportariseşte monedă, neimportarisindu-se pe nici un hotar măcar un ban.
Golescu porneste de la faptul ca taranii din vest au un trai decent si se imbraca ingrijit, chiar si la muncile campului, concluzionand ca acolo nu sunt bogati si saraci, ca in Tara Romaneasca, ci doar bogati si mai putin bogati. Cand vorbeste de administratia publica, deplange lipsa meritocratiei din dregatoriile autohtone, dandu-se pe sine ca exemplu de incompetenta in functiile publice ocupate si regretand faptul ca nu a adus contributii pe plan administrativ. Intelege, vazand oranduiala din vest virtutea unui sitem fiscal stabil si bine reglementat, ce contrasteaza cu sistemul romanesc, ce permitea decretarea peste noapte a taxelor abuzive. In ceea ce priveste superioritatea infrastructurii vestice fata de cea de la noi, boierul invinovateste sitemul corpt de achizitii publice (vrei sa construiesti un pod, trebuie sa mituiesti domnitorul) si instabilitatea geopolitica din zona.
“vreme de 24 de ani, de 4 ori ne-am lăsat casele şi tot avutul, fugind în străinătate şi când ne-am întors am găsit toate desfiinţate”
Exemplele ar putea sa tot continue si ar fi, in general, la fel de familiare ca si cele de mai sus, dar o sa limitam spoilerele de dragul celor care chiar vor fi interesati sa citeasca jurnalul lui Golescu.
Decalajul de dezvoltare fata de vest ne bantuie azi, in mare, fix in acelasi fel in care il bantuia pe Dinicu Golescu acum 190 de ani. Problemele sunt cam tot aceleasi. E frapant sa vezi cum, dupa atatea timp, ne confruntam cu aproape aceiasi factori destabilizatori. In era sa, Dinicu Golescu se numara printre putinii privilegiati care isi permiteau sa se expuna la un asemena soc cultural. Intors in tara a incercat sa aplice din lectiile invatate in vest. Acum, sunt milioane de romani care cel putin viziteaza Occidentul. Poate in afara de selfie-uri cu monumente celebre mai venim si cu ceva plus valoare inapoi.