Abonare la newsletter
Email: contact [at] jurnaldecarte [dot] ro

Warning: file_put_contents(): Only 0 of 221 bytes written, possibly out of free disk space in /home/jurnalde/public_html/wp-content/themes/Avada/framework/headers/header-v1.php on line 45

Raluca

  • Bucharest Fringe

Bucharest Fringe

Tennessee Williams a fost unul din cei mai mari dramaturgi americani ai secolului XX. Laureat al premiului Pulitzer, piesele sale s-au jucat pe Broadway şi au fost ecranizate la Hollywood cu staruri de primă mână în rolurile principale (Marlon Brando, Vivien Leigh, Elizabeth Taylor, Paul Newman). Dacă nu aţi citit Pisica de pe acoperişul fierbinte, Dulcea pasăre a tinereţii sau Noaptea iguanei, cu siguranţă aţi văzut filmul… Sau dacă nu aţi văzut nici filmul, vă invit la teatru, căci piesele lui Williams se joacă în continuare cu succes pe toate scenele lumii. Veţi avea ocazia să urmăriţi la Bucureşti, în cadrul evenimentului Maratonul de Teatru Independent – Bucharest Fringe, două din piesele cele mai faimoase ale lui Williams,  Menajeria de sticlă şi Un tramvai numit dorinţă.

Menajeria de sticlă a fost primul mare succes al scriitorului şi s-a jucat pe Broadway prima dată în 1945. Piesa recreează atmosfera sufocantă a unei familii, iar personajele sunt oarecum autobiografice, deoarece au temei real în viaţa de familie a scriitorului. Amanda este figura autoritară a mamei scriitorului, Laura este, de fapt, sora fragilă şi cu probleme psihice, Rose, iar Cornelius este tatăl distant, rece şi absent al lui Williams. Un tramvai numit dorinţă a fost considerată una din capodoperele dramaturgului, cu care a şi câştigat primul său premiu Pulitzer, iar ecranizarea piesei a câştigat mai multe premii Oscar.

Aşadar, recomandarea mea ar fi să nu rataţi Fringe Festival, Maratonul de Teatru Independent de anul acesta care va începe sâmbătă, 17 septembrie şi va ţine până pe 2 octombrie 2016. Festivalul este deja la a VI-a ediţie, se desfăşoară anual şi este organizat de Teatrul Apropo şi Asociaţia Teatrul.ro, asociaţie care  susţine mişcarea teatrală independentă din România, cu precădere producţiile neconvenţionale [...]

De |septembrie 15th, 2016|Evenimente|2 Comments|
  • Noaptea literaturii europene la București

Noaptea literaturii europene la București

Zilele trecute vă recomandam să vă petreceţi sfârşitul de săptămână în Transilvania, printre cărţi şi oameni frumoşi. Dacă nu v-aţi făcut încă bagajele şi aţi decis să rămâneţi în Bucureşti, vă rog să nu rataţi vineri, 9 septembrie, Noaptea Literaturii Europene la Bucureşti, unde veţi avea parte de lectură, performance-uri, discuţii, proiecţii de film şi muzică. Evenimentul este un proiect al clusterului EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), sprijinit de Reprezentanţa Comisiei Europene şi organizat de: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez din Bucureşti, Ambasada Portugaliei la Bucureşti/ Camões, I.P., Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc Yunus Emre din Bucureşti, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Noaptea Literaturii Europene se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

Aflat la a cincea ediţie, evenimentul de anul acesta se va desfăşura între orele 19:00-23:00 în mai multe locaţii din Bucureşti: Casa Ion Mincu (unde va avea loc un eveniment inedit cu poeta Svetlana Cârstean, pe care am putut să o ascultăm live la 21 de nocturne), Cărtureşti Verona, Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Spaţiul Public European şi Piua Book Bar. Patru ore intense de literatură, sărbătorite la final cu un after-party. Se va citi proză şi poezie europeană contemporană, în lectura unor actori cunoscuţi şi autori de carte câştigători ai Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene. Programul complet îl găsiţi pe pagina de facebook a evenimentului.

Recunosc faptul că pe mine mă atrage ce se întâmplă la Cărtureşti Verona începând cu orele 20:15, când Mara Chiriţescu va lectura din opera lui Cesare Pavese, Noapte de sărbătoare şi alte povestiri şi va discuta despre viaţa marelui scriitor. Lectura va fi urmată de proiecţia [...]

De |septembrie 8th, 2016|Evenimente|2 Comments|
  • Prin tunelul cărților…

Prin tunelul cărților…

… ajungem în Transilvania, unde avem multe mese festive, cărţi, scriitori, aer liber, călătorie… Chiar e posibil să le avem pe toate în același loc? Eu una m-am bucurat foarte tare să aflu de Festivalul de Carte Transilvănean ce are loc între 8-11 septembrie, în inima Ardealului, în localitatea Richiş din judeţul Sibiu. Richiş este unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase sate din ţinuturile săseşti ale Transilvaniei. Cu o biserică fortificată veche de peste 500 de ani, cu un peisaj medieval, dealuri verzi şi terase cu vii, păduri de stejari şi fag, zona unde se desfăşoară festivalul este una foarte pitorească.

Festivalul este la a doua ediţie, după cea din 2013 care a avut un succes extraordinar. Ediţia din acest an aduce împreună autori români şi străini care au fost inspiraţi de-a lungul timpului de peisajele, oamenii şi istoria acestei minunate zone. Timp de 4 zile, într-un decor unic şi o atmosferă boemă, scriitori români, englezi, maghiari şi evrei, dar şi  poeţi şi muzicieni recunoscuţi la nivel internaţional vor interacţiona şi vor discuta despre opera lor, despre istoria acestor zone, vor participa la proiecţii de film şi concerte.

Atât autorii cât şi publicul se vor reuni la mese festive cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale transilvănene şi se vor putea caza în Richiş şi în satele vecine, Biertan şi Copşa Mare. Organizatorii vor pune la dispoziţie microbuze pentru transportul de la unitatea de cazare la festival. Festivalul se desfăşoară în limba engleză, însă toate prezentările vor fi traduse în română. Programul festivalului, autorii prezenţi la festival şi rezervările de bilete se pot face de pe site-ul festivalului.

Dacă vă plac cărţile şi Transilvania, dar nu vă încumetaţi totuşi până la Richiş, vă recomandăm să faceţi o vizită [...]

De |septembrie 6th, 2016|Evenimente, Stiri|1 Comment|
  • Să tot vrei să fii pitic!

Să tot vrei să fii pitic!

Copiii sunt tot ce avem mai bun în viaţă. Copiii sunt o variantă mai bună a noastră şi în acelaşi timp sunt viitorul nostru. Pentru asta, şi nu numai, e absolut necesar să ne ocupăm în mod continuu de educaţia copiilor noştri şi de hrănirea lor spirituală. Pentru mine, educaţie înseamnă învăţare activă prin joacă, ateliere de creaţie, lectură și teatru cu spectacole pentru copii. Copiii nu trebuie să acumuleze cunoştiinţe, ei trebuie să descopere, să investigheze, să cunoască. Ei trebuie să gândească, să pună întrebări, să fie implicaţi şi să fie încurajaţi să-şi exprime ideile. La şcoală, cu greu se întâmplă asta. Aici copiii sunt învăţaţi să stea cuminţi în bănci şi să asculte monologul profesorului, nu sunt întrebaţi ce părere au despre subiect, nu sunt încurajaţi să descopere, ci să memoreze date, cifre, comentarii… Astfel că, alternativa pentru părinţi o reprezintă, din ce în ce mai mult, şcolile private/ afterschool-urile/ diverse cursuri şi evenimente care, prin jocuri, ateliere și workshop-uri de lectură, le stimulează inteligenţa şi imaginaţia. Norocul nostru este că sunt din ce în ce mai multe evenimente de genul acesta. Iar unele sunt şi gratuite, ceea ce este mai mult decât lăudabil. Iată câteva din București.

Un proiect interesant este cel desfăşurat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Ora de poveşti. În fiecare sâmbătă a fiecărei luni până în decembrie 2016, în 16 filiale ale Bibliotecii, copiii între 3 şi 6 ani petrec o oră, începând cu 11:00 dimineaţa, ascultând poveşti din colecţia de cărţi a bibliotecii în lectura unor tineri scriitori, actori, cântăreţi şi bloggeri. În Ora de poveşti, copiii află despre planete, cosmos, se întâlnesc cu dragoni, prinţese şi  învaţă despre familie şi prieteni. Şi ce este mai important, copii sunt încurajaţi să [...]

  • Fericirea, pentru o portocala, nu inseamna sa fie o caisa

    Fericirea pentru o portocală?

Fericirea pentru o portocală?

Demult n-am mai citit o astfel de carte….Dureroasă, sfâşietoare, plină de suferinţă, dar minunată, revelatoare şi plină de speranţă. Şi curajoasă!
M-a atras la ea titlul. În aparenta lui simplitate, Fericirea, pentru o portocală, nu înseamnă să fie o caisă mi s-a părut atât de cuprinzător şi plin de înţelesuri, iar după ce am citit cartea, mi-am dat seama că el reprezintă de fapt fireasca concluzie a unei vieţi renăscute. Nu cred că un alt titlu ar fi fost mai potrivit.
Pe scurt, cartea este povestea reală a vieţii Catherinei, care la treizeci de ani se îmbolnăveşte de cancer gastric, dar reuşeşte să-şi vindece trupul abia după ce își vindecă sufletul. Ea este convinsă că această boală este rodul vieţii nefericite trăită până în acel moment, al suferinţelor îndurate şi mai ales a lipsei de iubire din partea părinţilor săi. Pe lângă chinurile fizice datorate chimioterapiei, ea are de îndurat durerea rememorării mentale a suferinţelor trăite în copilărie datorate relaţiei defectuoase pe care o are cu părinţii săi, mai ales cu mama sa.
Născută în Franţa, din părinţi refugiaţi albanezi, crescută după regulile stricte ale unei culturi pe care nu o înţelege şi cu care nu se identifică, Catherine refuză în mod repetat să se conformeze normelor tipice existente pentru o femeie albaneză: căsătoria aranjată, lipsa educaţiei, supunerea în toate formele ei (faţă de bărbat, onoare, tradiţie). Cel mai mult însă o doare obligaţia de a-și suprima emoţiile şi lipsa manifestării afecţiunii. Devine un copil problemă, îşi înfruntă mereu părinţii, îi desconsideră şi ajunge oaia neagră a familiei. Revolta şi rebeliunea ei înăspreşte relaţiile cu părinţii şi o face sa se simte neiubită şi părăsită. Lipsa dragostei este chinuitoare, iar boala o face să tânjească şi [...]

De |august 29th, 2016|Articole|3 Comments|
  • Descult in iarba 2016

    Desculţ în iarbă

Desculţ în iarbă

Deşi abia a început o nouă săptămână, gândul meu hoinar îşi face de cap şi fuge liber către weekend…Da, pentru că se întâmplă un eveniment minunat în fiecare weekend până în 25 septembrie 2016 în Insula Artelor din parcul IOR Titan: este vorba de proiectul Desculţ în iarbă, în cadrul căruia vom avea parte de yoga, teatru, cărţi, plimbări cu bicicleta şi multe concerte în aer liber.

Sub sigla Nu lăsa PETe în urma ta!, proiectul urmăreşte strângerea de fonduri din PET-urile şi dozele de aluminiu primite de la bucureşteni în cadrul acestui eveniment şi donarea banilor către copii şi căţei abandonaţi. Astfel că, intrarea la acest eveniment se face pe bază de PET-uri şi doze de aluminiu donate. Vei primi la schimb clipe minunate în care poţi citi relaxat în fotoliile de puf aşezate la umbră, poţi asista la workshop-uri de pictură, fotografie, sesiuni de yoga, pilates, zumba, te poţi plimba şi chiar câştiga o bicicleta PEGAS.

Te aşteaptă concerte, flori magice de lavandă şi sute de cărţi aşezate frumos în biblioteca improvizată pe insulă. Evenimentul începe de la ora 16:00, ţine până la lăsarea serii, la orele 21:00 şi poţi ajunge acolo venind pe la intrarea cu coloane, fără porţi din strada Liviu Rebreanu.

Pentru iubitorii de animale, vor fi acolo şi căţei care pot fi adoptaţi. Cumva ai salvat un căţel şi îi cauţi un cămin permanent? Vino cu el în fiecare weekend la Desculţ în iarbă şi poate îi vei găsi noua familie! Mai mult, pentru cei care vor să se implice, în acest moment se caută voluntari care să preia câinii de la salvatorii lor şi să îi plimbe prin parc, să se joace cu ei şi să îi ajute să-şi găsească un [...]

  • Afis Editia a 9a a Festivalului Undercloud

    Subnori!

Subnori!

Lume, lume! Mare anunţ, MARE!
Începe a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD, care adună la un loc şi premiază cele mai bune spectacole independente. Festivalul se desfăşoară anual în Bucureşti din 2008 şi este organizat şi creat de Asociaţia Mişcarea Undercloud.
Anul acesta, în perioada 22-31 august 2016 în centrul istoric, la ARCUB – Hanul Gabroveni, sunteţi aşteptaţi să vă delectaţi cu un regal de teatru, dans și lectură în compania selectă a unor artişti români îndrăgiţi, dar şi a invitaţiilor străini din cele şase ţări prezente în Festival (Anglia, Franţa, Rusia, Republica Moldova, Israel şi Grecia). Vor fi zece zile în care ne vom bucura atât de spectacole de teatru, de la comedii spumoase (Gigel în regia lui Vlad Zamfirescu) la poveşti tulburătoare despre rasism (Indianul vrea în Bronx cu Paul Ipate şi Anghel Damian), cât şi de alte evenimente culturale cum ar fi spectacole de lectură marca Chris Simion, lansare de carte, conferinţe şi dialoguri cu oameni de cultură, spectacole de dans şi diverse workshop-uri.
Programul complet îl găsiţi pe site-ul Festivalului, iar biletele pot fi achiziţionate pe bilete.ro. Preţul unui bilet este de 35 de ron, însă sunt şi evenimente la care intrarea se face gratuit, pe baza înscrierilor.

Răsfoind programul Festivalului, mi-au atras atenţia spectacolele tip one man/woman show care, din câte înţeleg, reprezintă o noutate începând cu această ediţie. Am decis că voi fi cu siguranţă prezentă luni, 22 august 2016, la Fata din curcubeu de Lia Bugnar, să ascult surprinzătoarea poveste a unei femei a străzii, dar şi joi, 25 august la Era OK şi la 60! să mă delectez cu povestea lui Răzvan Vasilescu despre micile minuni, plăceri, abandonuri şi paradoxuri ale vieţii unui om care îşi descoperă în [...]

  • 21 de nocturne ARCEN

    21 de nocturne

21 de nocturne

Când a fost ultima dată când aţi citit o poezie? Recunosc că la mine a trecut ceva timp….
Iată că Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (adică, ARCEN) nu ne lasă să dăm uitării această minunată formă de artă şi, în cadrul proiectului 21 de nocturne readuce poezia contemporană în atenţia iubitorilor de cultură. Îmbinând poezia cu proza, teatrul şi dansul, seria de nocturne cuprinde o serie de evenimente dedicate culturii şi fenomenelor artistice contemporane.
21 de nocturne se desfăşoară la înălţime, pe terasa blocului Magheru One şi, pe lângă momentele poetice şi artistice, vă veţi delecta, după spusele organizatorilor, cu „muzică, dans, vin, ceva de gustat, câteva locuri confortabile, poezie de luat acasă şi multă voie bună”. Anul acesta, primul eveniment a fost pe 15 iulie, iar ultimul va fi 16 septembrie, cu câte 2 nocturne/lună. În primele două nocturne (din 15 şi 22 iulie), terasa a fost neîncăpătoare, locurile fiind epuizate rapid. S-a citit din Matei Vişniec, Paul Vinicius, Ion Mureşan şi alţii, într-o atmosferă relaxantă, în care muzica şi poezia s-au completat reciproc.

Nocturna de luna aceasta va avea loc sâmbătă, 20 august 2016, începând cu ora 21:00 (accesul se face de la 20:00), iar înscrierile se vor putea face începând de luni, 15 august, pe pagina de Facebook ARCEN. Intrarea este liberă, iar programul din 20 august conţine poeme scrise de Svetlana Cârstean, Doina Ioanid şi Alina Purcaru.
Svetlana Cârstean este o scriitoare şi jurnalistă română cu poeme traduse în mai multe limbi, cu articole publicate în Dilema Veche şi alte publicaţii literare. Poeziile ei pot fi citite şi pe Lyrikline, una din cele mai prestigioase platforme de poezie europene. Svetlana va fi prezentă în 20 august şi va citi câteva [...]

  • Copacul cu cărți, boema zonă de lectură din Parcul Cișmigiu

Copacul cu cărți, boema zonă de lectură din Parcul Cișmigiu

De multe ori se întâmplă să onorez cu succes acea zicală mai bine mai târziu decât niciodată. Așa se face că într-o minunată după-amiază de august mi-am făcut drum prin Parcul Cișmigiu din București unde știam că se desfășoară evenimentul Copacul cu cărți (15.07-14.08.2016). Mi-a plăcut ideea originală de cărți care cresc în copaci și am vrut să văd despre ce e vorba. Evenimentul este deja la cea de-a treia ediție și până acum s-a bucurat de mult succes.

Acolo am găsit o atmosferă relaxantă în care pasionații de lectură se delectau în fotoliile de puf cu romanele puse la dispoziție de organizatori, departe de zgomotul orașului și de agitația de la terase. Cititori pasionați sau, pur și simplu, oameni de toate vârstele, atrași de starea de bine pe care ți-o insuflă această zonă special amenajată, se bucurau de o după-amiază liniștită în mijlocul naturii.
Într-un colț al peluzei, într-un foișor de lemn, un băiat lua lecții de chitară, ca mai apoi să se audă în surdină cântece care mi-au adus aminte de drumețiile făcute pe munte în adolescență și de serile petrecute în fața focului de tabără pe acorduri de chitară.
M-am retras într-un colț și am citit până la lăsarea serii. Oferta de cărți este destul de bogată, cu titluri din diverse domenii: beletristică, poezie, științe etc.
În timpul săptămânii, în intervalul orar 17:00 – 22:00, serile sunt dedicate în întregime lecturii, iar în zilele de week-end se desfășoară un program special cu recital de pian și proiecții de filme. Nici copiii nu au fost uitați: pentru ei sâmbăta și duminica se organizează ateliere de creativitate, cum ar fi modelaj în lut, crearea de felicitări și avioane de hârtie si se pot distra [...]