Când spiritul creativ întâlneşte tehnologia, se întâmplă lucruri interesante. Ca de exemplu, Digital Writers Festival (DWF), un festival online care reuneşte scriitorii din toată lumea, pentru a le celebra activitatea şi a-i conecta unii cu alţii. În alte cuvinte, prin intermediul internetului, vor fi puşi faţă în faţă oameni frumoşi care discută şi generează idei. Începând de astăzi, 1 noiembrie 2016, timp de 11 zile vor avea loc o serie de evenimente, discuţii pe diverse teme, workshop-uri şi alte activităţi exclusiv online, iniţiate şi găzduite de scriitori australieni.

Aflat la a treia ediţie, festivalul este un proiect unic în lume, se desfăşoară strict în spaţiul online, prin intermediul video-conferinţelor sau pe baza trasmiterilor live pe canalul Youtube şi este organizat de Emerging Writers Festival, o organizaţie australiană non-profit care susţine scriitorii în devenire. Programul complet al festivalului, temele abordate şi mai multe detalii despre cei peste 70 de artişti (scriitori, editori) prezenţi la discuţiile pregătite de organizatori, veţi găsi pe site-ul festivalului.

Cine spune că un festival trebuie să se desfăşoare într-un spaţiu fizic închis, cu acces limitat? Mai ales acum, când toată viaţa noastră se întâmplă în faţa (sau spatele) unui dispozitiv electronic, fie el smartphone, laptop sau alte asemenea. Iată că australienii ne arată că nu ar trebui să mai fim aşa de tradiţionalişti, să lăsăm deoparte tiparele şi să experimentăm. O iniţiativă excelentă care merită toată atenţia!

Am „răsfoit” puţin programul festivalului şi îmi pare foarte interesant, de exemplu, evenimentul din 4 noiembrie 2016, Women of TinyLetters, care propune un mic exerciţiu ştiinţifico-fantastic: participantele sunt invitate să scrie pe email o scrisoare către ele însele la vârsta de 13 ani. Ce mi-aş scrie, ce aş vrea să mă învăţ pe mine, ce sfaturi mi-aş da? Veţi putea citi scrisorile celorlalte participante, iar în ziua conferinţei, vor fi citite câteva din scrisori, vor avea loc discuţii despre cum se scrie o scrisoare şi care este viitorul scrisorilor în era digitală. Exerciţiul se va extinde şi la scrisori către propria persoană la 43 şi 73 ani. Un eveniment cel puţin interesant, spun eu, pentru că îl percep ca pe un moment de reflexie asupra propriei vieţi, dar şi o metodă foarte bună de a lua parte la experienţele de viaţă ale altor persoane.  Mi-au mai atras atenţia o serie de seminarii şi workshop-uri în care poţi învăţa despre cum să-ţi faci propria revistă, despre cum să-ţi îmbunătăţeşti abilităţile de scris, despre cum să vorbeşti într-o conferinţă audio/video pentru a-ţi capta publicul, despre arta conversaţiei şi multe alte sfaturi utile primite de la oameni cu experienţă şi dornici să împărtăşească.

DWF  începe transmisia live în 3, 2, 1…!