Abonare la newsletter
Email: contact [at] jurnaldecarte [dot] ro

Warning: file_put_contents(): Only 0 of 221 bytes written, possibly out of free disk space in /home/jurnalde/public_html/wp-content/themes/Avada/framework/headers/header-v1.php on line 45

LiteRo

  • Ellen Terry in rolul Lady Macbeth de John Singer Sargent
    Ellen Terry în rolul Lady Macbeth de John Singer Sargent 1889 Sursă foto: tate.org.uk

    Malefic la feminin: relele din cărți pe care le iubim

Malefic la feminin: relele din cărți pe care le iubim

Ellen Terry în rolul Lady Macbeth de John Singer Sargent 1889; Sursă foto: tate.org.uk
Ce farmec ar mai avea literatura fără „reaua din poveste”? Fără personajele negative feminine, care dau sare și piper acțiunii? V-am pregătit un festin, o selecție a celor mai bine construite personaje negative feminine din literatură. Femei diabolice, dar pe care nu le putem urî în totalitate; le iubim și le urâm în același timp. Pentru că ele sunt farmecul poveștii, fără de care acțiunea ar fi mai săracă. Ele alungă plictisul și monotonia. Pentru că e plictisitor când sunt toate bune și frumoase, nu-i așa? Fără personajele negative, care să pună bețe-n roate, povestea n-ar mai merita a fi spusă, personajele nu s-ar mai dezvolta.
Personajele de față sunt prezentate într-o ordine pur aleatorie, pentru că sunt atât de diferite, în funcție de context, de motivație și alți factori, încât o ierarhizare ar fi imposibilă.

Vera Donovan din Dolores Clairborne de Stephen King
Unul dintre personajele mele favorite din toate timpurile! Un geniu al răului, o femeie rănită și puternică. Aparența de femeie rea, rece, dură ca o stâncă, neînduplecată este doar o pojghiță construită pentru a-și ascunde fragilitatea. Își terorizează angajata, pe Dolores, însă la momentul confidențelor, devin cele mai bune prietene, unite în suferință.
Nu are nicio problemă în a-și ucide soțul cu sânge rece și cu același sânge rece, s-o sfătuiască pe Dolores să procedeze la fel. Doar circumstanțele o cereau, era cea mai bună soluție! Pur și simplu o iubesc pe scorpia de Vera Donovan. Nu, nu vă speriați! Nu-i urmez şi exemplul!

 
Lucienne din Diabolicele de Boileau-Narcejac.
Tot o femeie cu personalitate puternică, partea tare din relație. Își convinge amantul s-o ucidă împreună pe soția acestuia și astfel [...]

  • Pericol la End House de Agatha Christie

    Pericolul pândește

Pericolul pândește

 

Cărţile Agathei Christie au fost traduse în aproape o sută de limbi, publicate în două miliarde de exemplare, ajungând să fie cea mai cunoscută şi vândută scriitoare din toate timpurile. Agatha a început să scrie prima povestire la îndemnul mamei ei, într-o zi mohorâtă de iarnă, ca să scape de plictiseală. Au urmat ani de încercări şi ezitări până a ajuns să se bucure de recunoaştere, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, nimic nu a mai stat în calea succesului. Fire modestă şi timidă, ea a continuat an după an să publice romane, piese de teatru sau povestiri, încântându-şi cititorii. Imaginaţia sa debordantă a fost, fără îndoială, catalizatorul.

Puteam născoci intrigi în neştire. Niciodată nu mi s-a întâmplat să rămân în pană de idei şi să mă cuprindă disperarea că nu mai ştiu ce să scriu. Sigur, la fiecare nouă carte de care mă apucăm trebuia să trec, inevitabil, prin perioada aceea cumplită de trei sau patru săptămâni de „încălzire”. Este o perioadă agonizantă, vă spun cu mâna pe inimă. Să stai într-o cameră şi să rozi capetele creioanelor, să te uiţi neputincioasă la maşina de scris, să măsori încăperea în lung şi-n lat sau să te trânteşti pe canapea, cu un nod în gât…- Agatha Christie

Detectivul care i-a adus faima internațională – Hercule Poirot – a devenit unul dintre cele mai cunoscute personaje din istoria literaturii. Şi-a făcut debutul în 1920, în Misterioasa afacere de la Styles şi a avut o carieră de peste cincizeci de ani. Poirot a prins „viaţă” ca belgian, cu mustăcioara lui, cu micile celule cenuşii, vanitatea sa exagerată, intelectuală şi vestimentară deopotrivă, şi cu mania sa pentru ordine:

Fără îndoială, am şi eu micile mele capricii. Cea mai mică neregulă [...]

  • Arrufos de Belmiro de Almeida
    Cearta de Belmiro de Almeida

    Top 3 cele mai incitante personaje negative masculine din cărţi

Top 3 cele mai incitante personaje negative masculine din cărţi

pictură: Belmiro de Almeida – Cearta
Personajele negative par să aibă un fel de magnet care te atrage în lumea lor întunecată de sentimente antagonice, patimi demonice, vicii distrugătoare şi acţiuni contradictorii. Aproape involuntar, laşi răul să te corupă şi începi să empatizezi cu el, să-l înţelegi şi să-l accepţi. Poate că este adevărată teoria conform căreia fiinţa umană este duală, făcută deopotrivă din lumină şi întuneric, două feţe ale aceleiaşi monede care nu pot fi separate prin nicio procedură. Literatura, atât cea clasică cât şi cea modernă, pare să demonstreze acest lucru prin creionarea unor personaje negative care fascinează, ademenesc şi pervertesc fondul uman într-o manieră de-a dreptul seducătoare. Iată câteva personaje negative masculine care atrag şi incită prin lucifericul din ele, provocând la cedare în faţa celor mai tulburi pasiuni.

Heathcliff – La răscruce de vânturi de Emily Bronte

Personaj antagonic care se autodistruge târând după sine vieţile celorlalţi şi înger al răzbunării care-şi duce la bun-sfârşit obiectivul de a-i strivi pe cei care i-au provocat durere, Heathcliff este protagonistul negativ pe care nu îl poţi judeca. Dincolo de planurile sale diabolice de răzbunare şi de triumful monstruos pe care îl obţine cu un preţ prea mare, autoarea îi creionează atât de bine durerea trăită, încât furia ţi se îndreaptă instant către o divinitate nedreaptă şi ajungi să îi ţii partea laturii demonice a personajului.
Heathcliff este cu siguranţă genul antieroului atrăgător, iar satanicul care pune stăpânire pe sufletul lui, combinat cu inteligenţa de care dă dovadă, sentimentele puternice de care e capabil şi cinismul provocator îl transformă într-un personaj magnetic. 

– Numai Dumnezeu are dreptul să-i pedepsească pe cei răi: noi trebuie să învăţăm să iertăm.
– Nu. Dumnezeu n-ar avea nici pe departe satisfacţia pe [...]

De |august 3rd, 2016|Top X|7 Comments|
  • Ce s-a întâmplat cu băiatul care a supraviețuit?

Ce s-a întâmplat cu băiatul care a supraviețuit?

Uneori, amenințarea vine din locuri nebănuite.

Cu mare bucurie anunț că mai sunt doar 5 zile până la lansarea celui de-al 8-lea volum marca Harry Potter – Harry Potter and the Cursed Child (trad.: Harry Potter și copilul blestemat) – și mai sunt doar 4 zile până la premierea oficială a acestei piese de teatru (căci este o piesă de teatru, de data asta!) pe scena West End-ului londonez. Nu știu de voi, dar parcă retrăiesc vremurile când așteptam cu sufletul la gură apariția unui nou volum, vremurile când se crea o adevărată isterie atunci când apărea o nouă operă Harry Potter…

Cum acțiunea din noua carte HP are loc la 19 ani după evenimentele încheiate în cartea a 7-a, carte apărută acum 9 ani de zile (aproape un deceniu!), mi se pare cel mai potrivit moment să facem o recapitulare, să punem în revistă tot ce s-a întâmplat până acum și să vă întreb: vouă care carte din cele șapte v-a plăcut cel mai mult? Eu, ei bine… nu pot răspunde imediat la această întrebare. Cum de fiecare carte mă leagă o poveste, o perioadă din viață, nu pot răspunde decât argumentat, ordonându-le în ordinea preferințelor. Mărturisesc că mi-a fost teribil de greu să realizez acest clasament, făcând modificări până în ultima clipă! Este inutil să spun cât de mult mi-au plăcut toate volumele seriei. Dar să începem:
1. Harry Potter și prințul semipur
Cartea a șasea este preferata mea dintre toate, cea din care citeam un capitol pe zi (nu mai mult), pentru a nu ajunge repede la final. Acum pare ciudat, pentru că toate volumele sunt pe piață, dar poate unii dintre voi țin minte cât de entuziasmați eram când apărea o nouă carte [...]

  • Domnia lui Conan

Domnia lui Conan

Am revenit cu cea de-a doua carte din aventura lui Conan! Pentru a afla cum e prima carte, faceți click aici.
Scriitor, jurnalist şi scenarist italian, Mauro Raccasi s-a născut în 1959, la Parma. Şi-a obţinut diploma în Economie la Institutul IFOR de la Universitatea Bocconi din Milano şi a lucrat în domeniul managementului, în afara Italiei. Celebritatea i-a adus-o tetralogia istorică din care fac parte aşa-numitele romane celtice: La Spada del Druido (Druidul), Il Regno di Conan (Domnia lui Conan, cartea de față), Il Guerriero di Stonehenge (Luptătorul de la Stonehenge), I Guerrieri dei Fiordi (trad. „războinicii fiordurilor”).
Domnia lui Conan continuă aventurile protagonistului cu care deja ne-am familiarizat în Druidul. Însoțit de Gwynedd – clarvăzătoarea alături de care a cunoscut sentimentul de iubire – Conan se aşteaptă ca viaţa lui să intre în parametri normali alături de familia pe care şi-o doreşte. Aventura este, însă, o parte din destinul său căruia nu i se poate sustrage.
Pe Gwynedd, toată lumea o cunoaşte:

Prin urmare, tu…ştii? Cunoşti darul meu? Toţi din preajmă ştiu de el, de puterile femeii Eachtrannach, de frumuseţea ei, de forţa ei, de sentimentul dreptăţii pe care-l are. Nici un bărbat n-a ajuns celebru de unul singur: întotdeauna a existat în spatele lui o femeie şi mai capabilă decât el, continuă ea complice. Toţi ştiu de prezicerile sale. Chiar din vremea când erai o osândită a clanului Partholon, cu o geasa care îţi otrăvea viaţa…

Şi în acest volum întâlnim multă mitologie celtică, iar ritualurile, cuvintele care par să învie o limbă moartă şi personajele purtătoare de magie sau mister atrag cu forţă cititorul, introducându-l într-o lume mitică, atemporală şi aspaţială. Avem de a face cu o populaţie amestecată:  celţi şi gennti şi [...]

  • Conan sau începutul unei legende

Conan sau începutul unei legende

Deși azi e ziua națională a Franței, următoarea carte pe care o să vi-o prezint nu este scrisă de un autor francez și nici nu e despre Franța. Poate doar subiectul să aibă legătură cu această țară care astăzi sărbătorește 227 ani de la căderea Bastiliei. Salutăm pe această cale autorii francezi care ne-au încântat cu operele lor de-a lungul timpului și pe care îi îndrăgim foarte mult. Le mulțumim pentru răsetele, plânsetele, accesele de furie și clipele de extaz provocate de aceste opere, fără de care nu am fi cine suntem acum.
Tetralogia istorică din care face parte şi romanul Druidul i-a adus autorului Mauro Raccasi faimă literară, bucurându-se de un real succes în rândul cititorilor. Aflate sub semnul celor trei A definitorii ale operei sale (acţiune, aventură şi amor), cărţile lui Raccasi sunt deopotrivă savuroase şi captivante.

Druidul nu este o altă poveste despre Conan, ci o adevărată legendă inedită care fascinează atât prin aventurile şi călătoria iniţiatică a eroului principal, cât şi prin mitologia celtică pe care, din câte se pare, autorul a studiat-o amănunţit. Tărâmuri magice pierdute în negura timpului, culturi străvechi, misticism, senzaţia de atemporalitate şi un personaj principal care taie răsuflarea fac din romanul lui Raccasi un must read savuros, o poartă către o lume magică în care intri odată cu deschiderea cărţii. Total diferit de Conan al lui Robert Howard, protagonistul acestei saga vă va purta într-o aventură de neuitat în ţinuturi ce par apuse dar care prind viaţă prin cuvintele alese cu măiestrie: o profeţie milenară spune că se va naşte un conducător cu ochi violeţi purtând un stigmat aparte imprimat pe trup. Acest conducător învăluit în mister este nimeni altul decât Conan, fiul druidului Demne Ban.

Trucurile şi iluziile sunt pentru netoţi. Magia [...]

  • Top 7 Bogdan Hrib

Top 7 Bogdan Hrib

Nu pot decât să mă bucur pentru faptul de a avea în literatura română autori de romane polițiste. Scriitoarea de referință a acestui stil în literatura noastră este, desigur, Rodica Ojog-Brașoveanu. Ne putem lăuda și cu Haralamb Zincă, Cosma Brașoveanu (soțul doamnei Ojog-Brașoveanu) și sunt încântată să descopăr apariția unei noi generații de scriitori de literatură polițistă, cu acțiunea situată în prezent, în vremurile secolului XXI.

Unul dintre acești scriitori este Bogdan Hrib. Am ales să realizez un top ale cărților dumnealui, indiferent dacă aparțin genului polițist sau nu. Topul este alcătuit din cărți destul de variate, numitorul comun fiind semnătura lui Bogdan Hrib. Având în vedere varietatea, criteriul topului este exclusiv cel subiectiv. Pur și simplu, le-am ordonat în funcție de ce îmi place mai mult. Pe această cale, îi invit pe cei care au citit opera lui Bogdan Hrib sa realizeze propriul top.

Dar să începem cu clasamentul realizat de mine:
1. Ucideți generalul

Este un roman polițist ge-ni-al! Cea de-a patra carte din seria Stelian Munteanu este și cea mai tare! Așa ceva ar merita să ajungă în studio-urile de la Hollywood!

Stelian Munteanu, personajul principal, care dă și numele seriei, este angajat să omoare pe cineva. Și nu pe oricine (evident, altfel nu ar fi miza atât de mare), ci pe generalul Simionescu. Coincidență sau nu, victima face parte din trecutul lui Stelian, jucând un rol semnificativ în timpul stagiului său militar. Stelian este împărțit între a alege să-și ducă misiunea la capăt sau a renunța. Conștiința îi dictează să renunțe, dar pe de altă parte, este presat de rusul Mișa și de nevoia imperioasă de bani. Ca și când nu ar fi destul, cu ocazia unui interviu televizat, o cunoaște pe Diana, fiica [...]

  • Carte tipărită sau eBook?

Carte tipărită sau eBook?

Întotdeauna va exista un conflict de interese, dar, până la urmă, scopul este acelaşi: important este să citim cât se poate de mult!
Sunt de modă veche şi da, recunosc, prefer cărţile tipărite! Îmi place să le răsfoiesc şi să şterg praful de pe ele periodic, dar atunci când nevoia mă îndeamnă, citesc cu foarte mare plăcere şi cărţi care nu au fost tipărite, apărând doar în format eBook sau, pur şi simplu, direct de pe platforme online, aşa cum este wattpad.
Pentru a înţelege mai bine această controversă, am realizat o listă cu păreri pro şi contra.

Cartea tipărită
PRO – Este o senzaţie unică să poţi ţine o carte mult dorită în mână, să o răsfoieşti şi să simţi mirosul proaspăt de cerneală.

PRO – Biblioteca personală poate fi acea pată de culoare dintr-o casă. Mai mare sau mai mică, o putem considera un trofeu.
PRO/CONTRA – Cărţile se pot împrumuta, chiar dacă există şi riscul să ajungă puţin şifonate sau chiar să fie pierdute.

PRO – Colecţionarea de exemplare rare. În timp pot avea o valoare materială ridicată.
PRO/CONTRA – Iubim natura, o protejăm, însă pentru micile plăceri sunt de acord să se mai taie încă un copac.

CONTRA – Costurile ridicate de achiziţionare în care trebuie să includem adaosul comercial sau taxa de transport. (sau timbrul literar pe care tot încearcă să-l introducă, evident, fără succes – dar mai știi cu ce ne trezim?)
CONTRA – Furtul cărţilor poate fi trecut pe lista factorilor de risc ale librăriilor.

eBook-ul
PRO – Accesibil, practic şi modern. Suntem în era tehnologiei şi trebuie să ne adaptăm din mers, chiar dacă suntem tradiţionalişti.
CONTRA – Dacă citiţi cărţi electronice trebuie să dispuneţi de laptop, tabletă, iPad, PDA sau telefon performant [...]

  • Pictorul călător și arta eternă

Pictorul călător și arta eternă

O scenă din viața unui pictor călător
de César Aira
Traducere din limba spaniolă și note: Ileana Scipione
Titlul original: Un episodio en la vida del pintor viajero
Editura: Polirom
Număr pagini: 139
Disponibilă la: Târgul Cărţii

 

O scenă din viața unui pictor călător ne vorbește despre viața (sau mai degrabă, așa cum spune titlul, de un episod al vieții) pictorului Johann Moritz Rugendas (1802-1858). Mai puțin cunoscut decât alți colegi de breaslă, Rugendas a fost un pictor naturalist din secolul XIX, imortalizând cu precădere peisaje. Născut în Germania într-o familie având generații de pictori în spate, cu rădăcini catalane, a călătorit în America Latină tocmai în acest scop, pentru a surprinde peisaje deosebite. Mexic, Argentina, Chile, Uruguay, Peru, Bolivia, Brazilia au fost, cu siguranță, printre destinațiile sale preferate.

Rugendas a fost un pictor de gen. Genul lui a fost fizionomia naturii, un procedeu inventat de Humboldt. Acest mare naturalist a fost tatăl unei discipline care a murit odată cu el în cea mai mare parte: ceea ce s-a numit Erdtheorie sau Physique du Monde, un soi de geografie artistică, un mod de a capta estetic lumea, știința peisajului.

În tablourile lui, simplitatea învăluia totul în aura sidefie a unei zile de primăvară. Lucrările lui erau deosebit de inteligibile, îndeplinind astfel postulatele fizionomiei. Această inteligibilitate stătea și la baza reproducerii lor; singura lui carte publicată fusese un succes de librărie în întreaga Europă, iar gravurile care ilustrau „Voiaj pitoresc prin Brazilia” fuseseră folosite pentru a împodobi folii de tapet, ca și vesela din porțelan a manufacturii din Sèvres.

Cartea se axează pe una din expedițiile sale în America Latină când, printre alte peripeții, Rugendas a fost lovit de fulger și târât de calul său o distanță considerabilă. În [...]

  • Copiii lui Hansen sau morţii vii

Copiii lui Hansen sau morţii vii

Copiii lui Hansen de Ognjen Spahic
Traducere din limba sârbă: Annemarie Sorescu Marinkovic
Editura: Polirom
Disponibilă la: Târgul Cărţii
Roman câştigător al premiului Meša Selimović 2005 (cel mai bun roman publicat în 2004 în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Muntenegru şi Serbia)

 

 

 
MĂRTURIA ŞI DRUMUL VIEŢII UNUI LEPROS
Adevărul nespus
Această carte a apărut cu sprijinul TRADUKI, o asociaţie literară de care aparţin Ministerul Afacerilor Externe al Austriei, Ministerul de Externe al Germaniei, fundaţia elveţiană Pro Helvetia, KulturKontakt Austria, Institutul Goethe, Agenţia de carte slovenă JAK şi Fundaţia S. Fischer.
Acţiunea romanului se desfăşoară în România, mai exact în ultima leprozerie din Europa situată în Tichileşti, un peisaj la fel de bolnăvicios ca şi acei morţi vii care sunt găzduiţi în interiorul spitalului numit leprozerie: resturi de păduri, teren întunecat şi sterp, coşuri de termocentrale toxice, ducând fumul radioactiv către acei nefericiţi ai sorţii.
Narată la persoana I, povestea acestui roman este un fel de mărturie în timp, un drum străbătut de un lepros, suferinţele, umilinţele prin care trece, el şi cei asemeni lui. Un roman cutremurător, în faţa căruia nu ai cuvinte, rămânând puţin şocat după ce termini de citit şi întrebându-te: oare mai există leprozerii? Astăzi, în secolul nostru, mai există astfel de oameni suferinzi? Sunt trataţi cu aceeaşi umilinţă cum au fost trataţi în perioada comunismului? Romanul lui Spahik este o metaforă sau un adevăr dur nespus până acum?
Claudio Magris de la Corriere della Sera scrie în prefaţă că este o superbă metaforă a dictaturii din România comunistă. Într-un fel are dreptate, pentru că povestea ne prezintă evenimentele din 1989: căderea comunismului şi o parte din ceea ce s-a întâmplat. Locuitorii leprozeriei au asistat dincolo de gardul infam la toată mişcarea, ar [...]