In ciuda instabilitatii politice, a criminalitatii scapate de sub control si a saraciei generalizate, America Latina a ramas, pe parcursul secolului XX, o puternica voce in cultura internationala. Natura pasionala a sud-americanilor, cuplata cu haosul generalizat de pe continent ofera, de multe ori, imaginea unei fieste, uneori efervescenta, alteori sangeroasa, dar intotdeauna plina de viata. E un loc in care poate ca nu ti-ai dori sa traiesti, dar intotdeauna vrei sa afli ce se mai intampla pe  acolo. Identitatea culturala a Americii Latine din secolul XX exercita in continuare o puternica fascinatie pentru publicul din intreaga lume, insa, odata cu scurgerea veacului, se pare ca intregul continent incepe sa se schimbe. Marii dictatori s-au stins, cartelurile incep, incet, incet, sa cedeze in fata eforturilor concertate de a le diminua influenta, unele state au resuit sa se organizeze suficient de bine pentru a deveni puteri economice emergente si ,din Havana pana in Buenos Aires, respectarea dreptrilor omului incepe sa se transforme in realitate. In acest climat, stingerea uneia dintre cele mai reprezentative figuri ale culturii sud-americane tine loc de epilog pentru ceea ce pare a fi fost mai mult un trip supra-realist decat un veac de istorie.

Daca ar fi sa alegi un portret care sa devina sinonim cu America de Sud in constiinta publica, probabil ca imaginea lui Che Guevara ar fi primul lucru care ti-ar veni in minte, insa noi, fara a ne dori sa lezam memoria bravului luptator de gherila, n-am avea absolut nici o problema daca am vedea mai multe tricouri pe care sa fie imprimata imaginea de mai sus. Nu e vorba de un concurs de popularitate, insa credem cu tarie ca Marquez, prin scrierile sale si prin felul in care a promovat cauzele politice ale tarilor sud-americane in a doua jumatate a secolului XX, este, fara indoiala, alegerea potrivita ca posterboy al revolutiei.

Afectiunuea cu care descrie comunitatea rurala columbiana (un loc destul de distrus, daca e sa judeci in termeni pragmatici), ca pe un fel de purgatoriu dement in care zombii si fantomele  sunt ceva banal, nu numai ca a propulsat realismul magic (stil, pesemne, inspirat din povestile bunica-sii) ca brand literar dominat de autori latin-americani, dar a si izbutit o oglindire plina de insight asupra impactului social al evenimentelor politice majore in vietile oamenilor simpli. Cartile precum Un veac de singuratate, ca toate romanele importante, vorbeste, la un anumit nivel, despre experienta umana in general, insa, citindu-le, nu poti sa nu ramai cu impresia ca, in aceeasi masura in care sunt universale, sunt un produs al unui spatiu si al unor conditii aboslut unice. Char daca isi prezinta cultura cu duiosie, Marquez isi pastreaza luciditatea si constientizeaza ca este, in mare, produsul unui mediu de rahat, ceea ce il scuteste de la a  fi afectat de fervoarea revolutionara a unora dintre contemporanii sai. Desi era bun prieten cu Fidel Castro, si stanga a incercat intotdeauna sa si-l revendice, Marquez s-a abtinut de la a deveni propagnadistul comunist care ar fi putut sa fie (vezi Oliver Stone). Probabil ca nu era prea incantat nici el de cum isi trata Fidel propriul popor, dar ce sa faci, cine n-ar deveni ceva mai indulgent pentru ocazia de a o arde cu un dictator in carne si oase?

Politica lui Marquez a fost, de multe ori, plasata in aria comunista, in mare parte din cauza atacurilor si expose-urilor cu privire la mizeriile orchestrate de americani prin regiune sau a momentelor cand a luat apararea diversilor lideri comunisti, dar, in discursul lui Marquez, comunismul nu a fost niciodata perspectiva unei utopi fezabile, ci, mai degraba, un mecanism de amarare, pe care tarile din regiune au ales sa il foloseasca impotriva tacticilor expanioniste ale companiilor si politicienilor din America de Nord. Desi era prieten cu un dictator, nu a ezitat niciodata sa arate cum nebunia face parte din prerogativele dictaturii. Marquez era cu siguranta un revolutionar, dar unul mai degraba echilibrat si moderat. Insa era lui s-a sfarsit.

In urma cu cateva ore, pe masura ce rasaritul incepea sa lumineze versantii Anzilor, trupele speciale braziliene incheiau inca o noapte de raiduri in favele din Rio, El Chapo Guzman se pregatea de o noua zi de detentie, cativa studenti din Havana incheiau o noapte alba in care facusera planul pentru noua lor afacere si trupul lui Gabriel Garcia Marquez se transforma in cenusa in Mexico City. Noi putem doar sa ii multumim pentru niste povesti pe cinste.