Vremurile in care traim sunt marcate de doua dezbateri filosofice cat se poate de ancorate in evenimentele curente. Ambele pun buna-starea de moment a individului in contrapondere cu respectarea unor drepturi fundamentale precum libertatea de exprimare si dreptul la viata privata. Si, in ambele cazuri, este nevoie de analize profunde pentru a formula o atitudine corecta. Cele doua dezbateri se refera la supravegherea comunicatiilor si la limitele libertatii de exprimare pe internet.

O petitie de pe change.org ne-a atras atentia cu privire la cea de-a doua disputa, anume initiativa privind interzicerea pe amazon.com a unor carti de parenting care promoveaza aplicarea corectiilor fizice asupra copiilor in scop educativ. Fireste ca mentiunea termenului de „interzis” ne-a facut sa tresarim si sa ne intrebam cat de departe se poate merge cu sanctionarea unor porniri pe care nu le promovam ca societate.

Amazon.com este cel mai mare retailer de carte din lume, in primul rand, pentru ca asigura accesibilitate inainte de orice. Modelul lor de business, contruit cu investitii masive, asigura posibilitatea clientilor de a obtine aproape orice volum publicat vreaodata. Mai mult, pe masura ce pe piata literara incepe sa se intoarca modelul de self-publishing, procesul de comecializare al unei carti pe amazon a fost adaptat pentru a acomoda un flux al comercializarii care sa nu tina cont atat de mult de continutul lucrarii publicate. Din informatiile pe care le avem singurele publicatii blocate la comercializare pe amazon.com sunt cele ce contin povestiri explicite cu tenta pedofila, acest tip de literatura fiind oricum ilegal in majoritatea tarilor.

In rest, carti cu potential major de promovare a agresivitatii, precum „The anarchist’s cookbook”, se vand bine-merci, fara a produce proteste sau opozitie. Volumul, pe langa o atitudine ostila fata de autoritate, promoveaza si intruieste cititorii sai cum sa comita diverse infractiuni, precum fabricarea de bombe, intrarea prin efractie, fabricarea de droguri sau infractiunile cibernetice. Atat cartile vizate de petitie, cat si „The anarchist’s cookbook”, incurajaza actiuni ce pot rezulta in vatamarea grava a cuiva. Ne intrebam, in acest caz, daca initiatorii petitiei nu aplica un dublu standard generat de nevoia de protectie sociala pentru cei mici.

Unul dintre argumentele in favoarea petitiei este ca citirea cartilor poate rezulta intr-o vatamare directa a celor mici. Este un risc demn de luat in calcul, dar nu poate sa determine o interzicere, indiferent de riscuri. „De veghe in lanul de secara” a lui Sallinger, a fost citata ca sursa de inspiratie pentru o serie de asasinate sau tentative de asasinat, dar asta nu ii diminueaza valoarea artistica si nu o propune pentru interzicere.

Fireste ca promovarea abuzurilor fizice impotriva copiilor ar trebui amendata intr-un fel sau in altul, dar, in incercarile noastre de a face asta, nu trebuie sa uitam ca traim intr-o lume vasta, in care anumite culturi pur si simplu nu au aceleasi coordonate valorice ca noi.

Train up your child