Îmi place nespus ca în luna decembrie să citesc povești de Crăciun. Acestea îmi permit să intru în atmosfera sărbătorilor de iarnă, pe care le iubesc atât de mult. Ca în fiecare an am respectat și acum tradiția. Prima carte a fost, de data aceasta, Darul de Crăciun de Lurlene McDaniel. O lectură excelentă, plăcută, ce-ți dezvăluie adevăratul sens al Crăciunului, acela de a oferi și accepta daruri. Mi-a plăcut mult, mi-a întrecut toate așteptările și pentru puțin timp am simțit cum magia acestei sărbători mă învăluie asemenea unei mantii.

Protagonista este Susanna, zisă și Sussy, o adolescentă de treisprezece ani pentru care viața nu a fost dintotdeauna roz, care a suferit pierderile unor persoane dragi încă de timpuriu. A rămas orfană de tată, și-a pierdut scumpa bunică, s-a mutat de colo-colo. Locuiește cu mama și cu sora sa mai mare la o fermă de provincie din Duncanville. Duc o viață decentă, moderată, mama sa încercând din răsputeri să le ofere tot ceea ce au nevoie, deși este bolnavă și nevoită să-și exercite profesia de contabil de la domiciliu. Susanna are și doi prieteni foarte buni, Stuart și Melody, care reușesc să-i facă viața mai frumoasă prin prezența și afecțiunea lor.

Stu mă prinde, nelăsându-mă să cad. Brațele lui puternice mă readuc  în poziția corectă, iar eu mă întorc să-i mulțumesc. Poate că vinovat e jocul luminilor ori aerul rece al serii, nu sunt sigură, dar pe neașteptate îl privesc cu alți ochi. Ridic privirea spre chipul unui tânăr chipeș, cu părul blond, maxilarul pătrățos și ochi albaștri, strălucitori. El mi-e cunoscut și necunoscut în același timp: chipul lui e cel din copilărie, dar, într-un fel, e diferit. Părul cârlionțat îi atârnă pe frunte. Vreau să [...]