Evident, se impunea existența unui detectiv. La acea vreme eram foarte impresionată de tradiția Sherlock Holmes, așa că am început să meditez la detectivi. Bineînțeles, nu trebuia să fie chiar un Sherlock Holmes. Trebuia să inventez eu unul, al meu, care să aibă și un prieten, de ajutor. Nu putea fi prea greu. – Agatha Christie, O autobiografie

Hercule Poirot, eroul din romanele Agathei Christie, este un personaj devenit clasic. Atât de îndrăgit de cititorii scriitoarei britanice, este un punct de referință în literatura polițistă.

Anul acesta (2016) s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Poirot, în primul roman al autoarei, Misterioasa afacere de la Styles. Cu această ocazie, cei din Regatul Unit s-au putut bucura de timbre speciale, emise de Royal Mail, cu ilustrații din 6 romane ale autoarei: Misterioasa afacere de la Styles, Crima din Orient Express, Zece negri mititei, O crimă anunțată, Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd?, Cadavrul din bibliotecăTimbrele conțin elemente legate de scenele-cheie și personajele din romanele Agathei Christie, Poirot având, la rândul lui, un loc rezervat.

royal_mail_stamps

Apariția primului roman al Agathei Christie a fost celebrată  pe 15 septembrie 2016, chiar de ziua ei de naștere, la Torquai, orașul ei natal, festivitățile fiind deschise și închise de nepotul său, Mathew Prichard.

Cum și când a luat naștere Hercule Poirot?

Exact acum 100 de ani, în 1916, Agatha Christie scria primul ei roman polițist, Misterioasa afacere de la Styles. Puțini știu că unul dintre motivele pentru care Lady Agatha s-a apucat de scris a fost o provocare lansată de sora ei, Madge, care i-a spus că genul polițist este greu de abordat și sigur Agatha nu va putea scrie așa ceva.

Puțini știu și că, deși Misterioasa afacere de la Styles a apărut în 1920, ea fusese scrisă cu 4 ani mai devreme, în 1916. De ce n-a apărut imediat? Pentru că așa cum se întâmplă de obicei cu scriitorii de succes, manuscrisul i-a fost respins de mai multe edituri. Nici contextul politico-istoric n-a ajutat prea mult, lumea aflându-se în plin război.

După cum a declarat chiar ea, Agatha și uitase de carte. O trimisese la încă o editură, dar fiind respinsă de atâtea ori, nici nu mai spera că acel roman i-ar mai fi publicat. Nu mică i-a fost mirarea când după aproape 2 ani, a primit o scrisoare prin care era înștiințată de posibilitatea publicării, cu unele condiții mai mult sau mai puțin avantajoase.

Într-o bună zi am primit o scrisoare. Am deschis-o cu indiferență și am citit-o fără să-mi dau seama de la început prea bine seama de conținut. Era de la John Lane, The Bodley Head, și eram invitată, dacă vreau, să vin la biroul lor în legătură cu mansucrisul prezentat, intitulat Misterioasa afacere de la Styles.

Ca să spun sincer, uitasem complet de asta. M-am dus acasă veselă și i-am povestit totul lui Archie. Și în acea seară ne-am dus la Palais de Danse la Hammersmith să sărbătorim evenimentul. Mai era încă un al treilea cu noi, Hercule Poirot, plăsmuirea mea belgiană, agățat de gâtul meu, strâns legat acolo, ținându-se de mine ca scaiul de oaie.

Hercule Poirot, detectivul belgian micuț de statură și cu capul în formă de ou, a fost inspirat de refugiații belgieni din Primul Război Mondial, cărora Marea Britanie le-a acordat sprijin.

Pe cine puteam să-l fac detectivul meu? Vreun student? Destul de dificil. Un om de știință? Dar ce știam eu despre oamenii de știință? Atunci mi-am adus aminte de refugiații belgieni de la noi. Exista aproape o întreagă colonie de refugiați belgieni care locuiau în parohia din Tor. – Agatha Christie, O autobiografie.

Cum soluționează Poirot crimele? Prin ordine și metodă. Spre deosebire de alți detectivi din literatura polițistă, Poirot nu este un om de acțiune. El gândește și numai atunci când consideră că a venit vremea acționează. Aparent nu face nimic și deodată, rezolvă misterul! Comod, friguros, preferă să stea în fotoliul lui, cu o ceașcă de cacao și să mediteze la datele cazului. Principala calitate a lui Poirot este materia sa cenușie.

Meticulos, foarte ordonat, mă gândeam în sinea mea, în timp ce făceam ordine în camera mea de culcare, strângând tot felul de obiecte desperecheate. Trebuia să fie deștept, să aibă materie cenușie. Da, să nu uit asta: să aibă foarte multă materie cenușie! – Agatha Christie, O autobiografie

Și n-a uitat! Micuțele celule cenușii sunt amintite la tot pasul în romanele cu Poirot. Vă aduce aminte de ceva citatul? Dragostea lui Poirot pentru ordine, modul în care aranjatul cărților de joc îl ajută în structurarea ideilor.

Hercule Poirot face parte dintr-o familie de spirite care opuneau ingeniozității malefice inteligența unor ființe omenești decise să nu lase să triumfe răul. […] Poirot și cei de o vârstă cu el cred încă în puterea inteligenței și a rațiunii: izbânzile lor, nenumăratele enigme dezlegate cu exemplară rigoare logică le îndreptățesc încrederea în victoria binelui.– Dan Grigorescu.

În O autobiografie, creatoarea micuțului detectiv ne dezvăluie procesul alegerii numelui acestuia:

Ce-ar fi dacă i-aș spune omulețului meu Hercules? El avea să fie un om mic de statură. Hercules era un nume bun. Numele de familie a fost mai dificil de găsit. Nu știu de ce m-am fixat la numele de Poirot. Fie că l-am văzut scris într-un ziar sau pe undeva, fie că-l aveam în cap, în orice caz așa mi-a venit. Mergea mai bine nu cu Hercules, ci cu Hercule. Hercule Poirot. Era în ordine, definitivat, slavă Domnului.

Ca un omagiu pentru prima carte scrisă și publicată, Agatha Christie și primul ei soț, Archie, și-au denumit casa proaspăt achiziționată Styles:

La sugestia lui Archie, am numit casa noastră Styles, deoarece Misterioasa afacere de la Styles fusese prima mea carte și mi-a deschis drumul în viață. Pe pereți am atârnat desenele făcute pentru coperta cărții, prezentată mie de editor, Bodley Head.

 

Umorul lui Poirot

Prin Poirot, Agatha Christie îi ironizează pe englezi. O englezoaică ironizându-i pe englezi, ce poate fi mai tare? (Bine, tatăl ei a fost american, poate așa se explică). Prin prisma lui Poirot, vedem teama excesivă și prejudecățile englezilor față de străini, obiceiul lor de a-și bea ceaiul, pe care Poirot nu-l înțelege, disprețul belgianului față de „zeama pe care o numesc cafea” și față de obsesia acestora pentru mișcare și petrecerea timpului în aer liber.

 

Hiba lui Poirot

Pe lângă numeroasele sale calități, Poirot are și destule defecte, cum ar fi vanitatea, chiar îngâmfarea sa. Detectivul este descris ca plin de el, cu o părere foarte bună despre sine, iar atunci când nu este recunoscut de oamenii de rând, simte o dezamăgire cruntă. Totuși, nu despre astfel de defecte, ale personajului în sine, vreau să vorbesc, ci despre un defect al creației, pe care însăși autoarea îl mărturisește: faptul că l-a creat pe Poirot deja bătrân. La momentul respectiv, ea nu credea că va deveni o scriitoare de succes, cu o carieră îndelungată și că personajul va prinde atât de tare la public: „Ce greșeală am făcut că l-am ales mai vârstnic. Acum detectivul meu fictiv ar trebui să aibă peste o sută de ani.”

Poirot vs Miss Marple

best-miss-marple-episodes-u1

Cunoscătorii știu că principala rivală a lui Poirot este Miss Marple. Domnișoara bătrână ce are ca hobby-uri tricotatul, grădinăritul și… investigarea crimelor. Se pare că mulți cititori i-au sugerat autoarei să întâlnească într-un roman cele două personaje. Răspunsul ei a fost negativ:

Sunt sigură că nu le-ar place deloc să se cunoască. Lui Hercule Poirot, un egoist desăvârșit, nu i-ar place să primească lecții de la o fată bătrână. El e un detectiv profesionist și nu s-ar simți deloc bine în lumea domnișoarei Marple. Nu, sunt amândoi vedete, vedete de drept fiecare. – Agatha Christie, O autobiografie

Și eu cred același lucru, nu s-ar înțelege prea bine.  În plus, de ce să-l aduci pe unul când îl avem pe celălalt? N-ar avea loc unul de altul, fiecare în parte este în stare să rezolve misterul fără ajutorul celuilalt.

Moartea lui Poirot

Agatha Christie realizează o ciclicitate perfectă în crearea personajului Hercule Poirot. La Styles a luat naștere, la Styles a murit. Da, spoiler, Poirot moare! Dar nu vă spun și cum.

După mulți ani, Poirot și Hastings se întorc unde totul a început: la Styles, în Cortina: Ultimul caz al lui Poirot. Mai bătrâni, într-un context cu totul diferit de cel în care se aflau în Misterioasa afacere de la Styles, cei doi se lansează într-un nou caz. Deși fizic nu se simte bine, fiind chinuit de bolile specifice bătrâneții, celulele cenușii sunt la fel de active. Totuși, nu știu de ce autoarea a vrut să se întoarcă la Styles, chiar și într-un roman. Ea a spus odată următoarele cuvinte:

Nimeni nu se poate întoarce într-un loc care există în amintire. Nu l-ai putea vedea cu aceiași ochi – chiar presupunând că a rămas neschimbat. Să nu te întorci niciodată într-un loc unde ai fost fericit. Atât timp cât nu o faci, locul rămâne viu pentru tine. Dacă te întorci, se va distruge.

Exact așa mi s-a întâmplat și mie, ca cititor. Citisem Misterioasa afacere de la Styles și să văd cu ochii minții acele locuri atât de schimbate a fost cam ciudat. Nu mai vorbesc de îmbătrânirea personajelor Poirot și Hastings. Cortina: Ultimul caz al lui Poirot a fost destul de deprimant de citit. Deși am parcurs-o ușor, ca pe celelalte cărți ale autoarei, totul mi se părea ciudat, străin. Poirot, marele detectiv, bătrân și vulnerabil? Poirot să moară?

Hercule Poirot este singurul personaj fictiv ce a avut parte de un necrolog pe prima pagină din The New York Times, după publicarea romanului în care își găsește sfârșitul. Se întâmpla în 1975.

Voi ce romane cu Hercule Poirot ați citit? Care v-a plăcut cel mai mult?


Surse:
Agatha Christie, O autobiografie
www.agathachristie.com