Warning: file_put_contents(): Only 20480 of 22504 bytes written, possibly out of free disk space in /home/jurnalde/public_html/wp-content/themes/Avada/js.php on line 935
Abonare la newsletter
Email: contact [at] jurnaldecarte [dot] ro

Articole

  • Nostalgia unei vieți care merită povestită

Nostalgia unei vieți care merită povestită

 

Există cărți pe care le citești cu mirare, cu nostalgie, file care te determină să pășești într-o lume străină prin locație, dar atât de comună prin emoții. Sunt lumi ascunse în pagini de cărți, idei care te fac să te consideri bogat pentru că ți le-ai însușit… cu alte cuvinte, niciodată nu poți să spui că ai citit suficient de mult, încât să nu te mai uimească nimic. O astfel de carte, care transmite o emoție deosebită, este A trăi pentru a-ți povesti viața, de Gabriel Garcia Marquez. Cartea, prima din trilogia memoriilor scriitorului, este una impresionantă prin stilul pe care acesta îl folosește pentru a ajunge cu replicile sale, direct în inima cititorului. „Viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti”, ne mărturisește autorul înainte de a ne derula povestea vieții sale.
După ce elemente din viața autorului au fost adesea relevate prin numeroasele relatări, reportaje și interviuri ale presei, iată că publicarea memoriilor oferă o viziune mai amplă, mult mai detaliată decât a lăsat autorul să se vadă până atunci. El însuși mărturisește: „Omul are trei vieți: viața publică, viața particulară și viața secretă, cea pe care o povestim adesea noi, scriitorii. Toată viața mea este încifrată în romanele mele”. După aceste cuvinte, nu ne mai rămâne decât să luăm filă cu filă și să descoperim povestea vieții lui Garcia Marquez, cu toate evenimentele și trăirile sale, cu toate etapele și cu tot bagajul de realizări și emoții.

Gabriel Garcia Marquez s-a născut la 6 martie 1927, în Aracataca, Columbia și a părăsit această lume pe 17 aprilie 2014, la Ciudad de México. În anul 1982, scriitorul columbian a fost [...]

  • Senzaţiile literare ale anului 2016 (până acum…)

Senzaţiile literare ale anului 2016 (până acum…)

Sezonul estival a trecut de mult și ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul anului. Cred că deja putem trece în revistă titlurile cu care ne-au ispitit editurile de la începutul lui 2016, pentru a le citi/termina și a ne face loc pentru ce va urma în 2017. De data asta, lista e pentru aceia dintre voi care doresc să „guste” nu doar din apariţiile româneşti. Haideți să vedem care sunt cărţile care au făcut senzaţie în 2016 pe plan internaţional.

The Glittering Court – Richelle Mead
Cunoscuta autoare de urban fantasy, Richelle Mead,  îşi răsfaţă cititorii cu o nouă serie în care supranaturalul îşi face de cap înlăturând banalul. Publicată anul acesta de Penguin Random House Australia, primul volum a ajuns rapid în topul celor mai populare cărţi din 2016. Povestea în care suntem invitaţi să păşim urmăreşte destinul lui Adelaide, contesă a Osfridiei, care, pentru a se sustrage căsătoriei aranjate, îşi ascunde identitatea şi se înscrie la cursurile de la The Glittering Court. Aici reuşeşte să îşi facă prieteni, să se îndrăgostească de misteriosul Cedric şi să afle secrete întunecate care îi vor călăuzi viaţa pe drumuri nebănuite. Avem parte de romance, lumi atemporale şi tărâmuri neexplorate. Cu siguranţă o carte care merită pusă pe listă.

21 Myths (Even Good) Girls Believe about Sex – Jennifer Strickland
Apărută în iunie 2016, cartea lui J. Strickland a făcut rapid senzaţie în rândul cititorilor. Culmea, se pare că publicul masculin a fost mult mai interesat de subiect decât cel feminin. Nu ne întrebăm de ce, deoarece răspunsul pluteşte cumva în subconştient. Cu un limbaj accesibil, autoarea vorbeşte despre întâlniri, relaţii, pasiune, sex şi responsabilităţi, încercând să evidenţieze atât partea pozitivă cât şi partea negativă. Sunt analizate [...]

  • Sunt un cititor…

Sunt un cititor…

Eu sunt un cititor…
1. Romantic. De aceea prefer volumele care au un final fericit ori tragic precum acela din piesa de teatru „Romeo şi Julieta” scrisă de William Shakespeare. Am o fire visătoare, sunt un optimist convins, îmi place inovaţia, iar curiozitatea îmi colorează viaţa.
Cartea care mă defineşte este Mai presus de timp de Jude Deveraux. Povestea de dragoste care se naşte între Toby Windam şi Graydon ne poartă într-o lume unde totul pare a fi posibil : fantomele îşi caută istoria şi pacea veşnică, iar tinerii vor să schimbe trecutul şi să îşi creeze un viitor. Toby este o fată muncitoare, şi-a finalizat studiile, dar şi-a dorit mai presus de orice independenţa. Drept consecinţă s-a mutat pe insula Nantucket şi a deschis o florărie. Viaţa îi este dată peste cap de apariţia gemenilor Rory şi Graydon, prinţi ai Lanconiei. Rude ai unor prieteni care se căsătoresc, au venit să susţină cuplul înaintea altarului. Toby este printre singurele persoane care îi poate deosebi pe cei doi. Acesta este şi motivul pentru care devine o enigmă, iar Graydon va dori să o elucideze. Ştie că este logodit cu o altă persoană, dar nu poate să se sustragă propriilor sentimente. „[C]iocolată, la lumina lumânărilor. Îţi mai lipsea un trandafir în păr” trece de graniţele autoimpuse şi cade în capcana pusă la cale de…un  vis.
2. Aventurier şi iubitor de acţiune. Pe alocuri, sunt un cititor coleric, uneori egoist, dornic de a încerca noi senzaţii în filele cărţilor asupra cărora îmi cad ochii. Volumul care îmi scoate la lumină plusurile şi minusurile este  Banda celor şase ciori scris de Leigh Bardugo. Acesta vorbeşte despre unul dintre cele mai pestriţe grupuri de persoane pe care am avut ocazia să [...]

  • Cîntec de lebădă

Cîntec de lebădă

M-a atras la acest roman autorul şi tema dezbătută. Aldous Huxley a fost unul dintre cei mai străluciţi scriitori britanici, cunoscut pentru romanele, nuvelele, eseurile, criticile literare şi chiar scenariile sale de film. Aldous Huxley a făcut parte din proeminenta familie Huxley de oameni de ştiintă, el însuşi dovedind încă din copilărie o inteligenţă cu mult peste medie. Este recunoscut ca un autor satiric, caricaturizând valorile superficiale ale societăţii în care a trăit. Spre finalul vieţii, a fost preocupat de misticism, meditaţie şi psihicul uman. Tema romanului Cîntec de lebădă este cât se poate de atrăgătoare: frica de moarte, obsesia pentru tinereţe, studierea longevităţii. Iar când acestea sunt combinate cu satira şi sarcasmul la adresa culturii americane cu superficialitatea ei, kitch-ul şi goana după bani, rezultatul nu poate să fie decât unul extrem de bun.

Pe scurt, acţiunea romanului este următoarea: Jo Stoyte, un miliardar american îngrozit de moarte şi obsedat să trăiască veşnic, este dispus să facă orice pentru a găsi secretul longevităţii. Se înconjoară astfel de tot felul de personaje cu scopul de a-şi oferi singur iluzia tinereţii şi a ocoli moartea cu orice preţ. Facem aşadar cunoştiinţă cu Virginia, mult mai tânăra lui amantă care se crede inocentă şi pură în dragostea oarecum sinceră pe care i-o poartă miliardarului, dar care într-un final se dovedeşte a fi imorală şi înşelătoare; cu cinicul doctor Obispo care studiază teoria longevităţii, dar îl manipulează pe Stoyte şi se vede pe ascuns cu Virginia; cu profesorul Jeremy Pordage venit tocmai din Anglia pentru a studia manuscrisele contelui Hauberck despre care se crede că a găsit secretul nemuririi; cu naivul Pete, om de ştiintă, ajutor în studiile despre longevitate şi  îndrăgostit etern de „angelica” Virginia; şi cu [...]

De |septembrie 28th, 2016|Articole|2 Comments|
  • Viaţa cea nouă

Viaţa cea nouă

Am o atracție pentru Orient, pentru acea lume pe care noi, europenii, o vedem plină de mister, pasiune și farmec. Dar în mod special îmi place Turcia, în întreaga-i splendoare. De aceea, fac tot posibilul să cunosc acel loc, să mă apropii sufletește de el, iar pentru asta mă ajută serialele, muzica și, cel mai mult, cărțile. Literatura turcă e de-a dreptul fascinantă, a evoluat de-a lungul secolelor, uneori independent, alteori în strânsă legătură cu cea universală. Autorii turci sunt extrem de talentați, mărturie stau numeroasele premii internaționale obținute, însă ceea ce-i de admirat, la mare parte din ei, e patriotismul și naționalismul de care dau dovadă.
Cunoscătorii ar spune că e de la sine înțeles, ținând cont de istoria Turciei moderne și de multe alte aspecte. Cei care au avut ocazia de a intra în contact cu niște turci, cu siguranță au observat că sunt naționaliști și patrioți. Uneori totul e dus la extrem, însă în rest e de apreciat. În cărțile scriitorilor turci e imposibil să nu remarci asta, căci pentru personaje totul se învârte în jurul țării lor, a locului lor de baștină. Un alt lucru pe care nu putem să nu-l apreciem e sinceritatea scriitorilor turci. Aceștia își oferă o imensă libertate de exprimare și nu ezită să scoată în evidență părțile bune, în tandem cu cele mai puțin bune.
Orhan Pamuk nu face excepție de la regulă. Ba chiar am putea spune că este un reprezentant de seamă al candorii. Dar pe cât de multă libertate de exprimare își oferă în fața colii albe de hârtie, pe atât și-o îngrădește când vine vorba de realism. Are grijă ca cele scrise de el să nu devină povești fantastice, să nu [...]

De |septembrie 21st, 2016|Articole|4 Comments|
  • Magia albă

Magia albă

Magia (de orice culoare sau natură) este o practică pseudo-religioasă născută atât din dorinţa omului de control cât şi din angoase sau fascinaţia pentru supranatural. De-a lungul istoriei, magia a însoţit omul şi a fost sancţionată aspru, dacă ne gândim la perioada Inchiziţiei sau oarecum ignorată, dacă ne raportăm la epoca în care trăim.

 

Acuzate de biserică, practicile magice continuă să fie parte componentă a vieţii cotidiene uneori din distracţie, alteori involuntar şi deseori din dorinţa omului de a se simţi atotstăpânitor. Se spune că magia a fost „predată” oamenilor de îngerii căzuţi şi, chiar şi după ce aceştia au fost îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu, omul a continuat să le folosească învăţăturile, asumându-şi riscul de a atrage pedepse divine.

 

Aşadar, dacă ne raportăm la vreo carte sfântă, e vai de cel ce practică magia. Dar, dacă ne gândim la … Harry Potter, vrăjitorul celebru al zilelor noastre, atunci parcă am putea afirma că un strop de magie (un strop mai mare dacă e posibil) nu are cum să fie nociv în viaţa noastră banală şi … putem deschide cu entuziasm cartea lui Eric Pier Sperandio.

 
Puteţi da frâu liber imaginaţiei şi să vă creaţi un costum magnific, o tunică cu mâneci lungi în stil medieval sau o splendidă rochie în stil renascentist. Gândiţi-vă că vrăjitoare au existat în toate epocile, iar costumele au evoluat odată cu vremurile.

 
Atunci când ştiinţa nu vine cu o soluţie la problemele noastre şi biserica nu este dispusă să dezvăluie vreun adevăr divin, magia devine automat alternativa salvatoare. Cea care poate schimba destine, care poate jongla cu voinţa divină, care poate manevra universul şi implicit cursul evenimentelor. Sună ispititor? Ştiu!

 
Când ridicăm vălul misterului şi al prejudecăţilor care înconjoară [...]

De |septembrie 14th, 2016|Articole|3 Comments|
  • Vacanța lui Maigret

Vacanța lui Maigret

Deși vacanța s-a cam terminat pentru majoritatea din noi, nu înseamnă că nu putem continua să ne gândim la ea! Și cum altfel să ne gândim, dacă nu cu o carte? Și nu cu orice carte, ci cu Vacanța lui Maigret de Georges Simenon, unde acțiunea se petrece în stațiunea turistică Sables d’Olonne. Plajă, mare, soare. Tot ce nu avem acum.
Vacanța îndrăgitului comisar Maigret la Sables d’Olonne este afectată de o criză acută de apendicită a soției acestuia. Pentru a evita complicațiile, este operată de urgență într-un spital din stațiune. Vizitându-și soția la spital, comisarului i se strecoară în buzunar un bilețel misterios: „Fie-vă milă, cereți s-o vedeți pe bolnava de la 15.”
Cine să-i fi strecurat bilețelul? Să fi fost una din măicuțele îngrijitoare? Dar de ce i-ar fi strecurat bilețelul și nu i-ar fi spus față în față? Să se fi temut măicuța să vorbească, la mjloc fiind ceva periculos? Sau pur și simplu cineva se ține de farse? Maigret e nehotărât, îl roade curiozitatea, dar i se pare deplasat să viziteze o persoană necunoscută doar pentru că așa scria pe un bilet anonim.
Timpul trece, Maigret nu se hotărăște și în cele din urmă, „bolnava de la 15” moare. Așa îi află și identitatea: o tânără ce suferise un accident de mașină, cumnata unui doctor celebru din orășel, pe nume Bellamy. Circumstanțele accidentului sunt cel puțin ciudate: se pare că fata mergea la un concert însoțită de cumnatul său, când pe drum, portiera mașinii s-a deschis și ea a căzut din mers. Chiar dacă se află în concediu, Maigret își urmează instinctele și începe să cerceteze cazul, cu ajutorul comisarului Mansuy. Poliția a cercetat în prealabil cazul și nu a găsit nimic suspect și cu toate [...]

De |septembrie 12th, 2016|Articole|2 Comments|
  • Memoriile unei supravieţuitoare

Memoriile unei supravieţuitoare

Memoriile unei supraviețuitoare este al șaselea roman al scriitoarei de origine iraniană, Doris Lessing. Pe numele său real, Doris May Tayler, autoarea s-a născut la 22 octombrie 1919, părinții săi fiind britanici. Romanul de debut, Iarba cântă, a apărut în 1949,  evocând un crâmpei din copilăria sa, din perioada în care familia s-a mutat în actualul Zimbabwe.

Odată cu publicarea volumelor din ciclul Copiii violenței, în perioada 1951 – 1959, apoi a Carnetul[ui] auriu, apărut în 1962, Doris Lessing este privită ca o feministă convinsă, etichetă de care încearcă mereu să se dezică, în favoarea echilibrului. Cariera sa cunoaște o traiectorie ascendentă, astfel întreaga activitate literară îi este recunoscută și răsplătită prin acordarea a numeroase premii literare. Dintre toate, cel mai important este Premiul Nobel pentru literatură în 2007, fiind a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat acest premiu şi având, la vremea respectivă, 88 de ani.
Apărut în 1974, volumul Memoriile unei supraviețuitoare este o distopie nuanțată pe alocuri cu elemente științifico-fantastice. Acțiunea se petrece într-un viitor nedefinit, când viața nu mai seamănă cu nimic din ce era înainte. Nu există comunicații, iar hrana se împuținează vizibil. Peste tot domnește haosul, oamenii se retrag în zone izolate, în timp ce străzile sunt cucerite de către copii care umblă în grupuri, asemenea unor haite de lupi, devenind un pericol, în ciuda vârstei lor fragede.
Memoriile unei supraviețuitoare este o profundă meditație despre devotament și loialitate, despre dragoste și alte valori, în contextul eternelor schimbări ale societății, schimbări care seamănă uneori cu adevărate dezastre.
Scrisă la persoana I-a, din perspectiva unei femei trecute bine de prima tinerețe, cartea are inițial izul unei autobiografii, al unei povești tradiționale care pleacă de la elemente simple, reale și ajunge la dimensiuni [...]

De |septembrie 7th, 2016|Articole|2 Comments|
  • În iubire nu este de-ajuns să ataci, trebuie să cucereşti

În iubire nu este de-ajuns să ataci, trebuie să cucereşti

 

Iată că a început o nouă săptămână, iar eu am revenit cu o noua recenzie pentru o carte scrisă tot de Arlette Geneve! Mi-a plăcut atât de mult Iubește-mă, încât am zis că trebuie să continui cu alte cărți scrise de această autoare minunată, care a reușit să-mi deschidă porțile către universul extraordinar al historical romance-ului.
Cine este Arlette Geneve? O autoare de origine spaniolă, pasionată de istorie, de unde şi măiestria cu care a reconstruit în filele cărţii Imperiul Roman de demult. Numele acesteia este pseudonimul pentru Maria Martinez Franco, născută în 1966 în Valencia, Spania. Afară de scris, lucrează ca artist tehnic pentru o firmă de arhitectură. Amintesc scurt alte câteva opere (pe care abia aștept să le citesc): Spinii dragostei, Farmec şi seducţie, Salvează-mă.
„În iubire nu este de-ajuns să ataci, trebuie să cucereşti” sunt cuvintele care introduc lectorul în lumea volumului. Despre ce anume ne vorbeşte această carte? Răzbunare, cucerirea unei inimi, învingerea duşmanului… Dragi cititori, imaginaţi-vă pentru câteva minute că sunteţi generali. Conduceţi o armată de umbre din trecut, prezent şi viitor. Le ghidaţi, le mânaţi la o luptă ce se duce pe un câmp plin de cărbuni încinşi, inimi zdrobite, dureri cumplite. Finele bătăliei se apropie aşa că vom citi şi vom vedea dacă suntem în tabăra câştigătoare ori ba.
Volumul de faţă debutează prin descrierea Romei anului 26 î.e.n. Detalii despre viața de zi cu zi din Imperiului Roman, modul şi strategiile de luptă ale legiunilor aflate sub comanda lui Cezar Augustus şi a generalilor săi sunt bine puse în evidenţă de autoare „legiunile romane se încăpăţânau să-i subjuge şi de aceea au construit ziduri, palisade şi tranşee, cu scopul de a zădărnici fuga locuitorilor”.
Este ilustrat asediul asupra [...]

De |septembrie 5th, 2016|Articole|2 Comments|
  • Sursa: unsplash.com

    Renunță la tot!

Renunță la tot!

Se tot afirmă de o vreme faptul că românii nu citesc. Se tot spune că românii nu mai cumpără cărți, că nu mai au bani. Se tot vehiculează că unii au cărți, dar nu citesc, dar și faptul că tot ce există pe piața de carte din țara noastră este scump, iar mulți nu-și (mai) permit să cumpere cărți.
Știu că a fost o perioadă în care cărțile nu se găseau, piața de carte a țării era pustie. Și chiar dacă-ți doreai să citești nu aveai cum să faci asta pentru că nu aveai cum sau de unde să-ți procuri cărțile.
Eu pot să înțeleg asta până într-un punct al problemei, căci e o problemă destul de serioasă. Problema principală chiar. Din asta eu înțeleg faptul că ai noștri ar citi, dar nu au bani. Așa este, banii sunt o problemă pentru orice sector. Dar… există un dar în orice, până și în literatură. Dar acum nu mai aveam așa multe scuze, chiar dacă tot încercăm să le găsim. Astăzi există atât de multe opțiuni prin care poți să-ți achiziționezi cărțile.
Deci acum problema banilor destinați cumpărării cărților se poate rezolva mai ușor. Chiar crezi că banii sunt cea mai mare problemă – piedica principală care stă în calea lecturii? Eu aș spune că nu. Dacă acum sunt oferte peste oferte, dacă acum se pot face schimburi de cărți, dacă se pot împrumuta, problema cea mai mare care există, din punctul meu de vedere – un cititor împătimit, este LIPSA TIMPULUI.

Vă vorbește despre această lipsă a timpului dedicat lecturii cineva care, are cărți, are și ceva timp pentru asta, dar niciodată cât ar vrea ea. Da, și eu mă ”plâng” de prea puțin timp [...]

De |septembrie 2nd, 2016|Articole|4 Comments|